Fundaţie Acordarea personalităţii juridice Condiţii
| Comentarii |
|
C.A. Braşov, decizia nr. 132 din 18 iulie 1997
Prima instanţă a constatat existenţa condiţiilor de fond pentru constituireafundaţieişi îndeplinirea cerinţelor de formă pentru acordarea personalităţii juridice, admiţând cererea. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost admis. S-a reţinut, că examinarea întreprinsă de instanţă este necesară, dar nu şi suficientă, pentru a se putea aprecia asupra cererii cu care a fost sesizată. Potrivit dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 21/1924, pentru persoanele juridice,fundaţia este actul prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu distinctşi autonom de patrimoniul său propriu şi-l destină, în genere, în mod permanent, realizării unui scop ideal, de interes obştesc. Dacă actul de fundaţie nu întruneşte condiţiile esenţiale prevăzute de lege, va fi, conform art. 72 alin. 1 din lege, nul de drept şi nu va putea da loc la recunoaşterea calităţii de persoană juridică. Din analiza definiţiei legale a fundaţiei, rezultă că elementul definitoriu, principal al acesteia este patrimoniul, în sensul constituirii unei mase de bunuri, susceptibilă a realiza un scop ideal, de interes obştesc.
Această caracteristică este mai bine pusă în evidenţă prin comparaţia cu asociaţia care, potrivit art. 31 alin. 1 din lege, este o grupare de persoane care pun în comun, în mod permanent, contribuţia lor materială, cunoştinţele şi activitatea lor, pentru realizarea unui scop care nu urmăreşte foloase pecuniare sau patrimoniale. Comparaţia subliniază diferenţa dintre fundaţie, ca masă de bunuri cu anume destinaţie, şi asociaţie, ca grupare de persoane, prin prestaţia cărora se realizează un scop nepatrimonial. Este de remarcat împrejurarea că, şi la asociaţii, patrimoniul iniţial trebuie, potrivit art. 32 alin. 2 din lege, să fie în măsură să realizeze, cel puţin parţial, scopul pentru care se constituie asociaţia, ceea ce este aplicabil, cu atât mai mult, în cazul fundaţiilor, unde persoana fondatorului nu este obligatoriu implicată în realizarea scopului, decât prin afectarea bunurilor necesare constituirii fundaţiei.
În speţă, patrimoniul fundaţiei este o sumă de bani (1.000.000 lei), insuficientă a asigura măcar una din multiplele finalităţi ale fundaţiei, prevăzute în statut (organizarea unui centru de adăpostire a copiilor orfani; organizarea de tabere pentru copii; acordarea de sprijin material căminelor de bătrâni, familiilor nevoiaşe, persoanelor handicapate, a celor cu boli grave, care necesită tratament în străinătate; dotarea instituţiilor de învăţământ cu materialele necesare; refacerea şi construirea de refugii montane etc.). În realitate, patrimoniul fundaţiei este cel viitor, imprecis formulat şi aleatoriu, menţionat la capitolul III din Statut, constând în contribuţia membrilor fondatori, donaţii din partea unor persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, dispoziţii testamentare făcute de terţe persoane, activităţi realizate de personalul fundaţiei şi susţinătorii acesteia şi venituri realizate în urma organizării unor activităţi în scop de binefacere. În această situaţie, este limpede, fără a fi necesară o demonstraţie, că dispoziţiile art. 66 din lege nu sunt satisfăcute, neexistând un patrimoniu constituit prin actul de înfiinţare a fundaţiei, apt a realiza scopul acesteia şi, deci, cererea de acordare a personalităţii juridice nu putea fi admisă, actul de constituire având semnificaţia unei simple declaraţii de intenţii, negeneratoare de consecinţe juridice.
| ← Penalităţi de întârziere Furnizare de energie termică... | Încheiere interlocutorie Cale de atac → |
|---|
