Daune-interese moratorii. Temei
Comentarii |
|
Pentru achitarea cu întârziere a dividendelor se datorează daune-interese moratorii, în baza art. 43 din Codul comercial, fără a fi necesară existenţa unei clauze contractuale care să le prevadă.
(Decizia nr. 1835 din 16 decembrie 2002 - Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 7698 din 22.05.2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a admis acţiunea majorată formulată de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva pârâtei S.C. "M." S.A., pe care a obligat-o la plata sumei de 206.705.882 lei cu titlu de dividende aferente anului 1997 şi a sumei de 211.928.822 lei cu titlu de dobânzi calculate pe perioada 15.04.1998 - 1.04.2002.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea adunării generale a acţionarilor S.C. "M." S.A. din 8.04.1999, s-a stabilit suma cuvenită reclamantei A.P.A.P.S. cu titlu de dividende aferente anului 1998 şi, deşi pârâta S.C. "M." S.A. avea obligaţia de a achita această sumă până la data de 15.04.1999, data limită până la care societăţile comerciale sunt obligate să depună bilanţul contabil la administraţia financiară, conform art. 31 din Legea nr. 82/1991, pârâta nu şi-a onorat obligaţia, astfel încât datorează şi dobânzi, conform art. 43 din Codul comercial.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. "M." S.A., criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că după abrogarea Decretului-lege nr. 311/1954, care stabilea dobânda legală atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, practica judiciară s-a confruntat cu un vid de reglementare, motiv pentru care jurisprudenţa a decis, în mod constant, iar doctrina a confirmat acest punct de vedere, că dobânda comercială se calculează în funcţie de dobânda pieţei, determinată prin raportarea la taxa de scont a Băncii Naţionale a României. Ca atare, odată cu apariţia Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, care stabileşte cuantumul dobânzii legale, legea nu a făcut decât să confirme într-o dispoziţie expresă practica constantă a instanţelor privind determinarea nivelului dobânzii comerciale.
Curtea a respins şi critica recurentei referitoare la aplicabilitatea art. 1086 din Codul civil, întrucât acest text de lege are în vedere alte daune, iar nu daunele-interese moratorii sau dobânzile. în speţă se aplică art. 7 din Codul comercial, care, prin raportare la art. 43 din Codul comercial, stabileşte că dobânda în materie comercială curge de drept, deci în puterea legii, fără ca reclamanta-creditoare A.P.A.P.S. să fie obligată să dovedească în faţa instanţei că a suferit un prejudiciu, întrucât acesta este prevăzut de lege şi rezultă din simplul fapt al neachitării datoriei la scadenţă.
← Dividende. Natura juridică | Daune moratorii. Temei juridic. Admisibilitate → |
---|