Radiere. Sentința nr. 48/2016. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 48/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 48/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 48/2016
Ședința Cameră de Consiliu de la 17 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. P.
Grefier A. G.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - PRIN O. REGISTRUL COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și pe pârât E. - R. SRL, pârât A.N.A.F B., pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE IASI, având ca obiect radiere.
La apelul nominal făcut în ședința din cameră de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței părțile, obiectul cauzei și modul în care s-a realizat procedura de citare.
Potrivit disp. art.6 din OUG nr.116/2009, instanța stabilește că prezenta cauză se judecă în cameră de consiliu.
Față de dispozițiile Legii nr.26/1990 și OUG nr.116/2009, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata procesului la un termen de judecată, față de complexitatea redusă a cauzei.
Conform art. 255 raportat la art. 258 C., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 394 NCPC Tribunalul închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2016 sub dosar nr._ O. Național al Registrului Comerțului a solicitat radierea societății . având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 98/02.02.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea acesteia pentru nedepunerea bilanțului anului pe anul 2008.
În drept. s-au invocat dispozițiile articolului 237 alin 8 și alin 10 din Legea 31/1990, art. 3 alin 4 din O.U.G. 116/2009.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
Analizând cererea de radiere formulată, instanța reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin sentința civilă nr. 98/02.02.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea societății pentru neîndeplinirea obligației referitoare la depunerea situațiilor financiare, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV –a nr. 3784/07.10.2011 (fila 7).
Din analiza certificatului constatator ORC depus la filele 20 -21 dosar rezultă faptul că s-a înscris mențiunea dizolvării judiciare, iar în cauză nu a fost desemnat un lichidator judiciar la expirarea termenului de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinței de dizolvare în baza Legii 31/1990.
În drept, conform dispozițiilor articolului 237 din Legea 31/1990:
(6) După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. O. Național al Registrului Comerțului, la cererea oricărei persoane interesate, inclusiv a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, procedează la numirea unui lichidator înscris în Tabloul Practicienilor în Insolvență. Remunerarea lichidatorului se face din averea societății dizolvate sau, în lipsă, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii. Remunerația lichidatorului este în cuantum fix de 1.000 lei, decontul final al cheltuielilor efectuate de lichidator în legătură cu lichidarea societății urmând a se face, pentru situația în care nu există bunuri în averea societății dizolvate, de către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, la solicitarea lichidatorului.
(8) Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitivă a hotărârii de dizolvare nu s-a formulat nicio cerere de numire a lichidatorului potrivit prevederilor alin. (6), O. Național al Registrului Comerțului sau orice persoană interesată poate solicita tribunalului radierea societății din registrul comerțului.
(10) Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat radierea se comunică societății, oficiului registrului comerțului pentru radierea societății din registrul comerțului, Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - administrația județeană a finanțelor publice/administrația finanțelor publice a sectorului și se publică, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. În cazul mai multor hotărâri judecătorești de radiere, publicitatea se va putea efectua în forma unui tabel cuprinzând: numărul de ordine în registrul comerțului, codul unic de înregistrare, denumirea, forma juridică și sediul societății dizolvate, instanța care a dispus dizolvarea, numărul dosarului, numărul și data hotărârii de dizolvare.
(11) Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de radiere, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității conform prevederilor alin. (9). Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului.
iar potrivit articolului 3 alineat 4 din OUG 116/2009:
Prin excepție de la prevederile alin. (1), cererile Oficiului Național al Registrului Comerțului de radiere a persoanei juridice din registrul comerțului, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează de instanță, prin sentință.
Din interpretarea textelor de lege citate instanța reține faptul că radierea din oficiu a societății ca urmare a dizolvării judiciare implică parcurgerea anumitor etape și anume pronunțarea unei hotărâri judecătorești de dizolvare, îndeplinirea formalităților de publicitate, trecerea unei perioade de 3 luni de zile de la data dizolvării fără formularea unei cereri de numire a unui lichidator, și trecerea unei perioade de 3 luni de la expirarea termenului indicat anterior. Odată îndeplinite aceste condiții dispariția societății comerciale ca subiect de drept intervine în mod obligatoriu, radierea realizându-se de drept, fără a fi necesară dovedirea altor elemente referitoare la situația juridică a societății, prin simpla expirare a termenului de 3 luni fără desemnare a unui lichidator judiciar.
Având în vedere faptul că societatea intimată se află în procedura dizolvării judiciare, faptul că de la data rămânerii irevocabile a sentinței au trecut 3 luni fără ca O. Național al Registrului Comerțului să fie sesizat cu o cerere privind numirea unui lichidator judiciar în baza Legii 31/1990, în raport de natura juridică de decădere a termenului de 3, instanța reține faptul că sunt întrunite dispozițiile articolului 237 din Legea 31/1990, motiv pentru care va admite cererea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de O. Național al Registrului Comerțului prin O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sediul în ., sector 3, jud. București, cu sediu procesual ales în Bacău, ., . în contradictoriu cu intimata . cu sediul în Moinești, ., jud. Bacău.
Dispune radierea din registrul comerțului a . cu sediul în Moinești, ., jud. Bacău, nr. de înmatriculare J_, CUI_.
Dispune înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului, comunicarea către intimată la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Iași, pe cale electronică și afișarea pe pagina de internet a ONRC și la sediul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac care de va depune la Tribunalul Bacău-secția a II-a civilă și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2016.
Președinte,
B. P.
Grefier,
A. G.
Red.jud. B.P/ Tehnored. B.P.
4 ex/18.02.2016
.. 2 ex
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 152/2016. Tribunalul BACĂU | Radiere. Sentința nr. 55/2016. Tribunalul BACĂU → |
|---|








