Contestaţie creanţe. Sentința nr. 1195/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 1195/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 11087/111/2012

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală

DOSAR NR._ / 2012

SENTINȚA COMERCIALĂ NR.1195/F/2013

Ședința publică din data de 17-04-2013

Judecător-sindic: C. M.

Grefier: D. M.

Pe rol, examinarea contestației formulate de creditorul BT L. T. IFN S.A. cu sediul în Cluj-N. .. 1, . în contradictoriu cu administratorul judiciar R. I..,cu sediul în Oradea ,.. 20,..

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei,, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut la data de 03.04.2013, când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru data de 10.04.2013, iar apoi pentru azi 17.04.2013 când:

JUDECĂTORUL –SINDIC

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5 noiembrie 2012 creditorul BT L. T. IFN S.A. a formulat contestație solicitând înscrierea sa în tabelul de creanțe al debitorului S.C. P. .. cu suma de 625.493, 10 lei.

În motivare se arată că administratorul judiciar nu l-a notificat despre deschiderea procedurii de insolvență, aflând întâmplător despre aceasta.

În drept au fost invocate prevederile art. 64, 72 și 73 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul sindic reține în fapt că prin încheierea comercială nr. 802/F/25.03.2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea ., fiind stabilit ca și termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță 25.05.2010. Deschiderea procedurii insolvenței a fost publicată de către administratorul judiciar în ziarul Jurnalul de dimineață, precum și în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/30.04.2010 ( filele 56-57 vol. I ).

Prin sent. ..10.2012 judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termenul de formulare a declarației de creanță depusă de creditorul BT L. T. IFN S.A. Recursul declarat de acesta a fost admis de către Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 180/12.03.2013 dispunându-se repunerea în termen a creditorului.

Potrivit art. 315 alin. 1 C.pr.civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Aplicarea acestor dispoziții legale face imposibilă exercitarea controlului de către instanța de fond a legalității interpretării date de către instanța de control judiciar prevederilor legale incidente în cauză. Tocmai de aceea, față de împrejurarea că s-a dispus repunerea creditorului în termen, consideră că în mod greșit administratorul judiciar a considerat declarația ca fiind tardivă, astfel încât va admite contestația.

În plus, ținând seama că ea nu a fost examinată pe fond, în raport și de actele deținute de către debitor, va obliga administratorul judiciar numai la examinarea ei, urmând ca acesta să decidă sau nu înscrierea creanței în funcție de probele pe care le va administra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația formulată de creditorul BT L. T. IFN S.A. cu sediul în Cluj-N. .. 1, . în contradictoriu cu administratorul judiciar R. I..,cu sediul în Oradea ,.. 20,..

Obligă administratorul judiciar să examineze declarația de creanță a creditorului.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 17.04.2013.

Judecător sindic, Grefier,

C. M. D. M.

Red. C.M./D.M.

3 ex/ 23.04.2013 2 . . T. IFN S.A. cu sediul în Cluj-N. .. 1, .

- administratorul judiciar R. I..,cu sediul în Oradea ,.. 20,.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie creanţe. Sentința nr. 1195/2013. Tribunalul BIHOR