Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 25/2016
_
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Litigii cu profesioniștii
Sentința Nr. 25/2016
Ședința din Camera de Consiliu de la 12 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G. Z.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta Administrația Județeană A Finanțelor Publice O. în numele și pentru Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C., cu sediul în Slatina, ., județul O., în contradictoriu cu pârâții: O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul O., cu sediul în Slatina .. 2 judetul O. și ., având CUI_, J_ prin lichidator judiciar IGF EXPERT CONSULT IPURL, cu sediul în Slatina, .. 40, județul O. având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului ORC
La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța, în baza art. 131 c.p.civ. coroborat cu art. 194 din Legea nr. 31/1990, constată că Tribunalul O. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Constatându-se că dosarul se afla în stare de judecată a fost reținut pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._, reclamanta Administrația Județeană A Finanțelor Publice O. în numele și pentru Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 8792/08.11.2015 pronunțata de Directorul Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul O., solicitând desființarea acesteia și înlăturarea mențiunii din registrul comerțului privind radierea operatorului economic ..
În motivarea plângerii se arată că prin rezoluția respectivă s-a dispus înregistrarea mențiunii radierii acestei societăți comerciale, reținându-se îndeplinirea cerințelor legale in conformitate cu art.1, 2 si 6 din OUG 116/2009 raportat la dispozițiile Legii 31/1990 referitoare la lichidarea și radierea societăților comerciale insa nu a fost realizat o corecta aplicare a dispozițiilor Legii 31/1990, fiind dispusa in mod eronat radierea societății.
Se susține, de asemenea, că, în cazul societăților aflate în procedura de lichidare, este prevăzută posibilitatea pentru lichidatori de a solicita radierea societății insa sub condiția îndeplinirii de către acesta a unor proceduri de lichidare, finalizate cu întocmirea de rapoarte si solicitarea de radiere către registrul comerțului, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza de fata, nefiind finalizate operațiunile de lichidare si care presupun lichidarea atât a activului cat si a pasivului operatorului economic, in cauza nu s-au produs dovezi din care sa rezulte masurile întreprinse pentru recuperarea obligațiilor cu care figurează înregistrată debitoarea în evidențele fiscale, aceasta datorând bugetului general consolidat al statului suma totala de 5556 lei conform titlului executoriu pe care îl depune .
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 6 alin.3-5 din OUG 116/2009.
La dosar a fost depusă rezoluția contestată, încheierea de dizolvare a societății, încheierea de numire a lichidatorului judiciar, actele întocmite de acesta în desfășurarea activității de lichidare.
Debitoarea prin lichidatorul IGF EXPERT CONSULT IPURL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, considerând că în mod legal a fost admisă cererea de radiere a societății debitoare, întrucât au fost întreprinse toate măsurile necesare privind lichidarea debitoarei, prin efectuarea unor operațiuni al căror scop este achitarea datoriilor societății prin valorificarea bunurilor acesteia.
Având în vedere că societatea era dizolvată, lichidatorul nu a identificat bunuri, au fost întocmite și publicate situațiile financiare finale.
Analizând actele dosarului in raport de dispozițiile legale, tribunalul apreciază ca plângerea este neîntemeiată .
Potrivit art. 1 din OUG 116/2009 „prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile celorlalte acte normative incidente, competența de soluționare a cererilor de înregistrare în registrul comerțului și, după caz, a altor cereri aflate în competența de soluționare a judecătorului delegat aparține, până la reglementarea activității de înregistrare în registrul comerțului efectuată de registratori comerciali, directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului Național al R. Comerțului.
Art. 2 /1 alin.1 din același act normativ, introdus prin Legea 84/2010, dispune ca,”competența de numire a lichidatorului în situațiile prevăzute la art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 31 alin. (4) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare, aparține directorului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoanei ori persoanelor desemnate, care dispune/dispun și cu privire la plata onorariului lichidatorului, în cuantum fix de 1.000 lei”
De asemenea, art. 6 alin. 1 dispune ca „in soluționarea cererilor potrivit art. 1 și 2, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal și/sau persoana ori persoanele desemnată/desemnate autorizează, prin rezoluție, constituirea societăților comerciale, efectuarea tuturor înregistrărilor în registrul comerțului, a publicității, precum și înregistrarea în registrul comerțului a declarațiilor-tip pe propria răspundere și a datelor cuprinse în acestea, după caz, conform prevederilor legale în vigoare” iar art. 6 alin. 3 prevede ca „ împotriva rezoluției directorului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se poate formula plângere în termen de 15 zile de la pronunțare pentru părți și de la data publicării rezoluției sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate”, art. 6 alin. 5 si 6 dispunând ca „plângerea formulată împotriva rezoluțiilor directorului oficiului registrului comerțului și/sau persoanei sau persoanelor desemnate se soluționează de urgență și cu precădere, în condițiile dreptului comun” iar „instanța soluționează plângerea în complet alcătuit dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citare. Instanța poate să solicite orice lămuriri și dovezi părții sau informații scrise autorităților competente”.
În cauza de față se constată ca . a fost dizolvată de drept conform sentinței nr.426/11.06.2008, numindu-se lichidator judiciar IGF Expert Consult IPURL prin încheierea nr. 1607/03.04.2009, acesta întocmind raportul preliminar de lichidare, bilanțul de lichidare și bilanț de sfârșit de lichidare, arătând că în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri conform adresei_/19.06.2012, emisă de Primăria Slatina, societatea nefiind înregistrată cu bunuri mobile sau imobile.
În aceasta situație, in mod corect a fost întocmit raportul de lichidare și de asemenea s-a dispus radierea societății din registrul comerțului, neavând relevanță faptul că societatea comercială respectivă figurează cu o datorie la bugetul general consolidat al statului în sumă de 5556 lei câtă vreme lichidatorul judiciar nu a identificat posibilități de plată a acestei sume, prin valorificarea vreunor bunuri ale societății.
Existența debitului către bugetul de stat nu reprezintă un motiv de neînchidere a operațiunilor de lichidare și de respingere a solicitării de radiere a societății respective, având in vedere și perioada de 10 ani scursă de la data dizolvării respectivei societăți precum si necesitatea clarificării situației juridice a acestor societăți comerciale dizolvate, care nu au mai desfășurat activitate, nu au predat documentele și nu au avut posibilitatea achitării tuturor obligațiilor fiscale.
Având in vedere aceste considerente, se va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de reclamanta Administrația Județeană A Finanțelor Publice O. în numele și pentru Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice C., cu sediul în Slatina, ., județul O., în contradictoriu cu pârâții ., având CUI_, J_ prin lichidator judiciar IGF EXPERT CONSULT IPURL, cu sediul în Slatina, .. 40, județul O. și O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul O., cu sediul in Slatina .. 2 județul O., având ca obiect plângere împotriva rezoluției directorului ORC.
Cu drept de apel.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016 la Tribunalul O..
Președinte, M. G. Z. | ||
Grefier, M. B. |
Red. MGZ/14.01.2016
Tehnored. M.B.
Expl. 5
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... |
|---|








