INSOLVENŢĂ: Cerere formulată de lichidator în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru întreg pasivul debitorului. Incidenţa art.138 alin.1 lit.a) şi d) din Lg.nr.85/2006
Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Hotărâre nr. 25 din data de 24.07.2013
INSOLVENȚĂ: Cerere formulată de lichidator în sensul atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru întreg pasivul debitorului. Incidența art.138 alin.1 lit.a) și d) din Lg.nr.85/2006
1.) - Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 7076/114/2012 din 22.11.2012, practicianul în insolvență R & R P. SPRL / Buzău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtul C. C. P. asociat /administrator statutar, ai debitorului SC C. C.A. SRL pentru întreg pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență, în cuantum de 12.981 lei .
2.) - Motivarea cererii
2.1.) - În fapt: practicianul în insolvență a susținut că în exercitarea atribuțiilor în calitate de lichidator judiciar desemnat prin încheierea din 10.09.2012 pronunțată în dosarul nr. 2708/114/2012 privind deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului SC C. C.A. SRL, deși a notificat societatea și pârâtul să-i prezinte documentele și informațiile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006, aceștia nu s-au conformat.
2.2.) - Accesând site-ul Ministerului Finanțelor , a constatat că ultimul bilanț contabil încheiat de debitor este aferent anului 2008, din care rezultă că la perioada de referință societatea era înregistrată cu active circulante în valoare de 4.363 lei și că a desfășurat o activitate neprofitabilă în condițiile în care s-a înregistrat cu pierderi de 10.025 lei .
2.3.) - Având în vedere că asociatul /administrator statutar C. C. P. a refuzat să-i pună la dispoziție atât documentația contabilă cât și bunurile evidențiate în bilanțul aferent anului 2008, apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele antrenării răspunderii patrimoniale a acestuia.
2.4.) - În drept : s-au invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
3.) - Probe
3.1.) - În sprijinul cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri : încheierea de deschidere a procedurii insolvenței debitorului din 10.09.2012 pronunțată în dosarul nr. 2708/114/2012 ( filele 16-19) , sentința nr. 1495 din 26.11.2012 privind închiderea procedurii ( filele 20-22), notificarea deschiderii procedurii insolvenței ( filele 5,7), raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței ( fila 8), confirmarea de primire de către debitor a notificării privind predarea actelor și informațiilor către lichidator din 05.10.2012 ( filele 6 ), extras din indicatorii conform bilanțului depus pe anul 2008 ( fila 9) și tabelul definitiv al creanțelor privind un singur creditor bugetar : AFPM Buzău cu o creanță în cuantum de 12.981 lei ( fila 4).
3.2.) - Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr. 2708/114/2012 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, soluționat prin închiderea procedurii insolvenței în baza sentinței nr. 1495 din 26.11.2012, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
4.) - Întâmpinarea
Deși pârâtul asociatul /administrator statutar C. C. A. a fost citat legal, acesta nu a formulat întâmpinare conform art. 115 -118 Cod procedură civilă, nu a solicitat administrarea de probe și nici nu s-a înfățișat în instanță.
5.) - Analizând cererea de antrenare a răspunderii administratorului statutar al SC Costin Cristinel Alfred SRL, în raport de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente cauzei, tribunalul a constatat:
Circumstanțele cauzei
5.1.) - Prin încheierea din 10.09.2012 pronunțată în dosarul nr. 2708/114/2012 al Tribunalul Buzău - Secția a II-a Civilă , de Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței a SC C. C.A. SRL, la cererea practicianului în insolvență R & R P. SPRL, acesta fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu în administrarea procedurii insolvenței.
5.2.) - Prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței , întocmit de lichidatorul judiciar în temeiul art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 , s-a învederat că asociatul /administrator statutar al societății debitor nu i-a pus la dispoziție actele și informațiile solicitate prin notificarea emisă, nu i-a predat bunurile evidențiate în ultimul bilanț contabil aferent anului 2008 și nici nu a depus la autoritățile competente bilanțurile contabile pe ultimii 3 ani, aspecte de natură să fundamenteze concluzia în sensul îndeplinirii cerințelor de antrenare a răspunderii patrimoniale în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din lege.
5.3.) - Constatându-se că debitorul nu deține bunuri ce ar putea fi valorificate pentru acoperirea creanței bugetare în sumă de 12.981 lei , creditor AFPM Buzău conform tabelului definitiv al creanțelor și că nici nu există alte posibilități pentru îndestularea acestei creanțe, prin sentința nr. 1495 din 26.11.2012 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 din lege.
5.4.) - Pe acest fond, lichidatorul judiciar a formulat prezenta cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului asociatul/administrator statutar: C. C. P., în temeiul dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a) și d) din lege, pentru acoperirea pasivului în cuantum de 12.981 lei.
Analiză. Constatări
În drept
5.5.) - Conform prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006
";În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului , la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului , judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) - au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) - au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.";
5.6.) - Potrivit art. 10 alin. 1 lit. d) din Legea contabilității nr. 82/1991: ";Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective ";.
În fapt
5.7.) - Tribunalul a apreciat că în cauza dedusă judecății s-au produs dovezi în sensul că pârâtul asociat /administrator statutar: C. C. P. al societății debitor a folosit bunurile societății fie în interes personal, fie în interesul altei persoane, în condițiile în care nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar actele și informațiile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 85/2006 , astfel cum au fost solicitate prin notificarea emisă și nici nu a justificat modul de folosire a bunurilor evidențiate în ultimul bilanț contabil aferent anului 2008, din care rezultă că la perioada de referință societatea era înregistrată cu active circulante în valoare de 4.363 lei .
5.8.) - De asemenea, s-a apreciat că în cauză s-au produs dovezi și în sensul că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea, în condițiile în care nu a depus la termen , la autoritățile competente , bilanțurile contabile , ultimul fiind depus pentru anul 2008 .
6.) - Soluția tribunalului
6.1.) - Pentru considerentele expuse în fapt și în drept la paragraful anterior , tribunalul a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului asociat /administrator statutar: C. C. P. , al debitorului, pentru acoperirea întregului pasiv în sumă de 12.981 lei evidențiat în tabelul definitiv al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar și depus în dosarul de insolvență nr. 2708/114/2012, finalizat prin închiderea procedurii pentru lipsă de bunuri , în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 , în baza sentinței nr. 1495 din 26.11.2012.
6.2.) - În consecință, prin sentința nr.137 din 25.01.2013 s-a admis ca întemeiată cererea formulată de lichidatorul judiciar R & R P. SPRL reprezentată de R. E. în contradictoriu cu pârâtul asociat/administrator statutar: C. C. P. al debitorului SC C. C.A. SRL.
În temeiul art.138 alin.1 lit.a) și d) din legea nr.85/2006 ,
S-a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru întregul pasiv al societății debitor , în sumă de 12.981 lei .
În temeiul art.142 alin.1 din Legea nr.85/2006, raportat la art.136 alin.6 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală ,
Executarea silită a prezentei sentințe împotriva pârâtului se va efectua conform prevederilor Codului de procedură fiscală .
← INSOLVENŢĂ: Închiderea procedurii insolvenţei la cererea... | INSOLVENŢĂ : Deschiderea procedurii simplificate a... → |
---|