Incendiere imobile. Acţiune în regres a asigurătorului facultativ împotriva persoanelor vinovate de producerea riscului asigurat.
| Comentarii |
|
Forţă majoră. Efectele forţei majore invocate într-un contract de asigurare
Legea nr. 136/1995, art. 22 C.civ., art. 1000 alin. (1)
Întrucât incendiul, provenit de la instalaţia electrică a pârâtei, s-a propagat şi la casele de vacanţă ale persoanelor asigurate din cauza vântului, a distanţei mici dintre imobile, precum şi a lipsei de apă în zone, nu poate fi reţinută vreo culpă în sarcina pârâtei, fiind un eveniment absolut imprevizibil şi imposibil de înlăturat, fapt ce constituie un caz de forţă majoră, având drept consecinţă exonerarea de răspundere a pârâtei.
I.C.C.J., Secţia comercială, decizia nr. 3669 din 4 decembrie 2008 (Buletinul Jurisprudenţei)
Nota 1. Prin acţiunea introductivă reclamanta - societatea de asigurări a solicitat instanţei obligarea pârâtei - persoana de la imobilul căreia a izbucnit incendiul, la plata contravalorii despăgubirilor care au fost achitate persoanelor ale căror imobile au fost afectate prin propagarea incendiului şi care erau asigurate. Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut culpa pârâtei în producerea incendiului, aspect atestat de faptul că
sursa evenimentului (instalaţia electrică) are legătură cu imobilul acesteia. Instanţa de recurs a considerat recursul pârâtei fondat întrucât incendiul este cauzat de forţa majoră, ce exclude culpa pârâtei. Astfel, în speţă, prejudiciul a fost creat prin extinderea focului şi la casele asiguraţilor, favorizat însă şi de viteza vântului, a distanţei foarte mici dintre imobile, precum şi a lipsei sursei de ape în zonă. Ca atare, existenţa acestor cauze - în principal a vântului - determină incidenţa forţei majore, ce exonerează de răspundere pe pârâtă în acoperirea pagubelor rezultate în urma incendiului. Pentru angajarea răspunderii terţului în temeiul art. 1000 alin. (1) C.civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la dovada prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a elementului subiectiv, inclusiv sub forma culpei. Or, în speţă, existenţa unui eveniment absolut imprevizibil şi imposibil de înlăturat, determină exonerarea de răspundere a pârâtei, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la culpa pârâtei în producerea evenimentului asigurat.
Nota 2. Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, „asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului (...) contra celor răspunzători de producerea pagubei”. Aceste dispoziţii sunt preluate şi de Noul Cod Civil, care în art. 2206 statuează că: „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane”.
| ← Revendicare imobiliară. Stabilire linie de hotar. Încetare... | Contestatie la tabelul preliminar. Jurisprudență Societăţi... → |
|---|
