Suspendare hotarare aga Spete. Decizia 927/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.927/R/2008
Ședința publică din 14 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Eleonora Gheța Sergiu Leon Președintele secției
---
GREFIER: -
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamanții, G, și, împotriva Ordonanței președințiale nr.26/CC din 4 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate "" C-N și, având ca obiect suspendare hotărâre A - suspendarea desfășurării.
În dimineața acestei zile s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea reclamanților recurenți G, și prin care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 11 aprilie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin ordonanța președințială nr.26/CC/4 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluj, s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantii, G, în contradictoriu cu pârâtele SC SA și.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanți s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC SA și să se dispună de urgență, în camera de consiliu și fără citarea părților, suspendarea desfășurării adunării generale ordinare și adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 07.03.2008 ora 11,00 convocată la adresa din C N--4 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect determinarea acționari lor SC SA și a numărului de acțiuni pe care le posedă aceștia, acțiune care face obiect al dosarului nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat, în esentă că, reclamantii sunt actionari ai SC SA, au aflat din Monitorul de C/05.02.2008 despre convocarea unei și a unei pentru data de 07.03.2008 de către pârâta de rd. II, în calitate de președinte al Consiliului de administrație și au aflat despre existența unei acțiuni în care au calitatea de pârâți,care face obiectul dosarului cu nr- al Tribunalului Comercial Cluj, acțiune prin care s-a cerut stabilirea persoanelor care au calitatea de acționari ai societății și numărul de acțiuni deținut de către fiecare actionar.
Reclamantii au mentionat că în conditiile în care este incertă situatia acționariatului SC SA și a acțiunilor pe care le posedă fiecare acționar nu există nici un argument care să justifice desfășurarea unei adunări generale, fiind imposibil să se exprime voința reală a adevăratului acționariat al societății, sens în care s-a arătat că prin măsura solicitată se încearcă prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, rezultând din adoptarea unei hotărâri în contradictie cu situatia reală.
Prima instanță a reținut că potrivit art. 581 alin.1 pr.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, alineatul 3 statuând asupra faptului că ordonanța poate fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului.
S-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 581.pr.civ. pentru că din înscrisurile anexate în susținerea cererii rezultă că la data de 7 martie 2008, ora 11,00 sunt convocate o și o a SC SA la adresa C N,--4 (în incinta restaurantului ), pentru toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la sfârșitul zilei de 20.02.2008 stabilită ca dată de referință, iar convocarea s-a făcut de către pârâta de rd. II în calitate de președinte al Consiliului de Administrație (22-24).
Pe rolul Tribunalului Comercial Cluj există dosar nr- având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată și de în contradictoriu și cu pârâții, prin care s-a solicitat să se constate calitatea de acționar și numărul de acțiuni deținute la SC SA de către reclamanți și de către o parte din pârâți, iar pentru pârâții de rd. 56-69 să se constate că aceștia nu dețin acțiuni în SC SA.
Prima instanță a subliniat că acțiunea de fond este formulată ca o acțiune în constatare și deci nu se poate concluziona în sensul în care reclamanții au făcut-o, respectiv că promovarea ei ar face dovada că este incertă structura acționariatului și situația acțiunilor pe care le posedă fiecare acționar în societate, apreciindu-se totodată că în speță reclamanții nu au justificat ipoteza invocată pentru admisibilitatea acestei proceduri speciale, respectiv "prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara".
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, G, și solicitând admiterea acestuia, desființarea ordonanței atacate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea de Ordonanță președințială înregistrată în - au arătat că din presă au aflat că d-na a convocat o AGA a acționarilor SC SA pentru data de 05.02.2008 și o AGA a acționarilor SC SA pentru data de 07.03.2008, la care nu știu care acționari au fost convocați deoarece aceeași d-nă, care a făcut convocarea a cerut instanței de judecată, prin cererea înregistrată în - al Tribunalului Comercial Cluj, să stabilească structura acționariatului SC SA (de unde rezultă că structura acționariatului este incertă, astfel nu ar fi fost necesară promovarea respectivei cereri).
Deoarece la adunările AGA și au fost convocați acționarii SC SA, dar chiar persoana care i-a convocat a arătat că nu este cert pe cine a convocat, erau întrunite condițiile impuse de art. 581.pr.civ. pentru pronunțarea unei Ordonanțe Președințiale de suspendare a adunărilor, sub aspectele pe care recurenții le-au detaliat în cererea de recurs.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea recursului, prin admiterea exceptiei lipsei de interes a recursului; prin admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei; ca netemeinic si nelegal, mentinerea Ordonantei presedintiale 22/CC/2008 ca temeinica si legala, obligarea recurentilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata.
Pârâta intimată a arătat că recurentii recunosc in cererea de recurs ca cererea introductiva (cererea de suspendare a tinerii si din data de 07 martie 200B) a ramas fara obiect iar ca prezentul recurs are ca scop doar "admiterea celui de-al doilea petit" din cererea de ordonanta presedintiala si anume acordarea cheltuielilor de judecata, însă cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata are un caracter subsidiar fata de cererea principala si numai in cazul admiterii cererii principale poate fi admisa si o cerere privind obligarea celor cazuti in pretentii la plata cheltuielilor de judecata.
În rest, s-a răspuns motivelor de recurs în sensul că acestea ar fi nefondate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Prin cererea de ordonanță președințială s-a solicitat suspendarea desfășurării adunării generale ordinare și adunării generale extraordinare a acționarilor din data de 07.03.2008 ora 11,00 convocată la adresa din C N--4 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect determinarea acționari lor SC SA și a numărului de acțiuni pe care le posedă aceștia.
Ulterior hotărârii atacate și anterior cererii de recurs cele două adunări au fost ținute, astfel încât cererea introductiva a rămas fără obiect, recurenții menținându-și cererea numai cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată la fond.
Potrivit art. 274 alin. 1. pr. civ. partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.
În speță, ca urmare a rămânerii fără obiect a acțiunii nu se mai poate stabili dacă pârâții ar fi trebuit să cadă în pretenții prin admiterea cererii de ordonanță președințială, iar Curtea este împiedicată de a analiza temeinicia hotărârii atacate datorită intervenirii excepției de ordine publică a lipsei de obiect al cererii introductive.
De asemenea, într-o cale de atac este admisibil controlul judiciar numai în măsura în care acesta poartă asupra soluției principale, nefiind posibilă examinarea temeiniciei cererii numai pentru scopul acordării cheltuielilor de judecată, deoarece s-ar modifica obiectul acțiunii în recurs.
Chestiunea cheltuielilor poate fi desocotită printr-o acțiune separată, cu acest obiect.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, G, și împotriva Ordonanței președințiale nr.26 din 4 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Mirela Budiu, Eleonora Gheța Sergiu Leon
- - - - ---
GREFIER
-
RED./MR
21.04.08/2 EX.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța Sergiu Leon