Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.887/COM

Ședința publică de la 29 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursului comercial formulat de pârâtă SC SA, cu sediul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.27 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TRANSILVANIA SA, cu sediul în B,-, jud.B, având ca obiect suspendare hotărâre

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă Transilvania SA B reprezentată de dl., consilier juridic, în baza delegației nr. 4902/10.06.2009, lipsind recurenta-pârâtă SC " "SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform disp. art. 87 și urm. din Codul d e procedură civilă.

Recursul este motivat, legal timbrat.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul, consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței civile nr. 27/com din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru considerentele expuse în întâmpinare, aceasta fiind legală și temeinică și, pe cale de consecință, menținerea măsurii suspendării executării dispozițiilor hotărârii AGA, până la soluționarea acțiunii în anulare.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanta reclamanta Transilvania a investit instanța, în contradictoriu cu pârâta SC SA, solicitând să se dispună suspendarea executării dispozițiilor pct.3 al Hotărârii Adunării Generale Extraordinare Acționarilor societății pârâte nr.3783/11.11.2008 referitor la aprobarea vânzării prin negociere directă a suprafeței de teren de 5.118 mp aferentă activului Gradina Cinema din Nord, către SC Hotels SA, până la soluționarea irevocabilă a cererii privind anularea.

Motivează reclamanta că este acționarul societății pârâte, a participat la adunare și și-a exprimat poziția în sensul neadoptării hotărârii contestate.

Prima condiție pentru promovarea cererii de ordonanță președințială este îndeplinită, atât timp cât a promovat acțiune în anulare a hotărârii AGA, iar urgența măsurii este motivată de caracterul executoriu al actului de voință societară.

S-a mai relevat că, atât doctrina cât și practica judiciară au statuat că "în lipsa oricărei precizări a textului art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990 nu se poate aprecia asupra oportunității suspendării, ci ea trebuie a fi dispusă ori de câte ori se face dovada promovării actului în anulare.

Și neprejudecarea fondului este îndeplinită, atât timp cât judecătorul este îndreptățit doar a realiza un examen sumar al fondului cauzei determinând astfel de partea cui este aparența dreptului.

În opinia reclamantei aparența dreptului este în favoarea sa, atât timp cât a fost încălcat dreptul la informare și nu a fost respectat principiul priorității interesului societar.

Vremelnicia măsurii, de asemenea, este îndeplinită, atât timp cât măsura dăinuie până la soluționarea acțiunii în anularea actului de voință societară.

Pârâta SC SA și-a exprimat poziția procesuală în cadrul întâmpinării.

Prioritar, a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii susținându-se că pentru a se solicita suspendarea este necesar să se facă dovada faptului că hotărârea atacată este contrară legii sau actului constitutiv.

Ori, pentru a face o astfel de dovadă este necesar să se administreze o serie de probe, incompatibile cu procedura ordonanței președințiale.

Pe fondul cauzei, pârâta arătat că în cauza de față, reclamanta prin motivele invocate nu justifică nici măsura urgenței, nici dovada existenței unui prejudiciu și nici nu se face dovada că această măsură este.

În subsidiar, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata unei cauțiuni în conformitate cu disp. art.133 alin.2 din Legea nr.31/1990.

Prin sentința civilă nr.27/com/12.02.2009 Tribunalul Constantaa respins excepția inadmisibilității cererii și admis cererea dispunând suspendarea executării dispozițiilor punctului 3 Hotărârii 3783/11.11.2008 până la soluționarea acțiunii în anulare înregistrată sub nr- pe rolul aceleiași instanțe.

Totodată, a fost obligată reclamanta să consemneze la banca o cauțiune în suma de 2000 lei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității, că pentru ca o astfel de cerere să se circumscrie condițiilor de admisibilitate trebuie verificat dacă subiectul activ are calitatea de acționar, dacă s-a promovat acțiune în anulare și, nu în ultimul rând, dacă în raport de obiectul actului de voință societară, executarea acestuia ar avea consecințe juridice asupra interesului societar.

Pe fondul cererii s-a apreciat că aspectele procedurale ale promovării cererii de ordonanță președințială sunt îndeplinite în condițiile art.133 din Legea nr.31/1990 (calitatea de acționar și dovada înregistrării acțiunii în anulare) urmează a se analiza condițiile specifice (urgența, vremelnicia măsurii, neprejudecarea fondului și evident prejudiciul).

Urgența este determinată în cauză și derivă tocmai din caracterul executoriu al hotărârii contestate, impunându-se atât acționarilor, cât și terților cu forța unei legi.

Și vremelnicia măsurii este îndeplinită, atât timp cât luarea măsurii dăinuie temporar până la soluționarea acțiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr-.

Neprejudecarea fondului, condiție circumscrisă de partea cui este aparența dreptului, este îndeplinită atât timp cât se invocă că nu a fost respectat dreptul la informare și principiul priorității interesului societar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA, criticând, in conformitate cu disp.art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, sentința recurată pentru netemeinicie și nelegalitate.

In mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii, instanța interpretând în mod greșit dispozițiile art.132 pct.2 și 133 din Legea 31/1991.

Pentru formularea acțiunii în anularea unei hotărâri AGA și pentru a cere suspendarea acesteia, este necesar să se facă dovada faptului că hotărârea atacată este contrară legii sau actului constitutiv.

Si dispozițiile art.581 cod proc.civilă au interpretate greșit.

Susține recurenta pârâta că hotărârea AGA Extraordinară a SC SA 3783/11.11.2008 a fost executată, în sensul că a fost înregistrată la ORC Constanta, așa cum rezultă din încheierea judecătorului delegat.

In condițiile în care hotărârea a fost executată reclamanta nu mai face dovada urgentei în vederea suspendării pe calea ordonanței președințiale.

Reclamanta nu a făcut nici dovada prejudiciului imediat care ar fi de înlăturat în eventualitatea admiterii cererii de suspendare.

Prin acțiunea formulată reclamanta nu face dovada nici a vremelniciei întrucât suspendarea hotărârii AGA nu este o măsură atât timp cat nu se face dovada cu certificat de grefă că, pe rolul unei alte instanțe se află înregistrată acțiunea, pe dreptul comun, de anulare a hotărârii.

In cauză, prin motivele arătate, reclamanta nu justifică nici măsura urgenței, nu face dovada existentei prejudiciului și nu se dovedește că măsura este.

Intimata reclamantă și-a precizat poziția procesuală în întâmpinare, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Arata intimata că prin pronunțarea ordonanței președințiale de suspendare a dispozițiilor hotărârii AGA nu se prejudeca fondul, pentru că soluționarea cererii de anulare a respectivelor dispoziții din hotărâre face obiectul dosarului de fond, înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.

Susținerile recurentei sunt neîntemeiate deoarece efectul depunerii hotărârii AGA la ORC este acela al asigurării publicității și opozabilității, dar executarea se finalizează doar prin încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Condițiile prevăzute de art.581 cod proc.civila sunt îndeplinite în cauză, recurenta neaducând nici un argument în sprijinul susținerilor sale.

Analizând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art.133 alin.1 din Legea nr.31/1990 republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.441/2004 "odată cu intentarea acțiunii în anulare reclamantul poate cere instanței, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării hotărârii atacate".

Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus-citate rezultă că suspendarea constituie o facultate a instanței care verifică dacă reclamantul face dovada îndeplinirii condiției speciale privind promovarea acțiunii în anulare și apreciază asupra oportunității dispunerii acestei măsuri.

se apreciază în raport de îndeplinirea condițiilor deduse din art.581 din Codul d e procedură civilă relativ la ordonanța președințială.

Ca măsură urgentă și prealabilă soluționării fondului, cererea de suspendare trebuie să se raporteze la păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, la un prejudiciu iminent și ireparabil ce s-ar produce în absența intervenției instanței

Potrivit art.581 Cod proc. civilă "instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".

Textul de lege mai sus citat stabilește condițiile speciale de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv urgența, nerezolvarea fondului litigios și caracterul vremelnic al măsurii ce se solicită a se lua pe calea ordonanței președințiale.

Investită cu soluționarea unei acțiuni întemeiată pe disp. art.581 Cod proc. civilă, instanța face un examen sumar al actelor și titlurilor prezentate de părți pentru a vedea care dintre ele are de partea sa aparența dreptului și justifică interes pentru luarea unor măsuri provizorii.

În speță, reclamantul a făcut dovada că are de partea sa aparența dreptului și justifică interes legitim în sensul dispozițiilor cuprinse în art.581 Cod proc. civilă.

Având în vedere forța executorie și opozabilitatea hotărârilor adunării generale a asociaților în aplicarea dispozițiilor art.131 alin.4 și art.132 alin.1 din Legea nr.31/1990 republicată, interesul promovării cererii este acela de a temporiza efectele hotărârii atacate.

In cauză, reclamantul acționar în cadrul societății pârâte, apreciind că prin măsurile adoptate în hotărârea adunării generale a asociaților, este prejudiciat în interesele sale, a atacat hotărârea pentru nelegalitate.

Urgența măsurii ce se solicită a se lua este justificată în condițiile în care prin hotărârea contestată s-a aprobat vânzarea unui bun imobil din patrimoniul societății, vânzare apreciată a fi nelegală de către reclamantul care urmărește păstrarea bunului în patrimoniu până la soluționarea acțiunii în anulare și preîntâmpinarea altor acțiuni în justiție.

Prejudiciul este justificat tocmai prin faptul că hotărârea AGA fiind executorie de drept poate fi pusă în executare, producând consecințe juridice asupra patrimoniului societății prin înstrăinarea unui activ, iar din perspectiva anulării acestei hotărâri este neîndoielnic faptul că reclamantul ar suferi un prejudiciu.

Vremelnicia demersului rezultă din faptul ca efectele cererii de suspendare sunt limitate în timp, până la soluționarea în mod irevocabil a acțiunii având ca obiect anularea hotărârii AGA.

Așa cum rezultă din certificatul emis de arhiva comercială a tribunalului (fila 47) pe rolul instanței s-a înregistrat dosarul nr- având ca obiect anularea hotărârii nr. 3783/11.11.2008, critica recurentei fiind astfel neîntemeiată.

Față de aceste considerente, Curtea va respinge, în conformitate cu art.312 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de SC SA, menținând ca legală hotărârea tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefundat, recursul comercial formulat de pârâta SC SA, cu sediul în,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.27 din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă TRANSILVANIA SA, cu sediul în B,-, județul B, având ca obiect suspendare hotărâre

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

pt. grefier

- -

aflată în o, semnează cf.

art.261 (2) Cod pr.civilă

Prim grefier

jud.fond.I

red.dec.jud.

2 ex/

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Constanta