Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 896/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 896/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 11782/111/2012

ROMANIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR.: 896/F/2013

Ședința publică din data de 27.03.2013

Judecător sindic: O. I.

Grefier sindic: S. A.

Pe rol examinarea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea DGFP BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2-4, județul Bihor, împotriva debitoarei ., cu sediul în Oradea, ..62, ..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă administratorul debitoarei personal prin dl.S. K., lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, invederîndu-se judecătorului sindic că cererea este scutită de plata taxei de timbru, după care:

Administratorul societății debitoare recunoaște că societatea debitoare se află în stare de insolvență, este de acord cu deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia.

Judecător sindic rămîne în pronunțare asupra cererii creditoarei:

JUDECĂTORUL SINDIC :

Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 19.11.2012, formulată de creditoarea DGFP BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2-4, județul Bihor se solicită a se constata starea de incapacitate de plată a debitoarei ., cu sediul în Oradea, ..62, ., și deschiderea procedurii insolvenței acesteia în vederea satisfacerii creanței în sumă de 4.780.229 lei.

În justificarea cererii invederează faptul că debitoarea datorează suma indicată în cererea de deschidere a procedurii, aceasta reprezentând obligații fiscale datorate bugetului general consolidat, iar cuantumul creanței îndeplinește condiția stabilită de art.3 pct.12 din L.85/2006 în ceea ce privește cuantumul minim al creanței.

Judecător sindic văzând dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a din L.85/2006, potrivit căreia insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 90 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditor, și că debitoarea nu a răsturnat prezumția insolvabilității, nefăcând dovada suficienței fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, față de dispozițiile art.33 alin. 6 din Legea 85/2006 va admite cererea și va dispune deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea DGFP BIHOR, cu sediul în Oradea, ..2-4, județul Bihor pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului ., cu sediul în Oradea, ..62, ..

În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței:

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului ., cu sediul în Oradea, ..62, ., înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr.J_, CUI_.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

Numește administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. R. I., cu sediul în Oradea, ..16, ., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție conform onorariului negociat cu adunarea creditorilor.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și conform Codului de procedură civilă de către administrator judiciar.

Dispune administratorului judiciar să depună raportul prevăzut de dispozițiile art.20 alin.1 lit.a, în termen de 20 de zile de la desemnare și a raportului prevăzut de art.20 alin.1 lit.b în termen de 40 de zile de la desemnare.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 10.05.2013

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 25.05.2013

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 12.06.2013, camera 3 orele 9.

Fixează data ședinței adunării creditorilor de către administratorul judiciar și convoacă creditorii debitorului după afișarea tabelului preliminar al creanțelor.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

În baza Art.54 din L.85/2006 fixează termen pentru data de 10.05.2013 pentru ca administratorul judiciar să întocmească și să depună judecătorului sindic raportul prevăzut de Art.54 alin.2 însoțit de actele justificative și propuneri.

In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la Banca din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27.03.2013

Judecător sindic, Grefier,

O. I. S. A.

Red.OI/SzA

04.04.2013

6 ex.

Pt. conf. 3 . buletinul de insolvență

DGFP BIHOR, . – C.I.I. R. I.

04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 896/2013. Tribunalul BIHOR