Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 1034/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 1034/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 821/112/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1034/2014

Ședința camerei de consiliu din data de 24 iunie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petent C. I. DE INSOLVENȚĂ O. I., și pe intimații ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD, AGENȚIA N. DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ, O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, și . SRL, având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului ORC.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, prin practician în insolvență O. I., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

În procedura de verificare, din oficiu, a competenței, raportat la art. 131 și art. 95 pct. 1 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.

Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, a se dispune radierea Soc. M. & B. Trans SRL și obligarea intimatei cu înregistrarea la Registrul Comerțului a mențiunilor privind radierea firmei.

În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că prezentă cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând constată că:

Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, petentul C. I. DE INSOLVENȚĂ O. I. a chemat în judecată pe intimații ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD, AGENȚIA N. DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ, O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și . SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună radierea . SRL și obligarea intimatei la înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind radierea firmei . SRL.

In motivare s-a arătat că cererea a fost înregistrată la ORC BN sub nr. 4353/21.02.2014, C.I.I O. I. în calitate de lichidator al . SRL a solicitat radierea acesteia din Registrul Comerțului.

In susținerea cererii a învederat faptul să societatea este dizolvată de drept în baza L.nr. 359/2004, iar conf.fișei sintetice eliberată de AFP Bistrița aceasta figurează cu datorii totale față de bugetul consolidat al statului în cuantum de 100 lei, pentru a căror acoperire nu au fost identificate sume de bani ori bunuri în patrimoniul debitoarei.

Prin rezoluția nr.2449/31.03.2014 pronunțată de Directorul ORC BN a fost respinsă cererea de radiere formulată de C.I.I O. I., cu motivarea că societatea înregistrează datorii față de bugetul total consolidat, astfel că „lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea falimentului societăți”.

Totodată se învederează că în situația în care societatea este în stare de insolvență lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței.

Conform art. 260 alin. 4 și alin. 8 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale lichidatorul, ca urmare a efectuării operațiunilor de lichidare a activului societății, va trebui fie să ceară radierea din Registrul Comerțului, fie deschiderea procedurii insolvenței în măsura îndeplinirii condițiilor prevăzute de art 1., art. 27 din Legea nr. 85/2006.

In speță, raportat la faptul că societatea figurează cu datorii față de bugetul consolidat al statului în cuantum de 100 lei pentru a căror acoperire nu exista sume de bani disponibile și nici bunuri de valorificat s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței.

Se apreciază că starea de insolvență presupune ca obligațiile de plată față de creditori să fie substanțiale.

Așa cum prevede art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul legii este acela de a institui o procedură colectivă pentru acoperierea pasivului debitorului aflat în dificultate financiară.

Or în speță, nu se poate pune problema demarării unei proceduri de acoperire a pasivului societății, din moment ce nu s-au identificat în patrimoniul acesteia sume de bani ori bunuri care să acopere creanțele creditorului unic.

In egală măsură, cheltuielile ocazionate cu desfășurarea procedurii se ridică la minim suma de 4.000 de lei, sumă ce se achită din fondul de lichidare constituit in baza art. 4 din Legea nr. 85/2006, nemaivorbind de împovărarea sub toate aspectele a instanțelor de judecată, precum și a bugetului statului.

De altfel, în practica instanțelor de judecată s-a reliefat soluția respingerii cererilor formulate de către debitori privind deschiderea procedurii insolvenței pentru creanțe certe lichide si exigibile al căror cuantum este redus, astfel că singura soluție rămasă pentru radierea societăților în discuție aflate în lichidare, este parcurgerea procedurii instituite de art. 260 alin.8 din Legea 31/1990.

Astfel, soluția Directorului ORC prin care s-a respins cererea de radiere pentru faptul că . SRL are un debit restant față de bugetul statului în cuantum de 100 lei, este neîntemeiată, motiv pentru care se solicită admiterea prezentei plângeri, radierea . SRL si obligarea intimatei la înregistrarea in Registrul Comerțului a mențiunilor privind radierea.

În drept s-au invocat prev. art. 6 alin.3 din OUG 116/2009 modificata si completata prin Legea nr. 84/2010, art. 260 din Legea 31/1990, art. 2 din Legea 85/2006.

O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat împrocesuarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N. in reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice a Bistrița-Năsăud, având in vedere ca motivul respingerii cererii de radiere a societății . SRL, reprezintă existența unei creanțe față de bugetul general consolidat, conf. prev Codului de proc.fiscala;

In motivarea întâmpinării s-a arătat că, prin cererea 4353/2013 s-a solicitat radierea societății . SRL. Din înscrisurile depuse la dosar s-a constatat ca societatea înregistrează datorii față de bugetul general consolidat. Având in vedere dispozițiile articolului 260 alin.(4) din Legea 31/1990 potrivit cărora dacă societatea are datorii, iar debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolventa, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea procedurii. Art. 260 alin 4 din Legea nr. 31/1990 privind societățile nu prevede un plafon al creanțelor pe care debitorul trebuie să le aibă față de bugetul general consolidat pentru a putea fi deschisă procedura insolventei față de acesta.

Au fost acordate două termene în vederea îndeplinirii de către lichidatorul judiciar a acestei obligații sau pentru a depune dovada plății datoriei ori acordul creditorilor. Până la data de 31.03.2014 la dosar nu s-a depus niciun înscris. Pentru aceste motive s-a respins cererea de radiere a societății . SRL.

Solicită a se observa că, prin respingerea cererii de radiere, O. Național al R. Comerțului a procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectând spiritul si litera acesteia apărând un interes public și anume acela de a colecta creanțele la bugetul general consolidat al statului, contribuind în acest fel la stabilitatea circuitului economic.

În situația admiterii plângerii, solicită instanței să dispună și asupra efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului respectiv, înregistrarea radierii societății . SRL.

În susținerea solicitării privind efectuarea mențiunilor în registrul comerțului, se învederează instanței că potrivit dispozițiilor art. 6 alin.(l) coroborate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrările în registrul comerțului se efectuează în termen de 24 de ore de la pronunțarea încheierii judecătorului delegat ori în termen de 15 zile de Ia comunicarea de către instanța judecătorească a hotărârii irevocabile. în acest context, înregistrarea in registrul comerțului a mențiunii de radiere nu se poate efectua decât în baza unei hotărâri judecătorești.

Astfel, în situația în care nu s-ar dispune și cu privire la radierea mențiunii respective din registrul comerțului, devin incidente dispozițiile art. 25 din Legea 26/1990, privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora C.I.I O. I. va trebui să se adreseze cu acțiune separată instanței competente.

In drept au fost invocate disp.art.. 205 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, OUGnr. 116 din 2009 aprobata prin Legea nr. 84/2010, Codul de procedura fiscala.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea Rezoluției de respingere a cererii de radiere formulată de lichidatorul judiciar.

In motivare s-a arătat că, potrivit disp. art.260*alin.(10) din Legea nr.31/1990(R) privind societățile comerciale, "...radierea societăților comerciale se dispune prin sentința a Tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului in cărui circumscripție se afla sediul societății, pronunțata la cererea Oficiului Național al R. Comerțului, cu citarea societății, a A.N.A.F. - Administrațiile județene ale Finanțelor Publice, du pa caz". Ceea ce se impune a fi menționat in cauza este faptul ca, in speța nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, in sensul ca își are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând in evidentele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. Astfel, potrivit Legii 482/2002, la art. Unic pct.2, la art.5 după aliniatul 3, a fost introdus aliniatul 4, care prevede faptul ca: radierea este nula de drept in toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii fata de bugetul de stat, la datoria publica interna precum si fata de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Pentru a evita ca bugetul statului sa fie prejudiciat, întrucât potrivit prevederilor art.176 alin (6), Cod de procedura fiscala, creanțele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comerțului, se scad din evidenta analitica pe plătitor după radiere se solicită respingerea plângerii în vederea recuperării creanței de 100 lei.

In drept au fost invocate disp.art.ll2-ll8 C.pr.civ, art.6 alin.2 din L.26/l990 rep.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține starea de fapt ce va fi redată în continuare.

Prin încheierea judecătorului delegat la registrul comerțului nr. 2221/2006, s-a constatat dizolvarea de drept a . SRL potrivit art. 30 din L. nr. 359/2004 fiind numit lichidator C.I.I O. I.

în baza prev. art. 252 și urm. din Legea societăților, nr. 31/1990 rep., forma în vigoare la acea dată.

Lichidatorul a întocmit situația financiară de lichidare și Raportul de lichidare, prin care a arătat că nu au fost identificați asociații, corespondența s-a restituit și nici nu au fost identificate bunuri ori sume de bani cu care să se acopere creanța față de Administrația Finanțelor Publice Bistrița, astfel că a propus radierea Societății din registrul comerțului în condițiile art. 260 și urm. din L. nr. 31/1990.

Prin rezoluția directorului Oficiului R. Comerțului teritorial Bistrița-Năsăud (ORCT BN), Nr. 2449/31.03.2014 s-a respins cererea de radiere formulată de lichidator cu motivarea că societatea înregistrează datorii față de bugetul consolidat, iar potrivit art. 260 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 rep., în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, în condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței.

Această Rezoluție a directorului ORCT BN este neîntemeiată și este lipsită de suport legal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 260 alin. 1-10 din Legea nr. 31/1990, modificată prin OUG nr. 43/2010 (1) Lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de câte 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat.

(2) Lichidarea nu liberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății.

(3) În termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiți lichidatorii, în condițiile art. 262, respectiv art. 264. (4) În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

(5) La împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare. La împlinirea termenului de un an prevăzut la alin. (1) lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, pentru menționare în registrul comerțului.

(6) Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are obligația de a depune la oficiul registrului comerțului hotărârea instanței, precum și raportul privind stadiul operațiunilor de lichidare.

(7) Nerespectarea obligației de depunere a rapoartelor prevăzute la alin. (4) - (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 100 lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează, din oficiu sau în urma sesizării oricărei părți interesate, de către directorul oficiului registrului comerțului și/sau de persoana sau persoanele desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R. Comerțului, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului.

(8) În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerțului cererea de radiere a societății din registrul comerțului, sub sancțiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, care va fi aplicată de tribunalul în circumscripția căruia își are sediul societatea, în urma sesizării oricărei părți interesate. Încheierea judecătorului prin care se dispune amendarea lichidatorului este executorie și poate fi atacată numai cu apel.

(9) Sancțiunea prevăzută la alin. (7) se aplică și lichidatorului care nu introduce cererea de deschidere a procedurii insolvenței în termenul prevăzut la alin. (4).

(10) Dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea Oficiului Național al R. Comerțului, cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz”.

Mai mult, prin art.VI din OUG nr.43/2010 s-a prevăzut în mod expres că: (1) Prevederile art. 260 din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică în mod corespunzător și procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acesteia, data de la care curg termenele prevăzute la art. 260 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), societățile care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial*) sau a secției comerciale*) a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, la cererea Oficiului Național al R. Comerțului. Soluționarea cererii se face cu citarea societății și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului București, după caz. Procedura prevăzută de art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului se aplică în mod corespunzător.

Făcând abstracție de faptul că societatea a fost dizolvată de drept și a intrat în lichidare, că nu au fost respectate termenele pentru lichidarea acesteia și că nici nu s-a formulat vreo sesizare pentru amendarea lichidatorului, nu este întemeiată respingerea cererii de radiere, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului, lichidatorul apreciind în mod corect că o creanță de 100 lei nu justifică deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

De altfel, teza a II-a de la alin. (4), prevede în mod expres că „dacă potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului”, această obligație nu subzistă dacă nu sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii.

Practica judiciară s-a pronunțat constant în sensul că maniera optimă de cenzurare a exercitării abuzive a dreptului de către debitor prin lichidator constă în respingerea cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței ca neîntemeiată, deoarece starea de insolvență a debitorului nu a fost dovedită datorită cuantumului modic al creanței, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 27 din Legea nr. 85/2006.

În speță, însă, nu sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 428/2002 care ar împiedica radierea societății din registrul comerțului, așa cum a susținut intimata A.J.F.P. Bistrița-Năsăud.

Textul art.5 alin.4 din Legea nr.3l4/200l a fost introdus prin articol unic al Legii nr.428/2002 pentru aprobarea OUG nr. l8l/200l privind modificarea și completarea Legii nr. 3l4/200l și are următorul cuprins: „Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Trebuie notat că acest alineat se adaugă prin Legea de aprobare a ordonanței de urgență menționate anterior, celor trei alineate propuse pentru modificare și completare prin ordonanța de urgență.

Așa fiind, raportat la textul art.5 alin.l cu care trebuie corelat alin.4 din același articol, se are în vedere că incidența normei juridice de la art.5, în întregul ei, este circumscrisă sferei de reglementare a Legii nr. 3l4/200l, respectiv relațiilor sociale în legătură cu societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit conform Legii nr.3l/l990 și care sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată.

Astfel fiind, acțiunea normei juridice consacrate de art.5 alin.4 este limitată la sfera și obiectul de reglementare a Legii nr. 3l4/200l pentru reglementarea situației unor societăți comerciale ( care viza majorarea capitalului social) neputându-se accepta că această normă este una de principiu de vreme ce este conținută într-un act normativ special.

Or, se știe norma specială nu poate căpăta caracter general fără o dispoziție expresă în acest sens.

Întrucât norma prevăzută la art.5 alin.4 din Legea nr. 3l4/200l nu este conținută și în Legea nr. 3l/l990 aceasta nu poate fi aplicată în toate cazurile de radiere a societăților comerciale.

În acest context, sub aspectul normelor de tehnică legislativă în vigoare la data adoptării textului legal conținut de art.5 alin.4 din Legea nr. 3l4/200l sunt de semnalat dispozițiile art.48 din Legea nr.23/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Dispozițiile art.3 alin.5 din OUG nr. ll6/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului prevăd că societățile comerciale aflate sub incidența Legii nr.3l4/200l pentru reglementarea situației unor societăți comerciale, cu modificările și completările ulterioare, în stare de dizolvare sau de lichidare, se radiază din registrul comerțului, prin sentința pronunțată de instanță.

Această este o normă de procedură specială, derogatorie de la regula instituită de această ordonanță de urgență în art.l prin care s-a reglementat la nivel de principiu: Prin derogare de la prevederile Legii nr.26/l990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale legii nr. 3l/l990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționate a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comercial, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R. Comerțului.

Împrejurarea că dispozițiile art.260 alin.l0 parte finală, conține o normă de trimitere la dispozițiile art.3 din UG nr. ll6/2009 nu conduce la concluzia că cererea de radiere se va soluționa cu aplicarea dispozițiilor speciale ale legii nr.3l4/200l ci că acesteia îi vor fi aplicabile normele de procedură corespunzătoare, respectiv art.3 cu excepția celei prevăzute la alin.5 care conține o normă specială ce se aplică exclusiv societăților comerciale aflate sub incidența Legii nr.3l4/200l.

Ca atare, o cerere de radiere făcută de lichidatorul numit în baza Legii nr.359/2004, întemeiată pe disp.art.260 alin.8 din Legea nr.31/1990 rep., este întemeiată și trebuie admisă.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că se impune radierea Societății din registrul comerțului, astfel că în baza disp. art. 6 din OUG nr. 116/2009 privind instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, se va admite plângerea lichidatorului, se va anula Rezoluția directorului ORCT BN și se va dispune radierea . SRL și efectuarea mențiunilor de radiere în registrul comerțului și de publicitate, în condițiile legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite ca întemeiată plângerea formulată de petenta C.I.I O. I., cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în calitate de lichidator al intimatei . SRL, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_, CUI_ și în consecință:

- anulează rezoluția nr. 2449/31.03.2014 a Directorului ORC de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud:

- dispune radierea . SRL având număr de ordine ORC J_, CUI_;

- dispune înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condiții prevăzute de lege.

Prezenta încheiere se publică în condițiile art.237 (9) din Legea societăților. Nr. 3l/l900 rep.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 al. 1 Cod procedură civilă.

Soluționată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din 24.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact:

CV/HVA/4 ex.

5.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 1034/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD