Actiune în daune contractuale. Sentința nr. 211/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 211/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 6933/112/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 211/2014
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător
GREFIER: T. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii comerciale formulată de reclamantă ., împotriva pârâtei ., având ca obiect acțiune în daune contractuale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. B. C. (fără delegație), în substituirea av. Burla A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, prin serviciul de registratură, certificatul de radiere și rezoluția aferentă cu privire la pârâta ..
Raportat la actul de radiere a societății pârâte, instanța pune în discuție excepția capacității de folosință procesuală a acesteia.
Reprez. reclamantei declară că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocată.
Instanțe reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta ., a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 309.987,35 lei reprezentând obligații neexecutate și chirii din contractul de închiriere nr. 30l3/l6.05.2008 privind suprafața de 6,394 ha teren în extravilanul Comunei L..
In motivarea acțiunii s-a arătat că, debitorul S.C. G.-B. S.R.L. Bistrița, avea obligația conform art. 6-alin.l0;ll;12;13;14 si 15 din contract, să execute in folosul Comunei L. următoarele lucrări evaluate la aceasta data după cum urmează: Amenajarea si asfaltarea alveolelor maxi taxi din localitatea L. =5 alveole neexecutate= 60.000 lei rest de executat; Amenajarea spatiului(parcare) (fin fata Bisericii Ortodoxe L.-executat parțial=38.000 lei-rest de executat; Amenajarea podețului din partea de jos a localității(drumul ce duce spre vie) si asfaltarea pe o lungime de 20 m=16.000 lei-neexecutat; .Revizuirea podețului ce duce spre gara=3.000 lei-neexecutat; Continuarea sântului ce duce spre calea ferata peste drum de piață(continuarea pana în sântul colector peste drum de piata)=28.500 lei-neexecutat; Decolmatarea sântului colector peste drum de piața, care s-a înfundat datorita depozitului debitorului=32.000 lei-neexecutat - Total obligații neexecutate=177.500 lei;
Debitorul S.C. G.-B. S.R.L. Bistrița, refuză eliberarea terenului în suprafața de 6,394 ha, proprietate publica a Comunei L. la expirarea contractului, conform art. 2 alin.l- 22.02.2010, fapt ce a determinat instituția sa să calculeze despăgubiri și daune sub forma de chirie conform facturilor nr. 90/21.06.2010=84.880 lei si factura nr.93/02.06.2010=47.607,35 lei.
Total daune pentru ocuparea abuziva a terenului=132.487.35 lei.
De asemenea arată că, instituția sa prin adresa nr.6627/05.10.2009 a solicitat debitorului o conciliere directa, pentru executarea obligațiilor contractuale, dar acesta nu a răspuns la convocare.
In anul 2010 reprezentanții S.C. G.-B. S.R.L. Bistrița, au fost convocați pentru o noua procedura de conciliere in data de 15.02.2010, la sediul Primarii L..
Conform procesului verbal de conciliere nr.1058/15.02.2010, reprezentanții debitorului s-au angajat sa execute obligațiile contractuale, dar pana la aceasta data nu au întreprins nici o acțiune în acest sens.
Terenul în suprafață de 6,394 ha, în prezent este ocupat de o stație de asfaltare si o stație de betoane cu anexe ale debitorului, care fiind o firma cu capital străin, urmează sa-si ia utilajele si sa plece din România, existând riscul să nu execute obligațiile contractuale fata de .> F. de cele prezentate, solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să
fie obligat debitorul S.C. G.-B. S.R.L. Bistrița la plata sumei de 309.987,35
lei, și eliberarea terenului în suprafața de 6,394 ha.
In drept s-au invocat disp.art.l080, 1429, 1430, 1439, 1564 din Codul Civil.
Prin întâmpinarea depusă la fila l8-20, debitoarea . Bistrița, a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea întâmpinării, sa arătat că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud reclamanta . în judecata pe debitoarea G. B. solicitând instanței să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 309.987,35 lei reprezentând obligații neexecutate si chirii potrivit Contractul de Închiriere nr 3013/16.05.2008 .
In speță acțiunea de fond a reclamantei este întemeiată pe disp art 1080 ,1429 ,_ din Codul civil ,astfel că, cu privire la pretențiile reclamantei ,nu se poate vorbi de o creanța certa si exigibila iar in cauza nu se dovedește nimic . Condiția existentei prejudiciului rezulta din dispozițiile art. 1082 cod civil potrivit căruia debitorul datorează daune - interese „ de se cuvine". In măsura în care nu exista prejudiciu, acțiunea creditorului având ca obiect plata despăgubirilor urmează să fie respinsa ca fiind lipsita de interes ceea ce este și în cazul de fata . Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, faptă care constă în neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligației asumate. Sarcina probei prejudiciului revine creditorului, cu excepția situațiilor în care întinderea prejudiciului este stabilita de lege( de exemplu, în cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani., când legea fixează drept despăgubire dobânda legala). În cazul obligațiilor de a da și a face, creditorul trebuie să dovedească existenta creanței deoarece pana la momentul de față nu există creanța .A obliga pârâta G. B. la plata unor sume in contextul speței de față echivalează la momentul acesta cu o îmbogățire a reclamanților fără just temei. Pentru a fi în prezența răspunderii contractuale este necesar să fie întrunite patru condiții:fapta ilicită, prejudiciabilă, care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor în contractul valabil încheiat cu creditorul, existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, existența unui raport de cauzalitate între faptă ilicită a debitorului și - prejudiciul creditorului și existența culpei, greșelii sau vinovăției debitorului. Deci repararea prejudiciului in cadrul răspunderii contractuale are drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite nu să constituie o sursa de dobândire a unor venituri suplimentare, în plus față de o pagubă suferită.
In legătura cu contractul de închiriere 3013/din 22.02.2008 potrivit art.2 alin 1 - durata închirierii este de 2 ani deci până la data de 22.02.2010 iar tariful de închiriere pentru acest teren este de 5000 Euro/an aceste datorii fiind achitate integral de către debitoarea G. B. potrivit extraselor de cont pe care le depune. Potrivit art.8 din contract acesta încetează la expirarea datei stabilite ,daca părțile nu convin în scris prelungirea acestuia, în condițiile legii (în cazul de față contractul încetând ). Legat de facturile 90 din 21.06.2010 in cuantum de 84.880 lei si factura nr.93 din 02.09.2010 in cuantum de 47.607,35 reprezentând chirie se menționează ca societatea nu a prelungit contractul de închiriere in condițiile noi, impuse de către Primăria L., facturile neavând o baza legală, ele nefiind înregistrate in contabilitatea societății noastre si fiind remise reclamantei . Dovada că aceste facturi nu au fost înregistrate de societate să o facă cu jurnalul de cumpărări pe lunile iunie și septembrie .
Un alt aspect pe care-1 învederează reclamanta prin cererea de chemare în judecata este acela că aceste sume reprezentând daune contractuale în cuantum de 309.987,35 lei sunt fundamentate pe chirie neîncasată și pe lucrări neexecutate prevăzute in contractul de închiriere .Așa cum a arătat la pct. III acele facturi nu au o baza legala iar legat de neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art.6 alin 10 ,11,12,13 14,15 pentru aceste obligații conchise într-un contract de închiriere beneficiarul in speța Primăria L. trebuia să prezinte proiect si autorizație de executare lucrări si nu știe cum s-a ajuns aceștia la asemenea sume (a se vedea adresa nr.1234 din 12 martie 2010 ) fără o eventuala expertiză care să cuantifice existenta unor sume . Pe cale de consecința având in vedere cele expuse invoca executarea necorespunzătoare a contractului prin invocarea excepției de neexecutare întemeiate pe reciprocitatea si interdependența obligațiilor contractuale.
Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice o reprezintă caracterul reciproc si interdependent al obligațiilor asumate, părțile având concomitent, fata de cealaltă parte, atât calitatea de creditor, cât si calitatea de debitor, obligația ce îi revine uneia dintre părți avându-și cauza juridică imediată în obligația corelativă a celeilalte părți.
Aceste obligații nu au nici o legătura cu proiectul de reabilitare a lui DN 17 acesta fiind si motivul pentru care s-au cerut proiecte si autorizații de execuție de la drumurile naționale .
Conchide că în lumina celor mai sus învederate creanța pe care o pretinde creditoarea nu este nici certă, si nici exigibilă.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciază că se impune respingerea acțiunii ca nefondată .
In drept s-au invocat disp.art 115 si urm C.pr.civ., art 242 alin 2 ,274 C.pr civ.
Prin înscrisul depus la fila 40 ., a formulat precizare de acțiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de l77.500 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor ce trebuiau să fie executate de către pârâtă la data încheierii contractului de încheiere mai sus menționat. Precizează că își menține valorile indicate prin acțiunea introductivă cu privire la lucrările stabilite conform art.6 alin.l0,ll,l2,l3,l4 și l5 din contract.
In ce privește al doilea petit formulat de către debitoare, arată că deși contractul de închiriere nr. 30l3/l6.05.2008 a încetat la data de 22.02.20l0, pârâta continuă să folosească, fără acordul debitoarei, terenul în suprafață de 6.394 ha, proprietatea publică a Comunei L...
Conform art. 6 alin.5 din contract, la încetarea contractului de închiriere, pârâta avea obligația de a preda bunul liber de orice sarcini.
Astfel, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de l32.487,35 lei reprezentând beneficiul nerealizat pentru lipsa de folosință a terenului în cauză la nivelul unei chirii pentru perioada 22.02.20l0 până la data formulării prezentei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că la dosarul cauzei s-au depus în copie înscrisuri din care rezultă radierea societății pârâte din registrul comerțului.
Astfel prin rezoluția nr._/2.09.2013 pronunțată în dosarul nr._/29.08.2013 pronunțată de ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud a fost admisă cererea de radier astfel cum a fost formulată și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a radierii firmei G.-Baegal SRL având același CUI cu societatea pârâtă din prezenta cauză, și anume CUI_.
Radierea s-a dispus în temeiul art. 1,2 și 6 din OUG nr. 116/2009 și ale prev. Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 26/1990 (f. 221).
De asemenea, la dosar s-a depus și certificat de radiere prin care se atestă faptul că radierea a fost operată în registrul c9omerțului în data de 3.09.2013 (f.220).
În consecință având în vedere faptul că societatea pârâtă și-a pierdut personalitatea juridică respectiv capacitatea procesuală de folosință și drept urmare nu mai poate fi parte în proces conform art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează să dispună încetarea procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Dispune încetarea procesului intentat de reclamanta ., cu sediul în L. ., jud.Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu debitorul . Bistrița, cu sediul în Bucuresti, ., ., având ca obiect daune contractuale.
Cu drept de recurs în termen de l5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de l8.02.20l4.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact
CV/CR/4 ex.
16.05.20l4
| ← Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr.... | Încuviinţarea executării silite. Încheierea nr. 1672/2014.... → |
|---|








