Comunicarea actelor administrativ fiscale.
| Comentarii |
|
În situaţia în care se contestă semnătura destinatarului pe dovada de comunicare a actelor fiscale, instanţa este obligată să procedeze la clarificarea acestui aspect cu consecinţe asupra termenelor procedurale întrucât dispoziţiile Codului de procedură civilă, potrivit art.44 alin.3 C.proc.fiscală se aplică şi pentru comunicarea actelor administrativ-fiscale. (Dosar nr.7729/117/2006, decizia nr.65/12.01.2007)
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 65 din 12 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr.1370 din 25 august 2006 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.7729/17/2005, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B.R. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj şi Autoritatea Naţională a Vămilor - Biroul Vamal Cluj având ca obiect anularea actului constatator privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite bugetului nr.99/31.01.2005, anularea procesului verbal nr. 2196/02.02.2005 privind calculul accesoriilor pentru neplata la termen a obligaţiilor faţă de bugetul de stat, anularea procesului verbal nr.11288/10.05.2005, privind calculul accesoriilor privind neplata
la termen a obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi suspendarea ...executării actelor normative susmenţionate.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin decizia nr.96/08.07.2005 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj s-a respins ca nedepusă în termen contestaţia formulată de reclamant pentru suma de 105.898.007 lei, reprezentând taxe vamale şi ca neîntemeiată contestaţia pentru suma de 4.923.530 lei reprezentând dobânzi de întârziere şi penalităţile de întârziere.
Pentru pronunţarea pe excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei s-au avut în vedere prevederile art.176 alin.1 din OG nr.92/24.12.2004, iar apărarea formulată de reclamant sub aspectul contestării semnăturii de pe confirmarea de primire din data de 07.02.2005 nu poate fi reţinută de instanţă întrucât nu a fost probată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea recursului reclamantul arată că prin însăşi acţiunea introductivă a solicitat instanţei efectuarea unei expertize grafologice cu care să dovedească faptul că semnătura de la rubrica „destinatar” de pe confirmarea de primire din data de
07.02.2005 este un fals.
În acest sens recurentul apreciază că instanţa de fond a ignorat prevederile art.177 şi următoarele C.pr.civ. privind verificarea de scripte deşi semnătura dintr-un înscris esenţial era considerată ca fiind falsă.
Analizând recursul prin prisma motivului invocat Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele motive:
Din cuprinsul acţiunii introductive precum şi al conţinutului Încheierilor civile din datele de 25 noiembrie 2005, 27.01.2005 şi 10 martie 2006 rezultă că reclamantul şi-a contestat în permanenţă semnătura de la rubrica „ destinatar” a dovezii de confirmare de primire din data de 7 februarie 2005 privind înştiinţarea de plată şi actele administrativ fiscale, depunând şi o plângere penală în acest sens.
Raportat la această poziţie procesuală a reclamantului, instanţa şi-a încălcat obligaţia de rol activ prevăzută de art.129 alin.3 C.pr.civ. şi nu a dispus efectuarea unei expertize grafice pentru a lămuri cele susţinute de reclamant.
Pe de altă parte se constată că sentinţa s-a dat cu încălcarea prevederilor art.177 şi următoarele C.pr.civ. întrucât atunci când una dintre părţi declară că nu-şi recunoaşte semnătura, cum este în speţa de faţă, instanţa urmează a păşi la verificarea înscrisului.
Întrucât o asemenea probă nu poate fi administrată odată cu soluţionarea recursului, în baza prevederilor art.305 şi 312(3) C.pr.civ. Curtea urmează a admite recursul, a casa sentinţa recurată şi a trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, impunându-se administrarea de probe noi.
CALCUL OBLIGAŢIILOR ACCESORII PENTRU DATORIA VAMALĂ
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. 1 C. pr. fiscală, termenul de plată a unei creanţe fiscale este de cel de la data expirării termenelor prevăzute de acest cod sau de alte legi care le reglementează. Rezultă că este greşită stabilirea cu caracter retroactive a accesoriilor în datoria vamală pentru perioada dintre data importului şi o dată ulterioară întocmirii procesului verbal de control.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 74 din 19.10.2006 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de către reclamanta S.C. C. S.R.L. RODNA, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BISTRIŢA-NĂSĂUD.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat legalitatea actelor administrativ fiscale atacate reprezentând taxe vamale stabilite ulterior în condiţiile H.G. nr. 728/2001.
Cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a apreciat că a fost corect reţinută în cadrul acţiunii şi al întâmpinării, ea rezultând şi din documentele administrate în dosarul nr. 55/2005 al D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că prin modificarea actului constitutiv şi respectiv prin schimbarea asociaţilor şi cesiunea părţilor sociale se predă şi respectiv se preia patrimoniul persoanelor juridice în al cărui conţinut intră totalitatea drepturilor şi obligaţilor societăţilor comerciale, iar schimbarea administratorului sau a asociaţilor societăţii nu este de natură a duce la exonerarea privind obligaţiile societăţii asumate de persoana juridică prin reprezentanţii săi, indiferent de natura debitelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi a anulării actelor fiscale atacate.
Analizând recursul formulat în baza motivelor formulate precum şi în considerarea disp. art. 306 alin. 2 raportat la art. 3041 C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind parţial fondat din următoarele considerente.
În condiţiile art. 3041 C. pr. civ. Curtea constată însă că instanţa de fond nu a sesizat însă lipsa temeiului juridic al angajării răspunderii societăţii comerciale pentru accesoriile aferente datoriei vamale stabilită prin procesul-verbal de control.
Astfel, din conţinutul acestuia rezultă că s-a stabilit în sarcina persoanei juridice obligaţia de plată a taxei vamale, a comisionului vamal şi a taxei pe valoarea adăugată calculate de la data de 28.01.2002, dată la care societatea comercială a declarat şi înregistrat declaraţia vamală de import nr. 784/28.01.2002, aferentă importului maşinii de prelucrat lemn introdusă în ţară în regim vamal preferenţial, generat de existenţa certificatului de investitor în zonă defavorizată. Accesoriile acestei creanţe vamale au fost calculate conform anexei la procesul-verbal pe intervalul 28.01.2002 - 26.04.2005 inclusiv, în considerarea disp. art. 102 şi 120 din O.G. nr. 92/2003, art. 13 din O.G. nr. 11/1996 şi art. 12 şi 13 din O.G. nr. 61/2002.
Referitor la temeiul juridic al răspunderii pentru datoria vamală propriu-zisă, Curtea constată că art. 17 lit. a din H.G. nr. 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/1998 nu prevăd dispoziţii care să permită calculul retroactiv al accesoriilor datoriei vamale.
În această situaţie, până la momentul abrogării ei, ar fi fost incidente disp. art. 61 alin. 3 din Legea privind Codul vamal al României unde se arată: „când controlul vamal ulterior constată că s-au încălcat reglementări vamale aplicate, datorită unor date cuprinse în declaraţia vamală, autoritatea vamală, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia măsuri de încasare, respectiv de restituire a acestora”. În situaţia în care se constată că există taxă vamală de achitat, această împrejurare se comunică titularului operaţiunii comerciale care are obligaţia de a achita taxa vamală datorată
în termen de 7 zile de la data comunicării. Depăşirea acestui termen de scadenţă atrage obligaţia de plată a unor majorări de întârziere aferente diferenţei stabilite.
Acest text legal a fost abrogat prin pct. 144 din Legea nr. 174/2004 pentru modificarea Codului de procedură fiscală, intrată în vigoare la data de 28 mai 2004, conform art. 78 din Constituţie.
La momentul întocmirii actului constatator şi deci de stabilire a obligaţiei vamale, respectiv 4.05.2005, acest text legal nu mai era în vigoare, ci a fost înlocuit de dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la termenele de scadenţă ale obligaţiilor fiscale restante.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 2 C. pr. fiscală şi creanţele vamale intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor acestui act normativ, iar potrivit art. 108 al. 1 C.pr.fiscală, în forma şi numerotarea în vigoare la data actului de control, termenul de plată a unei creanţe fiscale este cel de la data expirării termenelor prevăzute de C.pr.fiscală sau de alte legi care le reglementează.
De asemenea, potrivit art. 108 alin. 2 C.pr.fiscală, în forma de la aceeaşi dată, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel: „a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare: şi b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare”.
În mod greşit deci organul constatator a procedat la stabilirea cu caracter retroactiv a accesoriilor la datoria vamală stabilită pe intervalul cuprins între data importului şi o dată ulterioară întocmirii procesului-verbal de control, în condiţiile în care la data întocmirii actului de control existau condiţii legale ce reglementau modul de plată a diferenţelor de taxe vamale datorate de către importatori.
Sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond este nelegală, motiv pentru care în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. se va admite recursul formulat şi se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul înlăturării obligaţiei reclamantei de plată a dobânzilor şi penalităţilor în sumă de 14.923 lei, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
| ← Contencios fiscal. Scutire de impozit pe clădiri pentru... | Realizarea publicităţii prin ORC, condiţii → |
|---|
