Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată. Natura juridică a litigiului dedus astfel judecăţii dacă acesta decurge dintr-un litigiu (de fond) comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti la data de17.10.2007 sub nr. 8695/303/2007 reclamanta SC DI SA a chemat în judecată pe pârâteleSC AR S.A. ŞI S.C. R M R S.A, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu acestea,prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea în solidar a acestora la platasumei de 300.447,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată făcutede reclamantă în dosarul nr. 23688/2/2005 având ca obiect judecarea recursului declaratîmpotriva deciziei comerciale nr. 367/19.06.2006 a Curţii de Apel Bucureşti,Secţia a V-a comercială prin care s-a admis apelul declarat împotriva sentinţeinr. 2724/08.06.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Comercială,constând în onorarii avocaţiale, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 26.205,32 RONreprezentând onorarii avocaţiale şi contravaloarea taxei judiciare de timbru, precum şiorice alte cheltuieli ce vor fi suportate de reclamant pentru soluţionarea litigiului.În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi a existat un litigiu de lungădurată, în primă instanţă având câştig de cauză, sentinţa astfel pronunţată a fostdesfiinţată în apel, iar în recurs s-a desfiinţat soluţia dată în apel şi s-a respinsapelul declarat de pârâte. La data de 27.07.2006 s-a încheiat contractul de asistenţăjuridică nr. 141807 între avocat AC şi S.C. DI S.A., în vederea acordării de asistenţăjuridică celei din urmă, în recursul împotriva deciziei comerciale nr. 367/1906.2006pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Comercială. La data de 01.08.2006,împotriva Deciziei Comerciale nr. 367, S.C. DI S.A a formulat recurs împotriva decizieicomerciale nr. 367, formându-se dosarul nr. 23668/2/2005 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie, Secţia a V-a Comercială. La data de 09.02.2007, avocat AC a solicitatamânarea judecăţii din motive de sănătate neputându-se prezenta în faţa instanţei dejudecată. Din acest motiv, la data de 12.02.2007 s-a încheiat contractul de asistenţăjuridică nr. 62 între S & A, pe de o parte, şi S.C. DI S.A., pe de altă parte. La termenulde judecată din data de 15.05.2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat deciziacomercială nr. 1797, prin care a admis recursul formulat de S.C. DI S.A. şi a modificatdecizia comercială nr. 367 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, în sensulcă a respins apelul împotriva sentinţei nr. 2724 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a
Comercială.Reclamanta a mai arătat că, potrivit art. 274 c.p.civ., partea care pierde procesul esteobligată să suporte cheltuielile de judecată, atât cele efectuate de ea, cât şi celeefectuate de partea adversă, temeiul juridic al restituirii fiind culpa procesuală.Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată poate fi formulată o dată cu cerereaprincipală sau pe calea unei acţiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânereadefinitivă a hotărârii prin care s-a dat câştig de cauză părţii care cerer cheltuieli dejudecată, cererea fiind întemeiată în acest caz şi pe disp. art. 998-999 Cod Civ.,ca temei general al răspunderii civile delictuale. Astfel, în cazul cererii de recuperareaa cheltuielilor de judecată formulată pe cale principală, culpa procesuală se traduce,pe planul dreptului material, prin răspunderea civilă delictuală, iar în cauză, suntîndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.La termenul din data de 03.12.2007, pârâtele S.C. Alfa Rominvest S.A. şi S.C.Raf M Rom S.R.L. au formulat întâmpinare, solicitând, admiterea excepţiei necompetenţeimateriale a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, şi declinarea competenţei de soluţionare acauzei către Tribunalul Bucureşti, secţia comercială; admiterea excepţiei de prematuritatea cererii de chemare în judecată şi respingerea acesteia ca prematur introdusă; pe fondulcauzei, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, şi,în subsidiar, admiterea în parte a acesteia, prin micşorarea pretenţiilor formulate dereclamantă prin cererea de chemare în judecată. Prin întâmpinare, pârâtele au invocatexcepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 6 Bucureşti, şi excepţiaprematurirăţii introducerii acţiunii.În motivarea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei, pârâtele au arătat că, înconformitate cu disp. art. 2 şi 7 Cod Com., întrucât părţile din prezenta sunt societăţicomerciale, cauza de faţă reprezintă un litigiu comercial. Au susţinut pârâtele că,întrucât, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a teza I Cod Pr. Civ, Tribunalul judecă în primăinstanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare depeste 1 mld. Lei (100 000 RON), şi valoarea obiectului acestui dosar, astfel cum esteindicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţii în valoarede 300.477,60 lei (3.004.776.000 ROL), aşadar, peste 100.000 lei, excepţia este întemeiată,astfel că, se impune admiterea ei şi, în temeiul art. 158 Cod. Pr. Civ., trimiterea cauzeiîn vederea soluţionării la Tribunalul Bucureşti, Secţia Comercială.Prin sentinţa civilă nr. 8205/17.12.2007 judecătoria a admis excepţia de necompetenţămaterială şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Instanţaa avut în vedere caracterul comercial al litigiului cu soluţionarea cărui a fostînvestită, caracter dedus din următoarele împrejurări: Părţi în cauză sunt reclamantaS.CDI S.A., şi pârâtele S.C. AR S.A. şi S.C. R M M R S.R.L., aşadar, societăţicomerciale. Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 274 Cod Pr. Civ., care instituieobligaţia părţii căzute în pretenţii ca, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată,şi pe dispoziţiile art. 998-999 Cod Civ. Instanţa a fost, astfel sesizată cu o cerereîn pretenţii prin care se încearcă valorificarea unui drept de creanţă pretins dereclamantă în temeiul disp. art. 274 Cod Pr. Civ.: cheltuieli de judecată constând înonorarii avocaţiale ipoteze fiind aceea a unui raport juridic personal, în care părţisunt societăţi comerciale, comercianţi în sensul art. 7 Cod Com., astfel că este incidentăprezumţia de comercialitate prevăzută de art. 4 Cod Com. Acesta prevede că se socotesc,_, ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacănu sunt de natură civilă sau dacă contractul nu rezultă din însuşi actul". Dispoziţiiilecitate instituie o prezumţie iuris tantum de comercialitate, cu privire la toate acteleşi operaţiunile unui comerciant, prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată prin probacontrară. Răsturnarea prezumţiei de comercialitate instituite prin dispoziţiile art.4 Cod Com., se poate realiza prin două modalităţi: prin aplicarea criteriului pozitivde determinare a faptelor de comerţ instituit prin disp. art. 4 teza a II-a Cod Com., fieprin aplicarea criteriului negativ, care exclude din sfera prezumţiei de comercialitatefaptele de comerţ prevăzute de art. 5 Cod Com.Astfel, teza a II-a a art. 4 Cod Com. exclude din sfera prezumţiei de comercialitate,actele esenţialmente civile, care îşi menţin caracterul civil independent de calitateasubiectului care le îndeplineşte (ex: căsătoria, adopţia), respectiv actele expres civile,adică acele acte care conţin o clauză expresă referitoare la natură civilă a actului.Art. 5 Cod Com prevede că nu se poate considera ca fapt de comerţ, cumpărarea deproducte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, oria familiei sale; de asemenea revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pecare proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său sau cel cultivat de dânsul".Obligaţia decurgând din săvârşirea unei fapte ilicite nu face parte din nici una dinipotezele excluse din categoria faptelor de comerţ subiective: astfel, obligaţia ceincumbă părţii ce a căzut în pretenţii, de plată a cheltuielilor de judecată, nu constituieun act esenţialmente civil, astfel încât caracterul civil al actului să se menţinăindependent de calitatea de comerciant a uneia din părţi şi nu se poate reţine cănecomercialitatea rezultă din chiar actul săvârşit de comerciant.Prezumţia de comercialitate se referă nu numai la contractele comerciantului, ci la toateobligaţiile acestuia indiferent de izvorul lor - gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fărăjust temei, plata nedatorată, fapta ilicită - care vor avea, cu excepţiile menţionateexpres de lege (şi care nu au incidenţă în cauză) caracter comercial. Prin raportarela aceste considerente, chiar dacă temeiul juridic al acţiunii este cel al răspunderiicivile delictuale, obligaţia decurgând din săvârşirea unei fapte ilicite este, pentrucomerciant, una comercială.Se impune a se reţine că, cheltuielile de judecată solicitate prin cererea introductivăreprezintă onorarii avocaţiale, datorate în temeiul contractelor de asistenţă juridicăîncheiat între reclamantă şi diferite cabinete de avocatură. Obligaţia de a achitaonorariile de avocat ce incumba societăţii reclamante are tot caracter comercial,contractul de asistenţă juridică neîncadrându-se în nici una din ipotezele excluse dincategoria faptelor de comerţ subiective. Împrejurarea că părţi în contractele de asistenţăjuridică din prezenta, sunt, alături de societatea comercială reclamantă o societate civilăde avocaţi respectiv un cabinet individual de avocatură, forme de exercitare a profesieiprevăzute de art. 169 din Statutul profesiei de avocat din 25.09.2004, care nu suntcomercianţi în accepţiunea dispoziţiilor art. 7 Cod com. potrivit cărora sunt comercianţiaceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţilecomerciale", nu este de natură a infirma aplicarea legii comerciale în cauza de faţă,câtă vreme art. 56 Cod com. prevede în mod expres că dacă un act este comercial numaipentru una dintre părţi, toţi comercianţii sunt supuşi, în ce priveşte acest act, legiicomerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor, şi încazurile în care legea nu dispune altfel". Or, nu există nici o disp. în Legea nr. 51/1995pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, sau în Statutul profesiei deavocat care să excludă aplicarea legii comerciale contractelor de asistenţă juridicăîncheiate cu o societate comercială. Faţă de aceste aspecte instanţa apreciază că, întemeiul art. 4 şi art. 56 Cod Com contractele de asistenţă juridică din speţă constituiefapte de comerţ unilaterale (mixte), întregul raport juridic fiind supus legii comercialefaţă de caracterul de comerciant al uneia din părţi.Întrucât raportul iniţial dedus judecăţii - anularea contractului de vânzare cumpărare şirepunerea părţilor în situaţia anterioară - este unul comercial, raportul decurgând dinîncheierea contractelor de asistenţă judiciare este comercial, părţile implicate în acesteraporturi sunt comercianţi, soluţia ce se impune este aceea că raportul decurgând dinfapta ilicită ce se solicită a se reţine în sarcina pârâtelor este, de asemenea, unulcomercial. Simplul fapt al solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată şi nuîn cadrul litigiului principal din care decurg, nu determină o natură diferită a acesteicereri, părţile şi raporturile dintre acestea, ce determină plata cheltuielilor dejudecată, fiind aceleaşi, indiferent de împrejurarea că cererea este formulată în cadrullitigiului principal sau pe cale separată. Împrejurarea că răspunderea pârâtelor esteangajată în temeiul art. 274 Cod Pr. Civ., respectiv art. 998-999 Cod Civ. nu este denatură a infirma caracterul comercial al litigiului, acest aspect reprezentând numaio aplicare a dispoziţiilor art. 1 C.com, conform cărora unde legea comercială nu dispune,se aplică Codul civil". Astfel, împrejurarea că într-un litigiu comercial se aplică normeşi instituţii de drept civil (în cazul de faţă cele referitoarela răspunderea civilădelictuală) nu transformă litigiul într-unul civil.Faţă de caracterul comercial al cauzei, având în vedere valoarea obiectului cereriiintroductive (300.477,60 lei) şi faţă de disp. art. 2 pct. 1 lit. a) Cod Pr. Civ,potrivit cărora procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoarede peste 100.000 lei sunt de competenţa de primă instanţă a Tribunalului, instanţa aconstatat întemeiată excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei invocată de pârâte,apreciind competent a soluţiona a cauza de faţă Tribunalul Bucureşti - Secţia Comercială,în favoarea căruia a declinat competenţa de soluţionare a cauzei.Împotriva acestei sentinţe a promovat în termen legal recurs reclamanta, care a arătatcă litigiul dedus judecăţii este unul civil, competenţa de soluţionare revenindjudecătoriei.
Prin decizia nr. 1794/R/10.10.2008 Tribunalul a admis recursul şi a casat sentinţa nr.8205/17.12.2007, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a reţinut că faptulgenerator al obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată nu reprezintă o activitatecomercială, iar obligaţia născută ca urmare a respingerii pretenţiilor deduse judecăţiinu reprezintă o obligaţie pe care comerciantul o exercită în executarea comerţului său,în realizarea obiectului său de activitate. Faptele prezentate în acţiunea introductivănu au caracter lucrativ, neputându-se reţine că declanşarea unei proceduri judiciare seface cu intenţia de a produce profit, ci cu scopul de a proteja drepturi conferite de lege.S-a mai arătat că, potrivit art. 4 Cod comercial sunt şi rămân civile, neputând aveacaracter comercial, actele de drept privat şi obligaţiile care, prin funcţia şi structuralor nu se pot referi la activitatea comercială şi care vor rămâne civile indiferent depersoana care le săvârşeşte. Din acest punct de vedere obligaţia de plată a cheltuielilorde judecată are un caracter civil şi îşi păstrează acest caracter, indiferent dacă persoanaobligată la plata acestora este comerciant. Nu trebuie confundată natura comercială aobiectului litigiului, cu dreptul de a declanşa un proces pentru protejarea drepturilorşi libertăţilor sale, drept ce nu decurge din statutul de comerciant, ci este un dreptfundamental, recunoscut tuturor persoanelor fizice sau juridice. Concluzionând căsolicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată reprezintă o acţiune civilăprincipală de sine stătătoare, care are întotdeauna caracter pur civil, Tribunalula admis recursul şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei.
| ← Majorare capital social. Reevaluare a patrimoniului | Competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect... → |
|---|
