JUDECATĂ. DREPTUL LA APĂRARE
Comentarii |
|
Garanţia dreptului de apărare este respectată atunci când instanţa acordă termen pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de acţiune, de înscrisuri şi în vederea formulării de către aceasta a apărărilor.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3, reclamanta R.G.A.B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. "D." - S.A., solicitând a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 7.274.919 lei, reprezentând contravaloarea apei furnizate şi consumate în perioada octombrie 1995 - iulie 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 4696/06.05.1998, Judecătoria Sectorului 3 a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de reclamantă, declinând competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, care, prin sentinţa civilă nr. 612/29.04.1990, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei solicitate, precum şi la 611.994 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta nu a achitat contravaloarea apei pe care reclamanta i-a furnizat-o în perioada octombrie 1995 - iulie 1997, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 969 C. civ. şi art. 274 C. pr. civ.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.
Prin decizia civilă nr. 826/30.11.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că motivele invocate de pârâtă, în sensul că i-ar fi fost încălcate drepturile procedurale nu se justifică, faţă de faptul că la termenul de judecată din data de 3.12.1998 aceasta a fost reprezentată de consilierul său juridic, care a luat astfel cunoştinţă de acţiune, de actele depuse în susţinerea acesteia şi de următorul termen acordat.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins recursul, ca nefondat.
Aceasta a reţinut că, la data de 25.03.1999, reprezentantului pârâtei, consilier juridic, i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse în susţinerea acesteia, în considerarea petiţiilor formulate de pârâtă, depuse la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi la dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, aspect ce rezultă din încheierea de la acea dată, ca şi din faptul că instanţa a acordat un nou termen, la cererea pârâtei, pentru ca aceasta să-şi formuleze apărări.
Instanţa de fond a respectat dreptul de apărare al pârâtei şi prevederile art. 156 C. pr. civ., astfel că nu poate fi retinută critica încălcării acestui drept. (Judecator Liliana Crangasu)
(Secţia comercială, decizia nr. 329/2000)
← JUDECATĂ. CITARE PRIN PUBLICITATE. CONDIŢII | JUDECATĂ. DREPTUL LA APĂRARE → |
---|