Acţiune formulată de una din creditoarele debitoarei aflate în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, pentru recuperarea unor investiţii făcute la un activ vândut în procedura falimentului. Legitimare procesuală activă. Calificarea juridică a acţiunii.
| Comentarii |
|
Creditoarea falitei justifică interes şi legitimare procesuală activă în a promova o acţiune prin care solicită contravaloarea unor investiţii de la pârâta-adjudecatară a unui bun în procedura insolvenţei. Competenţa de soluţionare a unei asemenea cereri revine tribunalului comercial, ca instanţă de fond raportată la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, întrucât atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate strict la judecata acţiunilor şi cererilor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 85/2006.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1195 din 23 noiembrie 2007
Prin cererea depusă la fila 982 în dosarul de faliment privind pe debitoarea SC M. SA, s-a solicitat de către SC P.C.U. SA Câmpulung să fie introdus în cauză noul proprietar al activului și să fie obligat să-i plătească suma cu care se înscrisese la masa credală, motivat de faptul că după ce inițial a fost înscris în calitate de creditor în urma deciziei nr. 865/RC/2006 a Curții de Apel Pitești s-a operat radierea.
La solicitarea instanței, SC P.C.U. SA și-a precizat acțiunea la 12 iunie 2007, în sensul că înțelege să solicite recuperarea sumei de 243.692 lei în temeiul art. 494 alin. (1) C.civ., întrucât moara de grâu la care a făcut investiții a fost vândută către SC M.P. SRL Câmpulung.
La fila 995 (cerere de asemenea nerezolutată) s-a solicitat de către SC M.P. SRL Câmpulung chemarea în garanție a SC M. SA, solicitându-se ca în măsura în care va fi obligată la plata unei sume de bani pentru bunurile ce le-a achiziționat, această valoare să fie suportată de vânzătoare.
Prin sentința comercială nr. 667/2007, Tribunalul Comercial Argeș a respins contestația formulată de SC P.C.U. SA însă a admis acțiunea în pretenții a acesteia față de pârâta SC M.P. SRL, care a fost obligată la plata sumei de 196.223 lei.
A fost obligată și chemata în garanție SC M. SA să plătească pârâtei aceeași sumă ce a fost stabilită în sarcina acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta este terțul adjudecatar al unui bun vândut din patrimoniul debitoarei falite și la care reclamanta a făcut îmbunătățiri pe care este îndreptățită să le recupereze față de cele reținute și în decizia Curții de Apel Pitești.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs SC P.I. SRL criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.
Recursul este fondat.
în condițiile art. 137 C.proc.civ., urmează a se verifica cu prioritate excepțiile de fond și de procedură care ar putea face inutilă cercetarea pricinii.
O astfel de excepție a fost invocată în întâmpinarea formulată de SC P.C.U. SA și ea se referă la lipsa calității procesuale active a recurentei despre care se susține că nu a făcut dovada că este creditoare principală a falitei, nu are calitatea de mandatar și nici de parte în acțiunea în pretenții, așa încât nu poate justifica un interes.
în parte, susținerea este reală, în sensul că această recurentă nu are calitatea de pârâtă și nici de reprezentantă a vreuneia din părțile litigiului ce pare a fi caracterizat de instanța de fond a fi o acțiune în pretenții.
Excepția este însă nefondată pentru că așa cum se susține de altfel în recurs, plata sumei ce s-a solicitat de către pretinsa creditoare urmează să fie făcută de către falita SC M. SA pentru că deși judecătorul sindic nu admite cererea de chemare în garanție, stabilește o obligație ca și cum ar fi făcut o astfel de pronunțare.
Recurenta are însă calitatea de creditoare a debitoarei SC M. SA, pentru că deși s-a depus la dosar un raport redactat la 16 mai 2007, asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea de creanțe din care rezultă că SC P. SRL ar fi primit suma integrală cu ocazia distribuirii, ea păstrează totuși calitatea de creditoare.
Această calitate rezultă din tabelul preliminar suplimentar completator, depus la 15 mai 2007 la dosarul de faliment și în care recurenta este înscrisă cu o creanță garantată care are un alt cuantum decât cel al creanței distribuite, iar din același dosar nu rezultă că acesta ar fi fost contestat după afișarea lui, potrivit înscrisului de la fila 987.
Așadar, recurenta are calitate de creditoare și justifică interes în a îndeplini toate formele procedurale de natură a asigura o maximizare a patrimoniului debitoarei falite pentru a crește posibilitatea de îndestulare a creanței sale.
în afara de excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, ce s-a reținut că este neincidentă în cauză, instanța a pus din oficiu în condițiile art. 306 alin. (2) C.proc.civ. în discuția părților competența de soluționare a pricinii la instanța de fond.
Fără a califica în mod exact pretențiile și cadrul juridic cu care a fost învestit, judecătorul sindic s-a comportat față de acesta ca și cum s-ar fi solicitat valorificarea unor creanțe pecuniare într-o acțiune de drept comun.
în esență, pretinsa reclamantă a solicitat contravaloarea unor investiții de la pârâta adjudecatară a unui bun în procedura falimentului, iar aceasta din urmă a chemat în garanție pe vânzătoarea-debitoare.
Legea nr. 85/2006 stabilește atribuțiile judecătorului sindic în art. 11 și ele subliniază ceea ce de altfel se arată expres și în alin. (2) că interpretarea acestor atribuții este restrictivă privind în mod exclusiv procedura de insolvență.
Simpla prezență a unei persoane juridice aflate în procedura de insolvență sau a unei alte persoane aflate în raport juridic cu aceasta într-un cadru procesual, nu atrage în mod automat competența judecătorului sindic.
Așa cum a fost construit cadrul procesual în cauză, și de către reclamantă și de către pârâtă, nu se supune procedurii reglementată de Legea nr. 85/2006 ci normelor de drept comun cu privire la competența materială și teritorială a instanțelor.
Se apreciază așadar, că soluția pronunțată de judecătorul sindic a fost dată cu nesocotirea normelor de necompetență din legea specială, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (6) C.proc.civ., va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Argeș, ca instanță de fond raportat și la valoarea pretențiilor deduse judecății.
Cu această ocazie, instanța competentă urmează a verifica aplicarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2004 și a celorlalte excepții și apărări de fond ridicate atât pe parcursul judecății, cât și în calea de atac.
| ← Contract de locaţiune a unui activ cu o valoare mai mare de 20%... | Sechestru asigurător. Obligativitatea plăţii cauţiunii.... → |
|---|
