Contract de închiriere. Tacita relocaţiune.

Nepredarea de către chiriaş, la termenul stabilit, a utilajului închiriat, determină prelungirea contractului prin tacita relocaţiune şi obligă la plata, în continuare, a chiriei.

Secţia Comercială, decizia nr. 3381 din 14 octombrie 1998.

Reclamanta SC „UTRANS LUNCA JIULUI" SRL -Craiova a chemat în judecată pe pârâta SC „NOAH IMPEX" SRL - Craiova solicitând ca aceasta se află obligată să-i plătească 35.040.000 lei chirie pentru utilajul de încărcat pus la dispoziţie.

Tribunalul a admis acţiunea precizată şi a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei 24.860.000 lei despăgubiri şi 2.516.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că părţile au încheiat un contract de închiriere a unui tractor pe care reclamanta l-a pus la dispoziţia pârâtei, însă aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a plătit chiria datorată.

Curtea de Apel a admis apelul pârâtei şi a schimbat în totul sentinţa, în sensul respingerii acţiunii, cu motivarea că reclamanta solicită chirie pentru o perioadă extracontractuală fără a dovedi efectuarea reviziei tehnice a tractorului închiriat, obligaţie contractuală a cărei îndeplinire ar duce la prelungirea locaţiei.

Reclamanta a declarat recurs susţinut că a operat reînnoirea locaţiei şi este deci îndreptăţită la chiria pretinsă deoarece la expirarea perioadei de închiriere pârâta nu i-a restituit utilajul, aşa cum s-a obligat prin contract.

Recursul este fondat.

Astfel, din actele dosarului rezultă că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a-i restitui reclamantei tractorul închiriat, la sfârşitul perioadei prevăzute în contract, păstrând în continuare folosinţa acestui utilaj.

Aşa fiind, potrivit art. 1437 din Codul civil, contractul s-a prelungit de drept, prin tacita relocaţiune, concluzia spre care converg şi prevederile capitolului V alin. 2 din contract, referitoare la suportarea de către pârâta beneficiară a stagnărilor produse din culpa sa.

Apărarea pârâtei cu privire la neefectuarea reviziei tehnice nu poate fi primită în condiţiile în care furnizoarei reclamante i s-a refuzat orice contract cu utilajul închiriat, ceea ce înseamnă că acest utilaj a funcţionat tot timpul în mod corespunzător.

în consecinţă, recursul declarat în cauză va fi admis, în sensul casării deciziei atacate, respingerii apelului pârâtei a menţinerii sentinţei tribunalului, ca legală şi temeinică.

<

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract de închiriere. Tacita relocaţiune.