Contestaţie creanţe. Sentința nr. 24/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 24/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 13625/111/2011/a1

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală

DOSAR NR._ 11 a1

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 24/F/2013

Ședința publică din data de 09-01-2013

Judecător-sindic: C. M.

Grefier: D. M.

Pe rol, examinarea contestației formulate de creditorul S.C. S. S.A. cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „C. și Asociații” în Timișoara . Timișoara nr. 5, ., jud. T. în contradictoriu cu administratorul judiciar P. & R. – C. A. de Concordat și Insolvență cu sediul în Oradea .. 84, jud. Bihor.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta administratorului judiciar, lipsă fiind părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentanta administratorului judiciar solicită să se ia act de renunțarea la judecarea contestației.

Judecătorul sindic declară închise dezbaterile asupra contestației.

JUDECĂTORUL –SINDIC

DELIBERÂND:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20 martie 2012, legal timbrată, creditorul S.C. S. S.A. a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe al debitorului S.C. O. L. S.R.L. solicitând înscrierea sa cu suma de 2.841.031, 5 lei.

În motivare se arată că în dos. nr._ a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea debitorului la plata sumei amintite. În acel cadru procesual s-a stabilit de către expertul desemnat că prejudiciul ce i-a fost cauzat se cifrează la acea sumă, astfel încât se impune admiterea contestației.

În drept au fost invocate prevederile art. 64 din Legea nr. 85/2006.

Pentru termenul de azi s-a depus de către creditor o cerere de renunțare la contestație, astfel încât în baza art. 246 C.pr.civ. judecătorul sindic va lua act de ea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecarea contestației formulate de creditorul S.C. S. S.A. cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „C. și Asociații” în Timișoara . Timișoara nr. 5, ., jud. T. în contradictoriu cu administratorul judiciar P. & R. – C. A. de Concordat și Insolvență cu sediul în Oradea .. 84, jud. Bihor.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09.01.2013.

Judecător sindic, Grefier,

C. M. D. M.

Red. C.M./D.M.

3 ex/ 10.01.2013 2 .="line-height:150%; font-size:9pt"> 2 .. S. S.A. cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „C. și Asociații” în Timișoara . Timișoara nr. 5, ., jud. T.

- administratorul judiciar P. & R. – C. A. de Concordat și Insolvență cu sediul în Oradea .. 84, jud. Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie creanţe. Sentința nr. 24/2013. Tribunalul BIHOR