Acţiune în anulare. Sentința nr. 3997/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 3997/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 14088/111/2011/a4
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR - ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR.:_
SENTINȚA NR. 3997/F/2013
Ședința publică din data de 04.12.2013
Judecător sindic: O. I.
Grefier: F. A.
Pe rol fiind pentru azi soluționarea contestațiilor la procesele-verbale/Hotărârii Adunării Creditorilor debitoarei ., formulată de creditoarea/contestatoare . – P. ADMINISTRATOR JUDICIAR PRO CONSULTING IPURL, în contradictoriu cu creditorii I. DE S. PENTRU TESTAREA ȘI ÎNREGISTRAREA SOIURILOR, K. KUTATOKOZPONT KFT, și lichidatorul judiciar C. A. DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENȚĂ P. & R..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar prin practician în insolvență B. C., în baza delegației de la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei invederîndu-se judecătorului sindic că termenul curent a fost fixat pentru soluționarea contestației, după care;
Judecătorul sindic verificând personal, constată că procedura este completă, și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei arată că nu mai are alte cereri în probațiune și solicită respingerea contestației de față pentru motivele scrise din 29.05.2013.
Judecătorul sindic apreciază că este lămurită cauza de față, astfel că declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
JUDECĂTORUL SINDIC
Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 07.03.2013, creditoarea . în reorganizare judiciară, prin administratorul judiciar Proconsulting IPURL a solicitat anularea procesului verbal al adunării creditorilor debitoarei . din 16.07.2012 și anularea tuturor actelor subsecvente acestora, precum și dispunerea convocării următoarei adunări a creditorilor, numai după publicarea în B.P.I. a tabloului definitiv al creanțelor, iar în subsidiar a solicitat anularea procesului verbal din 31.12.2012, prin care au fost valorificate două autovehicule aflate în patrimoniul debitoarei, pe considerentul că vânzarea s-a efectuat la un pret sub evaluat de fiul administratorului statutar, vinovat de manevre ruinătoare în daune creditorilor.
În ședința publică din 09.10.2013, instanța a disjuns capătul de cerere principal pentru soluționarea cererii privind anularea procesului verbal al adunării creditorilor, care în conformitate cu art.14, alin.8 din Legea 85/2006 se soluționează în cameră de consiliu și în ce privește capătul subsidiar de cerere privind anularea procesului verbal de licitație instanța a dispus citarea contestatoarei să indice părțile cu care consideră necesar să se soluționeze litigiu si să comunice la dosar cererile în exemplare suficiente pentru comunicare cu toate părțile.
Având în vedere că pentru termenul din 04.12.2013 creditoarea nu și-a îndeplinit obligațiile de a indica părțile pârâte și să indice obiectul în concret al cererii, judecătorul sindic în baza art.133 din V.C.proc.civilă, va declara nulă cererea formulate de către creditoare împotriva procesului verbal din 31.08.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Declară nulă cererea formulată de creditoarea ., în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar Pro Consulting IPURL, cu sediul în Slobozia, șoseaua Amara, nr.19, Clădire administrativă, Biroul nr.1, jud.Ialomița, împotriva procesului verbal de licitație din 31.08.2012.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Dată în ședința publică din data de 04.12.2013.
Judecător sindic,Grefier sindic,
O. I. F. A.
red.O.I./13.12.2013
Tehnored.F.A./13.12.2013
4 ex.
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3700/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3701/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|