Contestaţie creanţe. Sentința nr. 637/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 637/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 1716/111/2012/a3
ROMANIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală
DOSAR NR. 1716/111/ 2012 a 3
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 637/F/2013
Ședința publică din data de 06-03-2013
Judecător-sindic: C. M.
Grefier: D. M.
Pe rol, examinarea contestației formulate de creditorul Grădinița cu program prelungit nr. 4 Marghita cu sediul în Marghita . A în contradictoriu cu lichidatorul judiciar Gefin Insolv IPURL cu sediul în Oradea, .. 7, ..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar – cons. jur. A. S., lipsă fiind părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul lichidatorului judiciar arată că e de acord cu admiterea contestației.
Considerând cauza lămurită, judecătorul sindic declară închise dezbaterile asupra contestației.
JUDECĂTOR SINDIC
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.01.2013, scutită de plata taxei de timbru, creditorul Grădinița cu program prelungit nr. 4 Marghita a formulat contestație solicitând înscrierea sa în tabelul de creanțe al debitorului .. cu suma de_, 16 lei.
În motivare se arată că în baza contractului de custodie încheiat cu debitorul a predat acestuia bunuri mobile în valoare totală de 20.790, 49 lei. Debitorul a restituit numai o parte din ele, astfel încât se impune admiterea cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt că prin încheierea comercială nr. 456/F/23.02.2012 pronunțată de către Tribunalul Bihor a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea ., fiind stabilit ca și termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță 09.04.2012. Deschiderea procedurii insolvenței a fost publicată de către lichidatorul judiciar în ziar, precum și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. De la această regulă alineatul 3 al aceluiași articol instituie două excepții: comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, ambele urmând să se facă potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Întrucât există însă posibilitatea ca nu toți creditorii să fie identificați în etapa incipientă a procedurii, teza a II-a a acestui alineat reinstituie regula prescrisă de alineatul 1 al art. 7.
Legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de categoria din care face parte creditorul, citarea prin publicitate instituită cu titlu general de art. 95 C.pr.civ. fiind înlocuită cu modalitatea specială prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Respectarea celor două modalități de citare reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru ca prezumția instituită de lege referitoare la deschiderea procedurii și termenele care încep să curgă să își găsească aplicabilitatea. De altfel, art. 61 alin. 1 și 3 prevede în mod expres că în urma deschiderii procedurii administratorul judiciar ca trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor.
Interpretarea dispozițiilor amintite conduce la concluzia că numai în măsura în care a fost depusă lista respectivă, incumbă administratorului judiciar obligația de a proceda la notificarea individuală a fiecărui creditor. În ipoteza în care lista nu a fost depusă, notificarea făcută prin cele două mijloace de publicitate – ziar de largă circulație și Buletinul Procedurilor de Insolvență – suplinește notificarea individuală.
Așa fiind, judecătorul sindic reține că exista posibilitatea pentru lichidatorul judiciar de a identifica creditorul contestator între posibilii creditori ai debitorului din moment ce bunurile a căror contravaloare se solicită se aflau în custodia celui din urmă. Ca atare, consideră că în privința acestuia nu este aplicabilă prezumția legală amintită, astfel încât va admite contestația așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditorul Grădinița cu program prelungit nr. 4 Marghita cu sediul în Marghita . A în contradictoriu cu lichidatorul judiciar Gefin Insolv IPURL cu sediul în Oradea, .. 7, ..
Dispune înscrierea creditorului în tabelul de creanțe cu suma de 15.427, 16 lei.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 06.03.2013.
Judecător sindic, Grefier,
C. M. D. M.
4 ex. 15.03.2013
CM/DM
creditorul Grădinița cu program prelungit nr. 4 Marghita cu sediul în Marghita . A
lichidatorul judiciar Gefin Insolv IPURL cu sediul în Oradea, .. 7, .
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1814/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 923/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|