Jurisprudenţă şi speţe de drept comercial

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor comerciale (litigii cu profesioniștii, faliment, insolvență, societăți comerciale etc.) ale instanţelor din România. Speţe de drept comercial rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de comercial

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate).

Vedeţi mai jos toată practica judiciară comercială disponibilă.

Articol
RECURS COMERCIAL. ANULARE HOTĂRÂRE ARBITRALĂ. -art.261 pct.5 Cod procedură civilă; -art.304 pct.7, 312 al.5 Cod procedură civilă; -art.366 al.1 Cod procedură civilă. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
CONT.ADM.Omisiunea pronunţării de către instanţa fondului asupra capătului de cerere privind măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule Circulaţie rutieră
Insolvenţă. Plăţi efectuate după sesizarea instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii. Situarea valorică a creanţei cu puţin peste cuantumul minim stabilit de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, rep. Faliment
Insolvenţă. Inadmisibilitatea unei cereri întemeiate pe disp. art. 75 din Legea nr. 85/2006, rep., formulată pe calea unei contestaţii îndreptate împotriva planului de distribuire, fără să fi fost utilizată calea contestaţiei împotriva tabelului definitiv
Reorganizare judiciară şi faliment. Respingerea cererii formulată de creditoarea A.V.A.S.(Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) privind consolidarea creanţei proprii în U.S.D. Faliment
Societate comercială dizolvată, aflată în procedura falimentulu Faliment
ONORARIU FIX ŞI VARIABIL AL PRACTICIANULUI ÎN INSOLVENŢĂ. COMPETENŢA STABILIRII. ÎNTINDEREA ONORARIULUI VARIABIL. Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)
DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI-DATĂ A ÎNCETĂRII CURGERII ACCESORIILOR. Faliment
Cerere de înregistrare menţiuni. Limitele controlului de legalitate exercitat de judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului. Citarea altor persoane decât petenţii. Condiţii
Societate comercială. Antecontract de vânzare - cumpărare de bunuri imobile concretizat în factură. Lipsa drepturilor privind susţinerea uneia dintre părţi, precum că nu s-a îndeplinit
Anulare Proces Verbal Contraventie
Ordonanţă preşedinţială. Sistarea procedurilor de privatizare a activelor. Admisibilitate. Calitate procesuală
Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. Creanţe preluate la datoria publică internă
Suspendarea executării hotărârii adunării generale a acţionarilor. Aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990. Efectele hotărârii afectează grav bunul mers al societăţii şi produc prejudicii greu de recuperat
Compesarea ca mod de stingere a obligaţiilor. Efecte asupra clauzei penale.

Dividende. Daune-interese moratorii datorate pentru perioada 1997 - 1999. Stabilirea cuantumului acestora
Procedura reglementată de Legea nr. 64/1995. Natura comercială a datoriei. Refuz de plată
Contestaţii la tabelul definitiv consolidat. Faliment
Litigiu comercial. Competenţă materială. Cerere reconvenţională Competenţă materială
Fond Comercial-Art.138 din Legea 85/2006 Cereri
Încheierea actului juridic de unul dintre asociaţii SRL Contracte
Trimiterea pe care instanţa de fond o face la Hotărârea CEDO pronunţată în cauza Anghel contra României este greşită, întrucât sensul acelei hotărâri nu este acela de a impune organului constatator obligaţia de a dovedi vinovăţia contravenientului Contrav
Excepţie nelegalitate act administrativ cu caracter normativ. Acordarea indemnizaţiei prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005 pentru fiecare copil. Indemnizaţii
Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei. Actiunea comitetului creditorilor de atragere a raspunderii întemeiate pe dispoz.art.138 din lege. Recurs formulat în nume propriu de reprezentantul comitetului creditorilor. Exceptia lipsei calitatii proces
Comercial - Acţiune în anulare a hotărârii AGA Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
COMERCIAL – PRINCIPIUL DISPONIBILITĂŢII ÎN PROCESUL CIVIL Contestaţie la executare
Faliment Faliment
Vânzarea unui bun din patrimoniul societăţii debitoare, aflată în procedura insolvenţei reglementată de Legea 85/2006, pentru acoperirea unei părţi din pasiv, trebuie să respecte dispoziţiile din codul de procedură civilă cu privire la executarea silită,
Faliment Faliment
Deschiderea procedurii de insolventa prevazuta de Legea 85/2006 Faliment
Condiţiile ordonanţei preşedenţiale. Restrângerea drepturilor decurgând din calitatea de asociat Ordonanţă Preşedinţială
Legea 10 /2001 Contracte
Natura comercială a cauzei. Nulitate absolută contract de înstrăinare imobil-teren către o societate comercială. Contracte
CONTRACT DE LOCAŢIUNE A UNUI ACTIV CU O VALOARE MAI MARE DE 20% DIN VALOAREA TOTALULUI ACTIVELOR IMOBILIZATE. SANCŢIUNEA APLICABILĂ ÎN CAZUL LIPSEI APROBĂRII PREALABILE A ADUNĂRII GENERALE A ACŢIONARILOR, PREVĂZUTĂ DE ART 115 ALIN. 2 DIN OUG NR. 28/2002.
Insolvenţă. Cerere de creanţă. Contracte de arendă. Faliment
Nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate prin dispoziţiile art.1201 Cod civil şi nu poate fi admisă excepţia puterii lucrului judecat în baza prevederilor art.166 C.pr.civ., arunci când prima acţiune a avut drept temei juridic răspunderea contractuală
Contestaţie la tabelul definitiv al creanţelor. Imposibilitatea calificării acesteia de către judecătorul-sindic drept contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor . Consecinţe. Societăţi comerciale
Conditii de admisibilitate a cererii de ord opresedin?iala Ordonanţă Preşedinţială
Normele de competenţă teritorială Competenţă teritorială
Retragere asociat Societăţi comerciale
Acţiune în constatare Construcţii
Contestaţie la executare. Executare silită bancară. Implicaţiile insolvenţei debitoarei asupra executării garanţilor. Contestaţie la executare
Obligaţie de a face.Acţiune in obligarea paratei sa vândă o locuinţă in temeiul Legii nr.85/1992. Suspendarea cauzei la fond in baza art. 36 din Legea nr.85/2006. Locuinţe
20.Legea nr. 64/1995. Antrenarea răspunderii personale a administratorului debitoarei. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 124. Faliment
Comercial –angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere Cereri
Contract de închiriere. Inflaţie. Solicitarea unei chirii majorate
Contract de vânzare-cumpărare. Reorganizarea unităţii cumpărătoare. Cesiunea de datorie. Lipsa consimţământului creditoarei. Consecinţe
Recurs împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului prin care s-a dispus efectuarea menţiunii privind declararea opoziţiei la hotărârea de dizolvare. Lipsa interesului în declararea unui atare recurs atunci când
Reorganizare judiciară şi faliment. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitorului falit. Limite. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
Procedura insolvenţei. Contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar de neînscriere în tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei, a creanţei reclamate de creditor. Tardivitate declarare creanţă. Lipsa dovezilor privind împiedicarea dintr-o

Start 124 126 Final
Pagina 124 din 234