Cerere având ca obiect executare contract de concesiune. Calificare. Cerere comercială, neevaluabilă în bani, iar nu de contencios administrativ
| Comentarii |
|
Potrivit art.2 alin.1 lit.c, teza a II-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Dacă bunul imobil identificat în contractul de concesiune nu intră în categoria bunurilor proprietate publică, deci acţiunea are ca obiect un bun imobil proprietate privată a unităţii administrativ- teritoriale, această acţiune este o cerere comercială neevaluabilă în bani care urmează a fi judecată de un complet specializat cu incidenţa normelor civile şi comerciale şi nu a celor de drept administrativ.
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal,
decizia nr. 137 din 21 ianuarie 2010
Prin sentinţa civilă nr.2597 pronunţată în 17 iulie 2009 a Tribunalului Maramureş, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SERVICIUL PUBLIC - ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI LoCaL ŞI UTILITĂŢI BAIA MARE, împotriva pârâtei SC B.I.C. SRL BUCUREŞTI având ca obiect executare contract de concesiune precum şi cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea hotărârii s-a arătat că instanţa de contencios administrativ este competentă potrivit art.27/2 pct.3 din Legea 219/1998 calitatea procesuală activă a reclamantei există datorită faptului că întreaga activitate de administrare a patrimoniului municipiului Baia Mare, este atribuită reclamantei conform HCL 172/2001 şi regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de interes local administraţia patrimoniului local şi utilităţi. Din acestea ar rezulta mandatul general din partea Consiliului local al municipiului Baia Mare.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a preda pârâtei terenul situat în domeniul privat al municipiului Baia Mare pe care trebuia să construiască pista de biciclete pentru că în nouţiunea de predare ar intra o documentaţie completă pusă la dispoziţia pârâtei pe baza căreia acesta să poată solicita eliberarea autorizaţiei de construcţie. Pe de altă parte, există amenajări care sunt incompatibile cu noţiunea de teren liber şi este necesar ca terenul cu destinaţia de pistă să facă obiectul unei hotărâri a Consiliului local de atribuire. Nefiind îndeplinită obligaţia de predare, pârâta nu poate fi făcută răspunzătoare pentru neexecutarea obiectului pe care şi-a asumat-o la rândul ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Serviciul Public - Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei în rejudecare instanţei comerciale iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la construirea unei piste de bicilete, în caz contrar autorizând reclamanta să execute această obligaţie pe cheltuiala pârâtei cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că litigiul dedus judecăţii este unul comercial, deoarece contractul de concesiune are ca obiect un bun aflat în proprietatea privată a municipiului Baia Mare, astfel că litigiul nu este incident Legii 554/2004. De asemenea, sub aspectul modificării hotărârii, s-a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii pentru că pârâta s-a obligat să pună în funcţiune o pistă pentru bicicletă conform contractului de concesiune, terenul aferent lucrărilor de construire fiind predat iar noţiunea de punere la dispoziţie a terenului trebuie interpretată conform voinţei părţilor la data încheierii contractului de concesiune. Cu toate că reclamanta a făcut demersuri în vederea încheierii unui proces verbal de recepţie, acesta nu a fost semnat, reclamanta încercând să nu îşi îndeplinească obligaţiile contractuale.
SC B.I.C. SRL a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi invocând şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, deoarece mandatul acesteia este acordat de Consiliul local al municipiului Baia Mare şi nu poate fi extins, astfel că nu poate promova recursul neavând calitate procesuală activă.
Motivul de casare nu este întemeiat, pentru că nu există nici un înscris din care să rezulte regimul juridic al terenului, iar contractul de concesiune este guvernat de Legea 219/1998.
Chiar în condiţiile în care instanţa s-a aflat sesizată cu obligaţie de a face, acest lucru atrage competenţa contenciosului administrativ.
Sub aspectul incidenţei unei cauze de modificare nu se poate reţine culpa pârâtei intimate deoarece aşa cum a susţinut în mod corect instanţa de fond, amplasamentul destinat pistei de biciclete nu a fost predat niciodată acestei intimate liber de sarcini.
Asupra recursului, Curtea va reţine următoarele:
Referitor la calitatea procesuală activă a recurentei, Curtea va aprecia că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către aceasta şi a fost considerată ca având calitate procesuală activă de către instanţa de fond în virtutea hotărârii 172/2001 şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului public de interes local - Administraţia Patrimoniului Local şi Utilităţi . Fiind considerată că are calitate procesuală, tribunalul a soluţionat pe fond acţiunea formulată, astfel că recursul putea fi declarat doar de către partea care a fost considerată că are calitatea de parte de către instanţa de fond în acest sens fiind şi prevederile art.302/1 C.proc.civ.
În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art.304 pct.3 C.proc.civ.Curtea va aprecia că acest motiv de recurs este fondat, deoarece are în vedere soluţionarea proceselor atât de către instanţele competente potrivit art.2 C.proc.civ.cât şi de completele specializate să judece în primă instanţă procesele şi cererile în funcţie de calificarea dată obiectului cererii de chemare în judecată. În cazul de faţă, cauza a fost soluţionată de către secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş fiind însă considerată o cerere în contencios administrativ potrivit art.2 pct.1 lit.d C.proc.civ.
Calificarea dată acestei cereri a fost dată de către instanţa de fond prin raportare la prevederile art.27/2 pct.3 din Legea 219/1998.
Această lege este legea sub incidenţa căreia a fost încheiat contractul de concesiune nr.524 din 3.01.2006 în baza căreia a fost promovată prezenta acţiune.
Totuşi, acţiunea a fost introdusă la data de 1.09.2008 la Tribunalul Maramureş, dată la care intrase în vigoare Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din această lege, teza a II-a sunt asimilate actelor administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Bunul imobil identificat în contractul de concesiune nu intră în categoria bunurilor proprietate publică de interes local prevăzut în anexa 1 pct.III al Legii 213/1998 nu există nici o hotărâre a Consiliului local de declarare a acestui imobil ca aparţinând domeniului public şi prin urmare, nefiind declarată în domeniul public această suprafaţă, ea aparţine domeniului privat al municipiului Baia Mare, fapt constatat şi de instanţa de fond.
Cum Legea 554/2004 este o lege de procedură de imediată aplicare, urmează să se constate că acţiunea formulată de reclamantă în cazul în care are ca obiect un bun imobil proprietate privată este o cerere comercială neevaluabilă în bani care urmează a fi judecată de un complet specializat cu incidenţa normelor civile şi comerciale şi nu a celor de drept administrativ.
Sub acest aspect, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei comerciale a Tribunalului Maramureş, urmând ca această instanţă să se preocupe de a stabili în mod exact dacă traseul pe care pârâta urmează a construi pista de biciclete se află în totalitate în domeniul privat şi dacă obligaţia stabilită în contractul de concesiune trebuie sau nu îndeplinite de pârâtă. Nu în ultimul rând, fiind un bun al municipiului Baia Mare, instanţa de fond trebuie să se preocupe şi să verifice dacă reclamanta este titularul acţiunii având în vedere faptul că independent de semnarea contractului de concesiune, municipiul Baia Mare este persoană juridică de drept public proprietară a domeniului public şi privat şi titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor urmând a analiza calitatea procesuală activă a reclamantei.(Judecător Radu Duşa)
Procedura insolvenţei. Achitarea integrală a creanţei pentru care creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii a formulat această cerere. Consecinţe
Dacă ulterior pronunţării soluţiei dar înainte de declararea recursului, debitoarea achită integral cuantumul creanţei pentru care creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii a formulat această cerere şi suplineşte cu probele depuse la înscrisuri în recurs lichidităţile de care aceasta dispune şi care sunt net superioare creanţei invocate de creditoare este răsturnată prezumţia stării de insolvenţă vădită a acesteia, astfel încât de poate dispune respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal,
decizia nr. 167 din 26 ianuarie 2010
Prin sentinţa comercială nr.3141/C din 7 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a dispus disjungerea petitului având ca obiect instituire sechestru asigurator privind pe creditoarea SC R. SRL şi pe debitorul M.D.I şi s-a soluţionat pe fond cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de către creditoarea SC R. SRL.
Astfel s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de debitoarea SC Z.T. SRL, împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de SC R. SRL.
S-a admis cererea formulată de creditoarea SC R. SRL împotriva debitoarei SC Z.T. SRL şi s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC Z.T. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 110/30 noiembrie 2006 în temeiul căruia creditoarea, în calitate de vânzătoare, a vândut debitoarei cumpărătoare diverse produse de natură petrolieră, evidenţiate în facturile emise în perioada februarie - iulie 2008. Pentru plata acestor facturi, debitoarea a emis la 12 septembrie 2008 un bilet la ordin, în valoare de 50172,72 lei, cu scadenţa la 30 iunie 2009, refuzat pentru lipsă totală de disponibil în contul debitoarei la 13 iulie 2009. Dată fiind natura cauzală a biletului la ordin, orice contestare a facturilor pentru plata cărora a fost emis acest instrument devine inutilă, biletul la ordin încorporând un drept de creanţă autonom de dreptul de creanţă rezultată din facturi. Mai mult, prin „angajamentul de plată” semnat şi ştampilat de administratorul debitoarei, debitoarea a recunoscut un debit de 93.442,68 lei care cuprinde şi o parte din penalităţile de întârziere, superior valorii înscrise în biletul la ordin. Deşi debitoarea s-a angajat să plătească această sumă în tranşe lunare de minim 10.000 lei, începând cu luna iunie 2008, nici extrasul contului debitoarei şi nici vreun alt act depus de debitoare la dosar nu fac dovada plăţii vreunei astfel de tranşe. Cât priveşte extrasele din propria contabilitate a debitoarei, acestea nu au nicio valoare probatorie în favoarea afirmaţiilor debitoarei, putând, cel mult, fi avute în vedere împotriva alegaţiilor debitoarei, conform art. 1184 C.civ.
Chiar dacă, în absenţa învestirii cu formula executorie, biletul la ordin nu constituie titlu executoriu, verificarea sa se limitează la aspectele formale prevăzute de art. 106 raportat la art. 2-19 din Legea nr. 58/1934, iar actul îndeplineşte toate aceste condiţii. Oricum, biletul la ordin se coroborează cu actul recognitiv de datorie, ambele acte constatând creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile cu un cuantum superior valorii prag de 30.000 lei.
Coroborând refuzul de plată constatat cu extrasul contului debitoarei, care atestă creditări şi debitări de mică valoare, net inferioare şi cu plata parţială a debitului în cuantum de 25.000 lei, efectuată după închiderea dezbaterilor, prin ordinul de plată anexat cererii de redeschidere a dezbaterilor, judecătorul sindic concluzionează în sensul stării de insolvenţă a debitoarei, aceasta nefăcând dovada capacităţii sale de a plăti datoria scadentă de mai mult de 30 de zile către creditoare.
Cât priveşte plata parţială de 25.000 lei ulterioară închiderii dezbaterilor, aceasta nu poate conduce la respingerea cererii pentru neîntrunirea valorii prag prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, deoarece potrivit acestei norme juridice valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, neavând nicio semnificaţie juridică o eventuală diminuare ulterioară a creanţei, cu excepţia achitării sale integrale. O eventuală interpretare contrară a acestor dispoziţii legale ar conferi debitoarei posibilitatea de a plăti oricând o sumă care să conducă creanţa de care se prevalează creditoarea la o valoare imediat inferioară valorii prag, cu consecinţa respingerii cererii introductive, aspect care ar constitui, desigur, un abuz de drept. În acelaşi sens, judecătorul sindic a reţinut că nu este justificată repunerea pe rol a cauzei, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, plata parţială a creanţei este lipsită de semnificaţie în plan juridic, motiv pentru care, în temeiul art. 1169 C.civ., a respins, ca neîntemeiată.
Judecătorul sindic a concluzionat în sensul realităţii stării de insolvenţă vădită a debitoarei în sensul art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, la dosar neexistând probe din care să rezulte eventuale lichidităţi ale debitoarei care să acopere creanţa invocată de creditoare, motiv pentru care, în temeiul art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 1169 C.civ. şi art. 129 alin. 1 C.proc.civ., a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea S.C. Z.T. S.R.L., reprezentată prin M.D.I., în calitate de administrator special, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei comerciale nr. 3141/C/2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, în sensul admiterii contestaţiei formulate de debitoarea S.C. Z.T. S.R.L. şi respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
În motivarea recursului arată că prin cererea formulată de S.C. R. S.R.L., s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare, pentru suma de 50.172,72 lei cu titlu de debit principal, la care se adaugă suma datorată cu titlu de penalităţi de întârziere conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 110/30.11.2006.
Debitoarea a formulat contestaţie prin care a susţinut că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, care să depăşească valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Susţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 312 din codul de procedură civilă pentru admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi respingerii cererii de deschiderea procedurii insolvenţei. Nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să depăşească valoarea-prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Din extrasul de cont anexat de creditoare la cererea de deschidere a insolvenţei rezultă că la data de 30.06.2009 S.C. Z.T. S.R.L. figura în evidenţele creditoarei cu suma de 50.172,72 lei. La data de 30.06.2009 creditoarea a completat biletul la ordin emis de S.C. Z.T. S.R.L. în data de
12.09.2008 cu suma de 50.172,72 lei, adică cu suma menţionată în extrasul de cont din data de
30.06.2009.
Prin plata sumei de 25.000 lei, efectuată la data de 07.10.2009, debitul a ajuns la nivelul de 25.172,72 lei, adică cu 4827,28 lei mai mic decât valoarea prag de 30.000 lei stabilită la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006. La acest nivel al creanţei se impune admiterea contestaţiei şi respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
Creditoarea nu a mai livrat produse petroliere debitoarei după data de 30.06.2009, situaţie în care prin plata efectuată la data de 07.10.2009 debitul a scăzut sub valoarea prag prevăzută la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
S.C. R. S.R.L. a livrat societăţii comerciale Z.T. S. R. L. produse petroliere în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 110/30.11.2006.
Intre cantităţile de carburant înscrise în actele predate debitoarei şi cantităţile înscrise în facturi au existat neconcordante, motiv pentru care, de mai multe ori a solicitat societăţii comerciale R. S.R.L. să prezinte dovezile alimentării cu combustibil aferent debitului restant, desfăşurătoarele cu specimenul de semnătură al persoanelor care au alimentat autovehiculele societăţii şi cantităţile aferente, dar aceasta nu a transmis informaţiile solicitate. Chiar şi în aceste condiţii, a făcut plata sumei de 25.000 lei şi manifestă disponibilitate să achite şi alte sume în măsura în care se dovedeşte că le datorează.
Mai arată că S.C. Z.T. S.R.L. nu este în stare de insolvenţă, în sensul definit de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. In cursul anului 2009, societatea şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de alţi furnizori de bunuri şi/sau prestatori de servicii, a încasat sume de la alte societăţi comerciale, fapt probat cu înscrisurile anexate, precum şi cu cele depuse la dosar.
Consideră că refuzul justificat de a achita sumele pretinse de S.C. R. S.R.L. nu poate fi asimilat stării de insolvenţă. Din moment ce există îndoiala cu privire la cantităţile de produse petroliere livrate şi suma datorată, nu se poate reţine existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi nici a stării de insolvenţă. In aceste condiţii, deschiderea procedurii insolvenţei pentru o datorie discutabilă, a cărei cuantum este în prezent inferioară valorii prag prevăzute la art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 apare ca o măsură drastică, cu efecte dăunătoare nu numai pentru recurentă ci şi pentru salariaţii acesteia şi bugetul statului.
Deschiderea procedurii insolvenţei are efecte directe asupra beneficiarilor serviciilor contractate de către S.C. Z.T. S.R.L., sens în care indică mai multe contracte în curs de derulare, anexate la recurs.
Deschiderea procedurii insolvenţei determină diminuarea veniturilor la bugetul local şi bugetele asigurărilor sociale, fiindcă o societate în curs de lichidare ori radiată nu mai achită taxe şi impozite, nu plăteşte salarii şi cotele aferente.
Susţine că sunt îndeplinite cerinţele art. 300 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă pentru suspendarea executării sentinţei comerciale nr. 3141/C/2009, deoarece prin plata sumei de
25.000 lei, efectuată la data de 07.10.2009, debitul indicat de creditoare a scăzut sub valoarea prag de 30.000 lei, S.C. Z.T. S.R.L. are în curs de execuţie numeroase contracte, acestea urmând a fi desfiinţate ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, acest lucru generează o multitudine de consecinţe negative, atât în ce priveşte posibilităţile de realizare a veniturilor necesare plăţii datoriilor faţă de furnizori, bugetul statului şi salariaţi, cât şi asupra beneficiarilor serviciilor prestate de recurentă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi având în vedere dispoziţiile art.3041 C.proc.civ., Curtea de Apel constată următoarele:
Creditoarea a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC Z.T. SRL pentru o creanţă principală de 50172,72 lei la care se adaugă accesorii constând în penalităţi de întârziere al căror cuantum urma să-l precizeze ulterior deschiderii procedurii, creanţă ce rezidă din încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.1130 din 30.11.2006 în temeiul căruia creditoarea, în calitate de vânzătoare a vândut debitoarei cumpărătoare diverse produse de natură petrolieră evidenţiate în facturile depuse în dosarul de fond filele 6-10 şi emise în perioada februarie - iulie 2009.
În ceea ce priveşte certitudinea, lichiditatea şi exigibilitatea acestei creanţe, creditoarea a făcut dovada întrunirii condiţiilor sus arătate, de altfel prin contestaţia formulată debitoarea nu a negat existenţa acesteia făcând chiar şi o plată parţială a debitului în cuantum de 25.000 lei însă după închiderea dezbaterilor.
Din această perspectivă concluzia judecătorului sindic cu privire la întrunirea condiţiei prevăzută de art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 este una corectă în raport de verificarea normei juridice a valorii prag a cuantumului minim al creanţei care se raportează la data introducerii cererii.
Totodată judecătorul sindic la pronunţarea acestei soluţii a avut în vedere şi realitatea stării de insolvenţă vădită a debitoarei în sensul art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
Cu toate acestea, ulterior pronunţării soluţiei dar înainte de declararea recursului, debitoarea achită integral cuantumul creanţei pentru care creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii a formulat această cerere şi suplineşte cu probele depuse la înscrisuri în recurs lichidităţile de care aceasta dispune şi care sunt net superioare creanţei invocate de creditoare motiv pentru care răstoarnă prezumţia stării de insolvenţă vădită a acesteia.
În aceste condiţii se pune întrebarea de a şti dacă în ipoteza achitării integrale a creanţei pentru care creditorul îndreptăţit a solicitat deschiderea procedurii şi dovedirea stării de solvabilitate de către debitor, se mai impune deschiderea acestei proceduri cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.
Răspunsul nu poate fi decât acela al respingerii cererii de deschidere a procedurii şi de admitere a contestaţiei debitorului în situaţia inexistenţei la acest moment a vreunei creanţe certe, lichide şi exigibile care să impună o atare măsură.
Concluzia care se desprinde este aceea că în prezent debitoarea recurentă a achitat integral creanţa pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii, aceasta nu mai are alţi creditori iar prezumţia stării de insolvenţă vădită a fost răsturnată prin depunerea extraselor de cont din care rezultă că aceasta dispune de lichidităţi şi îşi desfăşoară în continuare activitatea.
Faţă de cele mai sus expuse în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 C.proc.civ. se impune admiterea recursului iar hotărârea pronunţată va fi modificată în sensul admiterii contestaţiei formulată de debitoarea SC Z.T. SRL potrivit art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 şi se va respinge ca neîntemeiată cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă introdusă de creditoarea R. (Judecător Claudia Idriceanu)
| ← Contract de cont. Titular - societate comercială. Condiţii... | Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei admisă. Recurs... → |
|---|
