Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2785/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 2785/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 5029/111/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL B.
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._ / 2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2785/F/2013
Ședința publică din data de 03.10.2013
Judecător-sindic: P. A.-R.
Grefier: S. A.
Pe rol derularea procedurii prevăzute de Legea privind procedura insolvenței și examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. G., cu sediul în Oradea, ., ., jud. B., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. H.B. I. S.R.L. cu sediul în Oradea, . nr. 63, ., CUI_, J_, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar personal, lipsă fiind creditorii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, după care:
Lichidatorul judiciar depune la dosar tabelul definitiv al creanțelor, dovada publicării tabelului definitiv al creanțelor prin BPI, notificarea emisă la partea creditoare A. B., declară că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat, nu mai are alte probe, cereri de formulat.
În temeiul prevederilor art. 255 C.proc.civ. judecătorul sindic încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul prevederilor art. 394 C.proc.civ. judecătorul sindic declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de închidere a procedurii.
Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii și acordarea decontului de cheltuieli, astfel cum a fost formulată.
JUDECĂTORUL – SINDIC
DELIBERÂND:
Constatând că la data de 22.08.2013 lichidatorul judiciar C.I.I. BANCUI G., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. H.B. I. S.R.L., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 1682/F/2013 pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2013;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin. (3) din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu se dorește avansarea cheltuielilor în vederea continuării procedurii de către creditoare, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Cât privește onorariul solicitat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză, judecătorul sindic reține că potrivit art. 38 alin. (2) din O.U.G. 86/2006, el se stabilește în funcție de gradul de complexitate al activității depuse. Determinarea lui impune examinarea elementelor obligatorii enumerate de legiuitor (literele a-i).
Raportat la acestea, trebuie precizat că în tabelul definitiv al creanțelor a fost înscris un singur creditor, nefiind formulate pe parcursul soluționării cauzei contestații din partea acestora sau a unor terți. Tocmai de aceea, consideră că acordarea unui onorariu în cuantum de 3000 lei corespunde criteriilor amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului S.C. H.B. I. S.R.L. cu sediul în Oradea, . nr. 63, ., jud. B., CUI_, J_ .
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenței,
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B. G., cu sediul în Oradea, ., ., jud. B., număr de înregistrare în tabloul practicienilor în insolvență 1B0156, în cuantum de 3.000 lei.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.10.2013.
Judecător sindic, Grefier,
P. A. R. S. A.
Red. P.A.R..
Tehnored. Sz.A.
5 ex/09.10.2013
← Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 3345/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2780/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|