Novaţie prin schimbare de debitor. Condiţii
| Comentarii |
|
Novaţia este un contract prin care părţile sting o obligaţie pentru a o înlocui cu o obligaţie nouă.
Novaţia prin schimbare de debitor presupune introducerea unui element nou în raportul de obligaţie, respectiv noul debitor ia locul vechiului debitor, care va fi liberat.
Din această definiţie se desprind condiţiile necesare pentru a opera novaţia, şi anume: a) existenţa unei obligaţii care urmează să se stingă prin novaţie; b) naşterea unei obligaţii noi, care trebuie să fie valabilă; c) noua obligaţie trebuie să conţină un element nou; d) intenţia de a nova, care constituie elementul esenţial al novaţiei.
Voinţa de a nova trebuie să fie certă, neîndoielnică, pentru că novaţia nu se poate prezuma.
(Decizia nr. 403 din 13 martie 2002 - Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea înregistrată la 06.07.2001, reclamanta S.C. "C." S.A. Ie-a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. "CM." S.A., solicitând să se constate existenţa unui raport juridic obligaţional direct între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, şi S.C. "C.V." S.A., în calitate de debitor, născut prin novaţie subiectivă, constând în schimbarea debitorului S.C. "C." S.A. cu debitorul S.C. "C.V." S.A., prin acordurile de la 02.09.1998, 16.02.1999 şi 25.08.1999, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, S.C. "C." S.A., în calitate de debitor schimbat, şi S.C. "C.V." S.A., ca debitor nou, prin care S.C. "C.V." S.A. se obligă să ramburseze ea în nume propriu şi pentru S.C. "C." S.A., către Ministerul Finanţelor Publice, sumele plătite de aceasta din urmă către banca creditoare.
Prin Sentinţa civilă nr. 6739 din 24.09.2001, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat existenţa unui raport juridic direct între pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, şi pârâta S.C. "C.V." S.A., în calitate de debitor, raport juridic născut prin novaţie de debitor, constând în schimbul de debitori între reclamantă şi pârâta S.C. "C.V." S.A., prin acordurile din 02.09.1998, 16.02.1999 şi 25.08.1999 pentru cota-parte din creditele plătite de Ministerul Finanţelor Publice, prevăzute în anexele la acordurile menţionate şi pe care pârâta S.C. "C.V." S.A. s-a angajat să le ramburseze.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că, urmare a acordurilor din 02.09.1998, 16.02.1999 şi 25.08.1999, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor garant, reclamantă, în calitate de debitor garantat, şi pârâta S.C. "C.V." S.A., în calitate de creditor final şi debitor preluat, aceasta din urmă s-a obligat să plătească către Ministerul Finanţelor Publice, în locul reclamantei, sumele plătite de Ministerul Finanţelor Publice către băncile creditoare externe.
în consecinţă, s-a apreciat de instanţa de fond că a operat o transformare a obligaţiilor prin novaţie subiectivă, prin schimbarea debitorului S.C. "C." S.A. cu debitoarea S.C. "C.V." S.A., născându-se un raport juridic direct între Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, şi S.C. "C.V." S.A., în calitate de debitor nou, în locul reclamantei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta S.C. "C.V." S.A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Recurenta-pârâtă S.C. "C.V." S.A. a solicitat modificarea sentinţei civile atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
Motivele de recurs au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă şi, în esenţă, au fost învederate următoarele: acordurile încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice şi intimata-reclamantă nu pot conduce la interpretarea intervenirii novaţiei prin schimbare de debitor, semnarea acordurilor făcându-se în ideea de a veni în sprijinul reclamantei, de a o ajuta să recupereze împrumutul.
Prin cererea înregistrată la 04.02.2002, depusă prin Serviciul Registratură, recurenta S.C. "C.V." S.A. a renunţat la judecata recursului, conform art. 246 din Codul de procedură civilă.
în consecinţă, conform art. 246 din Codul de procedură civilă, Curtea a luat act de renunţarea la judecată a recursului recurentei S.C. "C.V." S.A.
Recurentul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat modificarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii, invocând, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, următoarele critici:
în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că a operat o transformare a obligaţiilor prin novaţie subiectivă, prin schimbare de debitor, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei novaţiei. Astfel, noua obligaţie trebuie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie şi este necesară intenţia părţilor de a nova, condiţii neîndeplinite în speţă.
în dovedire, depune nota de control din 31.01.2002 întocmită de Curtea de Conturi a României şi procesul-verbal de control încheiat la 20.12.2001 de Ministerul Finanţelor Publice.
Intimata S.C. "C." S.A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, arătând că prin acordurile încheiate la 02.09.1998, 16.02.1999 şi 23.08.1994 a operat o transformare a obligaţiei cu consecinţa naşterii unei noi obligaţii valabile, iar în ceea ce priveşte intenţia de a nova, aceasta rezultă din încheierea acordurilor menţionate.
Asupra recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice:
Novaţia este un contract prin care părţile sting o obligaţie pentru a o înlocui cu o obligaţie nouă. Novaţia prin schimbare de debitor înseamnă introducerea unui element nou în raportul de obligaţie, respectiv noul debitor ia locul vechiului debitor, care este liberat.
Pentru a opera novaţia, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:
a) existenţa unei obligaţii, care urmează să se stingă prin novaţie;
b) naşterea unei obligaţii noi, care, de asemenea, trebuie să fie valabilă;
c) noua obligaţie trebuie să conţină un element nou;
d) intenţia de a nova, care constituie elementul esenţial al novaţiei.
în lipsa intenţiei de a nova toate celelalte condiţii nu duc la concluzia că între părţi s-a realizat o novaţie. Numai voinţa părţilor poate să facă acest lucru şi, de aceea, în această privinţă, voinţa părţilor trebuie exprimată clar. Legea dispune că "Novaţiunea nu se prezumă." Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act, conform art. 1130 din Codul civil. Prin urmare, voinţa de a nova trebuie să fie certă, neîndoielnică, condiţii neîntrunite în speţă.
Astfel, prin Acordul nr. 228941 din 02.09.1998, încheiat între Ministerul Finanţelor Publice şi S.C. "C." S.A., în art. 2 s-a prevăzut că obiectul acestui acord îl constituie reglementarea felului în care garantatul S.C. "C." S.A. va achita Ministerului Finanţelor Publice sumele plătite de acesta către băncile creditoare, în contul ratelor contractate de garantat şi pentru care acesta nu a avut resurse financiare la data scadenţelor.
în ultimul acord, încheiat la 25.08.1999, cu referire la acelaşi împrumut, s-a convenit că obligaţia de plată revine garantatului, adică S.C. "C." S.A., precum şi că obligaţia de plată revine, în primul rând, utilizatorilor finali ai importurilor respective, printre care şi S.C. "C.V." S.A. Prin urmare, debitorul S.C. "C." S.A. nu a fost liberat de plata datoriei, ci obligaţia sa a fost păstrată alături de cea a utilizatorilor finali, el putând opune, cel mult, excepţia beneficiului de discuţiune.
Că nu a rezultat voinţa părţilor de a nova, prin schimbarea debitorului, rezultă şi din Adresa nr. 345299 din 08.11.1999, în care se consemnează de către Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de creditor, că obligaţia de plată, respectiv calitatea de garantat, rezultată din acordurile încheiate, a S.C. "C." S.A., se menţin până la lichidarea creditelor.
Totodată, Curtea a avut în vedere nota de control întocmită la 31.02.2002 de Curtea de Conturi a României, ca şi procesul-verbal de control din 20.12.2002 încheiat de Ministerul Finanţelor Publice, din care rezultă că S.C. "C." S.A. şi cei patru utilizatori, printre care şi S.C. "C.V." S.A., îşi asumă integral obligaţiile ce le revin, în calitate de împrumutaţi, şi că S.C. "C." S.A. şi utilizatorii finali au obligaţii totale către Ministerul Finanţelor Publice care însumează 2.391.259.036.486 lei, sumă pentru care s-au depus de către aceştia documentaţii în vederea eşalonării la plată.
Prin urmare, în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond intenţia părţilor de a nova, în lipsa căreia nu există novaţie. Obligaţia de plată a S.C. "C." S.A. nu s-a stins, ci s-a menţinut alături de cea a utilizatorilor finali, aşa cum rezulta din întreg probatoriul administrat. Aşa cum a precizat, voinţa de a nova trebuie să fie, mai ales în ceea ce-l priveşte pe creditor, certă şi neîndoielnică pentru că interesul este, în primul rând, al său.
Şi pentru că, potrivit art. 1130 din Codul civil, voinţa de a nova nu se prezumă, ci ea trebuie să rezulte evident din act, Curtea reţine, pentru considerentele arătate, că această condiţie nu a fost îndeplinită, fără de care nu există novaţie.
în consecinţă, Curtea a constatat recursul fondat şi l-a admis, conform art. 312 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 8, 9 din Codul de procedură civilă, modificând sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
| ← Obligaţie de a face. Dezdăunare. Cerere nouă. Inadmisibilitate | Novaţie prin schimbare de debitor. Condiţii → |
|---|
