În cazul în care pe baza unei concilieri efectuate între părţi, debitoarea s-a obligat faţă de creditoare să-i plătească datoria eşalonat, creditoarea nu poate promova acţiune pentru deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului mai înainte de a expira ultima dată eşalonată, din moment ce la datele stabilite s-a achitat de obligaţia de plată.În acest context, contestaţia pârâtei debitoare împotriva căreia s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 este întemeiată, neaflându-se în stare de insolvenţă, neîncetând plăţile timp de 30 zile anterioare introducerii (art. 29 din Legea nr. 64/1995).Decizia comercială nr. 361/20.09.2004 a Curţii de Apel Iaşi prin care s-a admis recursul S.C. PALODA" S.A. Bârlad împotriva sentinţei civile nr. 166/F/18.06.2004 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic.În acelaşi sens, decizia comercială nr. 689/06.12.2004 a Curţii de Apel Iaşi.Decizia comercială nr. 361/20.09.2004
Vezi şi alte speţe de drept comercial:
Comentarii despre Deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului. Convenţia dintre creditor şi debitor privind plata eşalonată.