Ordonanţă preşedinţială. Condiţii de admisibilitate
Comentarii |
|
Condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială, prevăzute de art. 581 C. proc. civ., impun existenţa vremelniciei măsurii ce se cere a fi luată, urgenţa acesteia, precum şi neprejudecarea fondului.
Decizia nr. 1111 din 9 iulie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 755/5.06.2009, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC P.G. SRL împotriva pârâtului T.L., reţinându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului T.L. să scoată din obiectul de activitate al societăţilor comerciale SC CB M.N. SRL şi SC V.N. SRL acele activităţi care coincid cu cele ale SC P.G. SRL şi, totodată, să se interzică pârâtului să folosească marca V.N. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a ordonanţei preşedinţiale.
în argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a reţinut că art. 581 C. proc. civ. stabileşte două condiţii de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, anume urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe această cale, iar din aceasta din urmă decurge şi o a treia condiţie, şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
în speţă, condiţiile de admisibilitate nu erau îndeplinite, a considerat tribunalul.
Nu s-a putut reţine că exista o urgenţă în cererea formulată de reclamantă, în condiţiile în care presupusele acte de concurenţă neloială -înfiinţarea acelor două firme - s-au întâmplat în aprilie şi octombrie 2008, cu un an şi respectiv 6 luni înainte de introducerea cererii.
A doua condiţie de admisibilitate era ca măsura ordonată de instanţă să fie vremelnică. Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul.
In cauză, după modul în care a fost formulată cererea - scoaterea din obiectul de activitate a două societăţi comerciale a activităţilor identice cu acelea ale societăţii reclamante - se poate concluziona că reclamantul urmăreşte o soluţie definitivă, şi nu vremelnică.
Ordonanţa preşedinţială nu are ca scop stabilirea definitivă a drepturilor părţilor şi de aceea măsurile luate pe cale de ordonanţă sunt limitate în timp, până la rezolvarea în fond a litigiului. în speţă, părţile nu au avut pe rolul tribunalului un litigiu asupra fondului, astfel că măsura cerută prin ordonanţă ar fi trebuit să fie una definitivă, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ.
Prin încălcarea condiţiei vremelnicei s-ar fi încălcat şi cea de-a treia condiţie a ordonanţei preşedinţiale, aceea a neprejudecării fondului. Când are de rezolvat o cerere de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părţi, ci doar de cercetat aparenţa acestui drept. Prejudecarea fondului nu este permisă în judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC P.G. SRL Vaslui, criticând-o pentru netemeinicie. Recurenta a susţinut că pârâtul a atras doi dintre salariaţii săi, cu care a înfiinţat SC V.N. SRL, societate ce are acelaşi obiect de activitate cu al reclamantei, cu scopul destabilizării activităţii acesteia din urmă. Ulterior, a procedat în aceeaşi manieră cu alţi salariaţi, astfel încât societatea reclamantă a ajuns în imposibilitate de a edita ziarul „A. de V.”, din lipsă de redactori, ceea ce constituie o încălcare a art. 4 alin. (h) din Legea nr. 11/1991.
Recurenta a invocat, totodată, încălcarea de către intimat a dispoziţiilor art. 2 şi art. 5 din Legea nr. 11/1991, susţinând că pârâtul a recunoscut la interogatoriu că a desfăşurat în paralel activităţi pentru SC P.G. SRL şi pentm SC V.N. SRL, folosindu-se de logistica şi bunurile primei societăţi în folosul celei de-a doua. Pentm a-şi desfăşura nestingherit activitatea, pârâtul a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a SC P.G. SRL.
Prin întâmpinare, intimatul T.L. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că unicul asociat şi administrator al SC CB M.N. SRL este T.D., şi nu T.L. Pe fond a susţinut, în esenţă, că afirmaţiile reclamantei nu au corespondent în realitate, iar SC V.N. SRL, al cărei asociat majoritar este, este înregistrată încă de la data de 14.04.2008.
Examinând motivele de recurs invocate, actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, curtea a constatat recursul este nefondat, pentm considerentele expuse în continuare.
Condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanţă preşedinţială, prevăzute de art. 581 C. proc. civ., impun existenţa vremelniciei măsurii ce se cere a fi luată, urgenţa acesteia, precum şi neprejudecarea fondului.
Curtea de apel a observat că recurenta nu a contestat neîndeplinirea acestor condiţii de admisibilitate, mărginindu-se la expunerea situaţiei de fapt şi la încadrarea acesteia în drept. Or, în cererile de ordonanţă preşedinţială instanţa nu cercetează fondul litigiului, ci doar aparenţa de drept. Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, reclamanta nu a făcut dovada urgenţei, sesizarea instanţei făcându-se după trecerea unei anume perioade de timp de la săvârşirea presupuselor acte de concurenţă neloială. In ceea ce priveşte vremelnicia măsurii, curtea a constatat că nici în faţa instanţei de recurs nu s-a făcut dovada existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a unui litigiu asupra fondului cauzei.
Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve litigiul dintre părţi. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat scoaterea din obiectul de activitate al societăţilor comerciale SC CB M.N. SRL şi SC V.N. SRL a activităţilor (neprecizate) care coincid cu cele desfăşurate de reclamantă, măsură care nu poate fi privită ca vremelnică, atâta vreme cât nu se precizează durata acesteia.
Mai mult, raportat la capetele de cerere ale acţiunii introductive (interzicerea folosirii mărcii V.N. şi scoaterea din obiectul de activitate al celor două societăţi indicate a activităţilor ce coincid cu cele ale reclamantei), curtea a constatat că nici condiţia neprejudecării fondului cauzei nu era îndeplinită, astfel de măsuri neputând fi luate doar în urma cercetării aparenţei de drept.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, curtea l-a respins, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a menţinut hotărârea atacată.
← încheiere pronunţată de instanţă în cursul judecăţii.... | Interpretarea şi aplicarea art. 281 alin. (1) C. proc. civ.... → |
---|