LITIGIU DE MUNCĂ. COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE A LITIGIILOR AVÂND CA OBIECT RAPORTURI DE SERVICIU PRIVIND FUNCŢIONARII PUBLICI. SOLUŢIONAREA CAUZEI ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ DE O ALTĂ
| Comentarii |
|
LITIGIU DE MUNCĂ. COMPETENŢA DE SOLUŢIONAREA LITIGIILOR AVÂND CA OBIECT RAPORTURI DESERVICIU PRIVIND FUNCŢIONARII PUBLICI.SOLUŢIONAREA CAUZEI ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ DEO ALTĂ SECŢIE DECÂT CEA COMPETENTĂ.STABILIREA COMPETENŢEI.Art.911 din Legea nr.188/1999Art.725 alin.1 Cod procedură civilă
După modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 la19 iulie 2006, reclamanţii greşit au sesizat completul specializatpentru soluţionarea conflictelor de muncă de la Tribunalul Vâlcea,care tot greşit, cu încălcarea competenţei sale materiale, apronunţat hotărârea recurată.
Faţă de situaţia creată, completul specializat însoluţionarea conflictelor de muncă din cadrul curţii de apel nupoate soluţiona pe fond în nici un caz recursul, competentă fiindinstanţa de contencios administrativ.
Casarea cu trimitere spre rejudecare nu este permisădecât atunci când au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare lacompetenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc în lipsa părţiicare nu a fost legal citată.
(Decizia civilă nr.290/R-CM/22 mai 2007, pronunţată deCurtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte deMuncă şi Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Constată că, prin acţiunea civilă înregistrată la data de08 noiembrie 2006, reclamanţii A.G. şi R.C.C. au chemat în judecată pepârâta Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea pentru a fi obligată să le plăteascăsumele reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2005, actualizată cuindicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.1036/20 noiembrie2006 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plăteascăreclamanţilor prima de concediu pe anii 2003-2005, actualizată până ladata plăţii efective.
Reclamanţii şi pârâta au declarat recurs împotriva sentinţeide mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentrumotivele prezentate în conţinutul cererilor depuse la dosar.
Curtea de Apel Piteşti - Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şiAsigurări Sociale, prin încheierea din data de 06 februarie 2007 a scoscauza de pe rol şi a trimis dosarul la Secţia Comercială şi de ContenciosAdministrativ din cadrul aceleiaşi instanţe, reţinând că potrivit art.911 dinLegea nr.188/1999, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legeanr.251/2006, cauzele având ca obiect raporturile de serviciu alefuncţionarului public sunt de competenţa instanţei de contenciosadministrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prinlege competenţa altei instanţe.
Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscaldin cadrul Curţii de Apel Piteşti, prin încheierea din data de 06 aprilie2007 a scos de asemenea cauza de pe rol şi a retrimis-o instanţei sesizateiniţial cu soluţionarea recursurilor, respectiv completului specializat cusoluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale ce funcţionează înSecţia Civilă a Curţii de Apel Piteşti.
S-a motivat că, într-adevăr, potrivit art.911 din Legeanr.188/1999, îi revine competenţa de soluţionare a litigiilor având caobiect raporturile de serviciu privind pe funcţionarii publici, însă în cauzăprima instanţă care a soluţionat litigiul a fost instanţa specializată însoluţionarea litigiilor de muncă în componenţa căreia au intrat asistenţiijudiciari.
Funcţie de această observaţie a apreciat că instanţa decontencios administrativ nu poate cenzura în recurs hotărâreapronunţată de completul alcătuit în modul arătat, ci tot o instanţăspecializată cu soluţionarea unor asemenea litigii.
Reinvestită în recurs, instanţa specializată în soluţionareaconflictelor de muncă a reţinut următoarele:
Este acceptat de ambele secţii aflate în diferend că potrivitreglementării actuale din Legea nr.188/1999, art.911, soluţionarealitigiului de faţă este de competenţa în primă instanţă a tribunalului -secţia de contencios administrativ, iar în recurs a curţii de apel - secţia decontencios administrativ.
După modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 la 19iulie 2006, reclamanţii greşit au sesizat completul specializat pentrusoluţionarea conflictelor de muncă de la Tribunalul Vâlcea, care totgreşit, cu încălcarea competenţei sale materiale, a pronunţat hotărârearecurată.
Faţă de situaţia creată, completul specializat în soluţionareaconflictelor de muncă din cadrul curţii de apel nu poate soluţiona pefond în nici un caz recursul, competentă fiind instanţa de contenciosadministrativ.
Deosebit, faţă de dispoziţiile cu caracter special aplicabilesoluţionării litigiilor şi conflictelor de muncă, în mod corect nu poate nicisă admită recursul şi să caseze cu trimitere la instanţa de fondcompetentă, întrucât, potrivit art.81 alin.2 din Legea nr.168/1999 privindsoluţionarea conflictelor de muncă, casarea cu trimitere spre rejudecarenu este permisă decât atunci când au fost încălcate dispoziţiile legalereferitoare la competenţă şi atunci când judecata în fond a avut loc înlipsa părţii care nu a fost legal citată.
Prin prisma deciziei nr.XXI/12 iunie 2006 a Înaltei Curţi deCasaţie şi Justiţie, pronunţată în interesul legii, casarea cu trimitere sprerejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altor instanţede acelaşi grad este permisă în prezent şi în cazul în care prima instanţănu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
În situaţia analizată, în mod normal, corect, nici una dintrecele trei situaţii expuse rezultând din aplicarea art.81 alin.2 din Legeanr.168/1999 şi decizia instanţei supreme prezentată nu sunt incidente,întrucât competenţa materială presupune repartizarea pricinilor întreinstanţe de grad diferit, ori cauza a fost soluţionată în primă instanţă detribunal, care este competent în continuare, în discuţie fiind secţiacompetentă din cadrul tribunalului, deosebit nu s-au încălcat nici normeleprivind citarea părţilor, iar cauza a fost soluţionată pe fond şi nu peexcepţie.
În concluzie, în actuala fază procesuală completul specializatcu soluţionarea conflictelor de muncă în recurs nu are posibilitatea legalăpentru a casa cu trimitere, soluţionarea cauzei în primă instanţă de o altăsecţie decât cea care trebuia să facă acest lucru legal antamând norme deorganizare judiciară şi nu de competenţă materială.
Aşa fiind, completul organizat în temeiul normelor de dreptulmuncii nu are latitudinea de a casa cu trimitere pentru situaţia privindnealcătuirea corectă a completului la care se referă eventual art.304 pct.1din codul de procedură civilă dacă încălcarea normelor de organizarejudiciară poate fi astfel încadrată.
Rezolvarea era una foarte simplă dată de dispoziţiile art.725alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora dispoziţiile legii noi deprocedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare.
În acest context, instanţa de contencios administrativ înrecurs, căreia i-a fost trimis iniţial dosarul, era mai competentă săsoluţioneze cauza de îndată în aplicarea acestei dispoziţii legale decâtpoate, legal, instanţa de dreptul muncii în recurs să caseze cu trimitereinstanţei de fond competente, mai ales că aceasta înseamnă şitergiversarea soluţionării cauzei şi înfrângerea principiului celerităţii.
Cum însă această instanţă a dispus irevocabil că litigiul trebuiesoluţionat în recurs de completul specializat în soluţionarea conflictelorde muncă, iar pe de altă parte şirul dezinvestirii reciproce trebuie curmatîn interesul actului de justiţie, urmează ca acest complet să se pronunţe.Aşa fiind, potrivit art.312 Cod procedură civilă, au fost admiserecursurile şi casată sentinţa şi trimisă cauza pentru soluţionare în primăinstanţă la Tribunalul Vâlcea - Secţia de Contencios Administrativ.
| ← Contract de închiriere. Invocarea nulităţii pentru cauză ilicită. | Contract de închiriere. Nulitate pentru interdicţia... → |
|---|
