Anulare certificat de urbanism. Admisibilitate. Respectarea documentaţiilor de urbanism
| Comentarii |
|
Tribunalul IAŞI Sentinţă comercială nr. 728 din data de 21.02.2013
Tip : Sentință
Nr. /Data : 728/CA/21.02.2013
Autor : Tribunalul Iași - Secția a II a Civilă și de contencios administrativ și fiscal
Domeniu asociat - Acte ale autorităților publice. Autorizații
Anulare certificat de urbanism. Admisibilitate. Respectarea documentațiilor de urbanism
Prin sentința nr. 728/CA/21.02.2013 pronunțată de Tribunalului Iași. Secția a II a Civilă și de Contencios Administrativ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul O.T. în contradictoriu cu pârâtul PMI, cerere prin care reclamantul solicitase anularea certificatului de urbanism emis de pârât și obligarea pârâtului să emită un certificat de urbanism care să permită schimbarea destinației din locuință unifamilială în complex de agrement și alimentație publică, pe terenul proprietate personală, situat în municipiul Iași, str. P. nr. 8.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut următoarele:
Reclamantului i s-a eliberat de către pârâtul PMI certificatul de urbanism din care rezultă că potrivit destinației stabilită prin documentațiile de urbanism imobilul său din Iași , str. P. nr.8 a fost încadrat în categoria P2a - spații plantate specializate - Grădina Botanică";, comunicându-i-se în procedura administrativă faptul că este interzisă schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi.
În aceste condiții, fiind evident că certificatul de urbanism nu mai poate fi urmat de eliberarea autorizației de construire pentru obiectivul vizat de reclamant , respectiv complex de agrement și alimentație publică, acesta nu poate fi calificat, în mod strict, drept act pregătitor, iar finalitatea acțiunii este de a se constata refuzul nejustificat al pârâtului de a rezolva, conform solicitării, cererea de eliberare a certificatului de urbanism pentru scopul menționat , astfel încât în raport de prevederile art. 1 și art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 prezenta acțiune este admisibilă .
Certificatul de urbanism emis de pârât este legal.
În condițiile în care amenajarea teritoriului și urbanismul sunt în competența autorităților administrației publice locale, iar prin Hotărârea nr. 163/1999 a Consiliului Local al mun. Iași a fost aprobat Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, pârâtul nu poate fi obligat la eliberarea unui certificat de urbanism care să încalce documentațiile de urbanism.
Conform art. 44 al. 3 din Legea nr. 350/2001 documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea pana la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Din documentațiile de urbanism, conform art. 45 lit. a din lege face parte și Planul Urbanistic General și Regulamentul Local aferent acestuia.
Potrivit art. 46 Planul Urbanistic General are atât caracter director și strategic, cât și caracter de reglementare și reprezintă principalul instrument de planificare operațională, constituind baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-teritorială are obligația să își întocmească și să își aprobe Planul urbanistic general, care se actualizează periodic la cel mult 10 ani.
Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale de baza, cu privire la stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan în relație cu teritoriul administrativ al localității, stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan, zonificarea funcțională în corelație cu organizarea rețelei de circulație, delimitarea zonelor afectate de servituți publice, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare, stabilirea zonelor protejate și de protecție a monumentelor istorice și a siturilor arheologice reperate, zonele care au instituite un regim special de protecție prevăzut în legislația în vigoare, formele de proprietate și circulația juridică a terenurilor, precizarea condițiilor de amplasare și conformare a volumelor construite, amenajate și plantate, zonele de risc natural delimitate și declarate astfel, conform legii, precum și la măsurile specifice privind prevenirea și atenuarea riscurilor, utilizarea terenurilor și realizarea construcțiilor în aceste zone, zone de risc datorate unor depozitări istorice de deșeuri
Potrivit art. 49 din lege Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice și economice care sta la baza elaborării planurilor de urbanism, precum și a regulamentelor locale de urbanism.
Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent Planului urbanistic general, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde și detaliază prevederile referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și plantațiilor, materiale și culori, pe zone, în conformitate cu caracteristicile arhitectural-urbanistice ale acestora, stabilite în baza unui studiu de specialitate.
După aprobare Planul Urbanistic general, Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiție.
Având în vedere că terenul pe care reclamantul intenționa să construiască un complex de agrement și alimentație publică se află în zona de spații verzi, conform Regulamentului Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, refuzul pârâtului de a elibera certificatul prin care să permită construirea acestui obiectiv este justificat.
Se are în vedere art. 71 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 care prevede că schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzută ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
Potrivit al. 2 actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor al. 1 sunt lovite de nulitate absolută."
Relevantă este și jurisprudența Curții Constituționale care a statuat prin Decizia nr. 1118 din 8.09.2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Decizia nr. 1.010 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, sau Decizia nr. 987 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 4 august 2009 că prevederile art. 71 al. 1și 2 din OUG nr. 195/2005 nu aduc atingere dreptului de proprietate, consacrat prin Legea fundamentală.
Prin aceste decizii Curtea a constatat că "ocrotirea și garantarea dreptului la un mediu sănătos, prevăzut de art. 35 din Constituție, reprezintă scopul reglementării dispozițiilor legale citate.
Totodată, Curtea a statuat că deși dreptul de proprietate, prevăzut la art. 44 din Constituție, este un drept absolut, potrivit alin. 1 al acestui text, "Conținutul și limitele acestor drepturi (dreptul de proprietate și creanțele asupra statului) sunt stabilite de lege", ceea ce permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidența și a altor drepturi fundamentale ale cetățenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constituției, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate.
Curtea a mai reținut că, în temeiul art. 44 din Constituție, "legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat".
De altfel, chiar art. 44 alin. 7 din Legea fundamentală prevede respectarea de către titularul unui drept de proprietate privată a tuturor "sarcinilor privind protecția mediului". În plus, limitarea exercițiului dreptului de proprietate impusă de art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului are și o justificare socială și morală, având în vedere că respectarea riguroasă a acestor norme reprezintă un obiectiv major, protejarea mediului înconjurător, deci și a spațiului verde existent, având o legătură directă cu nivelul de sănătate publică, ceea ce constituie o valoare de interes național.
În sfârșit, prin Decizia nr. 1.416 din 17 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 10 februarie 2009, Curtea a statuat că pentru lipsa de folosință a terenurilor proprietate privată amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism proprietarii terenurilor sunt îndreptățiți să beneficieze de despăgubiri. Așa fiind, nimic nu împiedică persoana care a suferit un prejudiciu cauzat de interdicția instituită prin lege să solicite autorităților administrației publice locale repararea pagubei produse, potrivit dispozițiilor dreptului comun.
Așadar, față de interdicția expresă stabilită de art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 și împrejurarea că încadrarea stabilită prin HCL nr. 163/1999 este opozabilă în justiție, constatând că nu există o hotărâre a instanței de contencios administrativ care să constate nelegalitatea acestui act administrativ, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
| ← Contestaţia formulată de o creditoare împotriva Hotărârii... | Acţiune în anulare hotărâre constatare încetare mandat ales local → |
|---|
