Litigiu privind funcţionarii publici

Dosar nr.5874/121/2008.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluţionarea acţiunii în contencios administrativavând ca obiect litigiu privind funcţionarii publici", formulată de reclamantaALEXANDRESCU GABRIELA, ş.a. în contradictoriu cu pârâţii CASANAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE şiCASA JUDEŢEANĂ DE PENSII GALAŢI

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 06.11.2008 şi au fostconsemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi care face parte integrantă dinprezenta, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea ladata de 14.11.2008, 21.11.2008.

T R I B U N A L U LTRIBUNALUL,

Asupra cauzei comerciale de faţă;

Examinând actele si lucrările dosarului, constată cele ce urmează:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Galaţi - SecţiaComercială, Maritimă şi Fluvială şi de Contencios Administrativ sub nr.5874/121/2008 din 3 septembrie 2008, reclamanţii Gabriela Alexandrescu, Nicoleta-Cati Dulan, Cezarina Gruia, Doru-Viorel State, Gheorghe Jereghie, Elisabeta Tanasa,Paraschiva Vintila, Daniela Marin, Greta Ionita, Ana Lepadatu, Cristina Vidrasc,Mihaela Iacob, Teodora Stoica, Roxana Papuc, Manole Danaila, Carmen Macovei,Marius-Mihai Zainescu, Cosmin-Stelian Avram, Daniel Felea, Leontin-EmilianDumitru, Georgeta Modiga, Ana-Denis Mormocea, Mirela Mihaila, Silvica Dumitru,Mariana Oprea, Gherghina Panaite, Nela Chirila, Daniela Gavrilov, Teodora Micu,Luminita Alexa, Ecaterina Miron, Carmen Miron, Lexioara Neculae, Marcela Soroaga,Adriana Dulvara, Rodica Vlad, Elena Barbu, Mariana Dolea, Marie-Christine Ghiur,Corina Marin, Viorica Cain, Elena Olteanu, Dorina Pana, Nicoleta Stanescu, AnutaMihai, Valeriu Tatu, Neculai Zburlea, Dorina Borcea, Venera-Florentina Tofan,Lucretia Crisan, Mariana-Carmen Grigore, Mihaela Jereghie, Camelia Tiron, VeronicaNenciu, Angela Neacsu, Luminita-Codruta Crucean, Mariana Bourcianu, MirelaMunteanu, Violeta Ciofu, Elena Mihai, Cristina Potarniche, Madalina-Delia Ilie,Luminita Rossalov, Lucia Diaconescu, Lica Ignat, Dumitru Lefter, Florentina Leca,Nicoleta Ionescu, Maria Trifaila, Nicoleta Baciu, Gina-Maria Neagu, MariaHodorogea, Carmen David, Ilinca Arhire, Daniela-Luminita Covrig, Leana Sandu,Daniela Avram, Iuliana Danaila, Nicoleta Mazilu, Cristina Glod, Lenuta Curteanu,Lenuta Sonu şi Ivan Platon, în calitate de funcţionari publici - în temeiul disp. art. 1alin. 1 din Legea Contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata - au chemat înjudecată civilă pe pârâtele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTE DREPTURIDE ASIGURĂRI SOCIALE Bucureşti şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Galaţipentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- obligarea pârâtelor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postuluiîn procent de 25\% din salariul tarifar de încadrare şi sporul privind suplimentulcorespunzător treptei de salarizare în procent de 25\% din salariul de bază începând cu1 august 2005 şi în continuare, sume actualizate cu indicele de inflaţie la dataefectuării plăţii, în funcţie de data angajării sau încetării raporturilor de serviciu pentrufiecare funcţionar public în parte;

- acordarea pentru viitor a acestor sporuri până la abrogarea legii.

Prin cererea de chemare în judecată şi concluziile orale din 14 noiembrie 2008,reclamanţii nu au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecatăefectuate în cauză.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au învederat instanţei -în esenţă - următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr. D7884 din 29 iulie 2008, reclamanţii au solicitatpârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Galaţi să acorde fiecărui funcţionar publicdin cadrul instituţiei suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei desalarizare în procent de 25\% începând cu 1 august 2005 şi în continuare, sumeactualizate cu indicele de inflaţie sau dobânda de referinţă a BNR la data plăţiiefective.

În ceea ce priveşte cuantumul de 25\%, reclamanţii au solicitat să se aibă învedere cuantumul sporului acordat auditorului, controlorilor financiar preventive şiconsilierilor juridici din cadrul instituţiei.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că suplimentul postului şi suplimentulcorespunzător treptei de salarizare sunt prevăzute la art.31 alin. 1 lit. c şi lit. d dinLegea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.

Prevederile art. 31 alin. 1 lit. c si lit. d din Legea nr. 188/1999, republicată aufost suspendate în perioada 2004-2006, iar începând cu 1 ianuarie 2007, potrivit disp.art. XIII din Legea nr. 251/2006 aceste prevederi legale au intrat în vigoare.

Prin adresa nr. D8374 din 6 august 2008, pârâta a comunicat reclamanţilor căsolicitării acestora nu i se poate da curs.

Reclamanţii au considerat răspunsul instituţiei ca fiind nejustificat, motiv pentrucare au formulat acţiunea de faţă.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanţii s-au folosit de proba cuînscrisuri.

Deşi legal citată, pârâta CASA NAŢIONALA DE PENSII ŞI ALTEDREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE Bucureşti nu s-a prezentat în instanţă, dar aformulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în apărarea sa.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor caneîntemeiată.

Pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Galaţi, legal citată, nu s-a prezentat îninstanţă, dar a formulat întâmpinare şi nu a solicitat probe în combaterea acţiuniireclamanţilor.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta CASANAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALEBucureşti prin întâmpinare este nefondată.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoanareclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului afirmat (în cazul calităţii procesualeactive) şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat înraportul juridic dedus judecăţii (în cazul calităţii procesuale pasive).

Fiind cel care porneşte acţiunea, reclamantul trebuie să justifice, atât calitateaprocesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea obiectului cererii dechemare în judecată şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţiasa.

Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şiperemptorie.

În fapt, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumelor de banireprezentând suplimentul postului în procent de 25\% din salariul tarifar de încadrare şisporul privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25\% dinsalariul de bază începând cu 1 august 2005 şi în continuare, sume actualizate cuindicele de inflaţie la data efectuării plăţii, în funcţie de data angajării sau încetăriiraporturilor de serviciu pentru fiecare funcţionar public in parte, precum si acordareapentru viitor a acestor sporuri pana la abrogarea legii.

În cauza de faţă, susţinerile pârâtei CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTEDREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE Bucureşti din întâmpinare urmează a fiînlăturate, acesta având legitimare procesuală pasivă, întrucât competenţa elaborăriiunor eventuale proiecte de buget şi de rectificare bugetară îi aparţine acestei instituţii,în calitate de ordonator de credite.

Acţiunea reclamanţilor este fondată

şi urmează a fi admisă ca atare pentru următoarele considerente:

În temeiul disp. art. 1 alin. 1 din Legea Contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sauori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sauprin nesoluţionarea în termen legal a unei cererei, se poate adresa instanţei decontencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptuluipretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Alin. 1 al art. 18 din aceeaşi lege prevede că instanţa, soluţinâd cererea la carese referă art. 8 alin. 1, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actuladministrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori săelibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris".

Conform disp. art. 31 alin. 1 lit. a-d din Legea nr. 188/1999 privind statutulfuncţionarilor publici, republicată şi modificată, pentru activitatea desfăşurată,funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentruvechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei desalarizare.

În fapt, reclamanţii Gabriela Alexandrescu, Nicoleta-Cati Dulan, CezarinaGruia, Doru-Viorel State, Gheorghe Jereghie, Elisabeta Tanasa, Paraschiva Vintila,Daniela Marin, Greta Ionita, Ana Lepadatu, Cristina Vidrasc, Mihaela Iacob, TeodoraStoica, Roxana Papuc, Manole Danaila, Carmen Macovei, Marius-Mihai Zainescu,Cosmin-Stelian Avram, Daniel Felea, Leontin-Emilian Dumitru, Georgeta Modiga,Ana-Denis Mormocea, Mirela Mihaila, Silvica Dumitru, Mariana Oprea, GherghinaPanaite, Nela Chirila, Daniela Gavrilov, Teodora Micu, Luminita Alexa, EcaterinaMiron, Carmen Miron, Lexioara Neculae, Marcela Soroaga, Adriana Dulvara, RodicaVlad, Elena Barbu, Mariana Dolea, Marie-Christine Ghiur, Corina Marin, VioricaCain, Elena Olteanu, Dorina Pana, Nicoleta Stanescu, Anuta Mihai, Valeriu Tatu,Neculai Zburlea, Dorina Borcea, Venera-Florentina Tofan, Lucretia Crisan, Mariana-Carmen Grigore, Mihaela Jereghie, Camelia Tiron, Veronica Nenciu, Angela Neacsu,Luminita-Codruta Crucean, Mariana Bourcianu, Mirela Munteanu, Violeta Ciofu,Elena Mihai, Cristina Potarniche, Madalina-Delia Ilie, Luminita Rossalov, LuciaDiaconescu, Lica Ignat, Dumitru Lefter, Florentina Leca, Nicoleta Ionescu, MariaTrifaila, Nicoleta Baciu, Gina-Maria Neagu, Maria Hodorogea, Carmen David, IlincaArhire, Daniela-Luminita Covrig, Leana Sandu, Daniela Avram, Iuliana Danaila,Nicoleta Mazilu, Cristina Glod, Lenuta Curteanu, Lenuta Sonu şi Ivan Platon, aşa cumau recunoscut pârâtele prin întâmpinări, sunt funcţionari publici şi beneficiază dedrepturile menţionate de disp. art. 31 alin. 1 lit. c şi lit. d din Legea nr. 188/1999,republicată, respectiv suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare.

Prin cererea înregistrată sub nr. D7884 din 29 iulie 2008, reclamanţii au solicitatpârâtei CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Galaţi să acorde fiecărui funcţionar publicdin cadrul instituţiei suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei desalarizare în procent de 25\% începând cu 1 august 2005 şi în continuare, sumeactualizate cu indicele de inflaţie sau dobânda de referinţă a B.N.R. la data plăţiiefective.

Prin adresa nr. D8374 din 6 august 2008, pârâta a comunicat reclamanţilor căsolicitării acestora nu i se poate da curs.

Potrivit disp. art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, obligaţia de a acordasalariaţilor toate drepturile ce decurg din lege revine angajatorului.

Reclamanţii nu au primit începând cu 1 august 2005 sporurile solicitate princererea de faţă, dreptul la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizaretinzând să fie lipsit de conţinut, iar pârâtele neavând justificare pentru aceastăîngrădire.

Mai mult decât atât este de principiu că o normă legală, odată reglementatătrebuie să producă efecte, fiind împotriva raţiunii de a exista a legilor să aibă doarcaracter formal.

Conform art. 1 din Protocolul adiţional 1 la Convenţia pentru ApărareaDreptului Omului orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectareadrepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză deutilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale aledreptului".

Contrar susţinerilor pârâtei CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTEDREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE Bucureşti, dreptul reclamanţilor la sporurilesolicitate este un drept de creanţă şi prin urmare, este un bun în sensul dispoziţiilormenţionate.

În cauza de faţă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata drepturilor băneştireprezentând suplimentul postului în procent de 25\% din salariul tarifar de încadrare şisporul privind suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25\% dinsalariul de bază începând cu 1 august 2005 şi în continuare, sume actualizate cuindicele de inflaţie la data efectuării plăţii, aferente perioadei cât au îndeplinit funcţiapublică întrucât, deşi prevăzute iniţial în lege şi ulterior suspendate în perioada 2004-2006, potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 prevederile art. 31 alin. 1 lit. c şi lit. ddin Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Faţă de considerentele expuse şi de dispoziţiile legale menţionate, Tribunalulapreciază că acţiunea reclamanţilor este fondată, urmând să o admită aşa cum a fostformulată.

De asemenea, Tribunalul va lua act de faptul că reclamanţii nu au solicitatobligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE L E G I I

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea formulată de reclamanţii ALEXANDRESCU GABRIELA,DULAN NICOLETA CATI, GRUIA CEZARINA, STATE DORU-VIOREL,JEREGHIE GHEORGHE, TANASA ELISABETA, VINTILA PARASCHIVA,MARIN DANIELA, IONITA GRETA, LEPADATU ANA, VIDRASC CRISTINA,IACOB MIHAELA, STOICA TEODORA, PAPUC ROXANA, DANAILAMANOLE, MACOVEI CARMEN, ZAINESCU MIHAI MARIUS, AVRAMCOSMIN STELIAN, FELEA DANIEL, DUMITRU LEONTIN EMILIAN, MODIGAGEORGETA, MORMOCEA ANA DENIS, MIHAILA MIRELA, DUMITRUSILVICA, OPREA MARIANA, PANAITE GHERGHINA, CHIRILA NELA,GAVRILOV DANIELA, MICU TEODORA, ALEXA LUMINITA, MIRONECATERINA, MIRON CARMEN, NECULAE LEXIOARA, SOROAGAMARCELA, DULVARA ADRIANA, VLAD RODICA, BARBU ELENA, DOLEAMARIANA, GHIUR MARIE CHRISTINE, MARIN CORINA, CAIN VIORICA,OLTEANU ELENA, PANA DORINA, STANESCU NICOLETA, MIHAI ANUTA,TATU VALERIU, ZBURLEA NECULAI, BORCEA DORINA, TOFAN VENERAFLORENTINA, CRISAN LUCRETIA, GRIGORE MARIANA CARMEN,JEREGHIE MIHAELA, TIRON CAMELIA, NENCIU VERONICA, NEACSUANGELA, CRUCEAN LUMINITA CODRUTA, BOURCIANU MARIANA,MUNTEANU MIRELA, CIOFU VIOLETA, MIHAI ELENA, POTARNICHECRISTINA, ILIE DELIA MĂDĂLINA, RASSOLOV LUMINITA, DIACONESCULUCIA, IGNAT LICA, LEFTER DUMITRU, LECA FLORENTINA, IONESCUNICOLETA, TRIFAILA MARIA, BACIU NICOLETA, NEAGU GINA MARIA,HODOROGEA MARIA, DAVID CARMEN, ARGHIRE ILINCA, COVRIGDANIELA LUMINIŢA, SANDU LEANA, AVRAM DANIELA, DANILAIULIANA, MAZILU NICOLETA, GLOD CRISTINA, CURTEANU LENUTA,SONU LENUTA, PLATON IVAN în calitate de funcţionari publici, cu toţii avânddomiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Galaţi, Str. Ştiinţei nr.97, judeţul Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞIALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE cu sediul în Bucureşti, str. Latinanr.8, sector 2 şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII Galaţi cu sediul în Galaţi, Str.Ştiinţei nr. 97 jud. Galaţi.

Obligă pârâtele să plătească fiecărui reclamant drepturile salariale reprezentândsuplimentul postului de 25\% din salariul tarifar de încadrare şi sporul privindsuplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 \% din salariul de bazăîncepând cu 1 august 2005 şi în continuare, aferent perioadei cât a îndeplinit funcţiapublică, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată depârâta CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRISOCIALE (CNPAS) Bucureşti prin întâmpinare.

Ia act de faptul că reclamanţi nu au solicitat obligarea pârâtelor la platacheltuielilor de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Litigiu privind funcţionarii publici