Novaţie prin schimbare de debitor. Condiţii
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1130
Novaţia presupune că obligaţia iniţială se stinge şi se transformă într-o nouă obligaţie, care conţine un element nou faţă de vechea obligaţie. Elementul esenţial al novatiei este intentia părţilor de a nova (animus novandi). In lipsa acestei intenţii, existenţa celorlalte condiţii ale novaţiei nu poate duce la concluzia că s-a realizat o novaţie, deoarece „novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a face trebuie să rezulte evident din act” (art. 1130 C. civ.).
C.A. Bucureşti, Secţia a V-a comercială, decizia nr. 200 din 12 februarie 2002, în P.J.C. 2002, p. 159
Prin sentinţa civilă nr. 6741 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de către reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi SC B. SA şi s-a constatat existenţa unui raport juridic direct între pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, şi pârâta SC B. SA, în calitate de debitor, raport juridic născut prin novaţie de debitor, constând în schimbul de debitor între reclamantă şi pârâta SC B. SA, prin acordurile din 2 septembrie 1998, 16 februarie 1999 şi 25 august 1999, pentru cota-parte din creditele plătite de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prevăzute în anexele la acordurile menţionate şi pe care pârâta SC B. SA s-a angajat să le ramburseze. De asemenea, s-a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, urmare a neplăţii de către reclamantă a ratelor aferente unui credit extern la termenele fixate, Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant, le-a achitat. Ca urmare a acordurilor încheiate între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor garant, reclamantă, în calitate de debitor garantat, şi SC B. SA, utilizator final şi debitor preluat, aceasta din urmă s-a obligat să plătească către Ministerul Finanţelor Publice, în locul reclamantei, sumele plătite de Ministerul Finanţelor Publice către băncile creditoare externe. în consecinţă, reţine instanţa, a operat
o transformare a obligaţiilor prin novaţie subiectivă, prin schimbarea debitoarei SC C. SA cu debitoarea SC B. SA, născându-se un raport juridic direct între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de crcditor, şi SC B. SA, în calitate de debitor nou, în locul reclamantei.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi SC B. SA.
Ministerul Finanţelor Publice critică sentinţa, considerând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând următoarele:
Novaţia presupune că obligaţia iniţială se stinge şi se transformă într-o nouă obligaţie, care conţine un element nou faţă de vechea obligaţie. Pentru existenţa novaţiei, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unei obligaţii valabile; b) naşterea unei obligaţii noi valabile; c) noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie; d) intenţia părţilor de a nova.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă intenţia părţilor de a nova.
In ceea ce priveşte recursul declarat de SC B. SA., aceasta, deşi legal citată cu menţiunea de a timbra, nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, recursul declarat de SC B. SA a fost anulat, ca netimbrat.
In ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea reţine următoarele:
Pentru a ne afla în prezenţa unei novaţii subiective prin schimbare de debitor, trebuie să existe un terţ care se angajează faţă de creditor să plătească datoria, fără ca, pentru aceasta, să se ceară concursul debitorului iniţial. Novaţia este un contract şi este supusă tuturor condiţiilor de validitate a contractelor. Elementul esenţial al novatiei este intenţia părţilor de a nova (animus novandi). In lipsa acestei intenţii, existenţa celorlalte condiţii ale novaţiei nu poate duce la concluzia că s-a realizat o novaţie. Potrivit dispoziţiilor art. 1130 C. civ., „novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a face trebuie să rezulte evident din act”. Rezultă deci că voinţa părţilor de a nova trebuie să fie clar exprimată.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că, din acordurile încheiate la 2. septembrie 1998, 16 februarie 1999 şi 25 august 1999, reiese clar voinţa părţilor de a nova şi că SC B. SA se angajează faţă de creditor să plătească datoria. Pe cale de consecinţă, în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1130 C. civ., cu privire la novaţia prin schimbare de debitor.
Faţă de toate aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice a fost admis, iar sentinţa a fost modifică în tot, în sensul respingerii acţiunii.
| ← Cesiune de creanţă. Acţiune în constatarea inexis-tenţei... | Novatie. Voinţa de a nova a creditorului → |
|---|
