Contract de închiriere. Inflaţie. Solicitarea unei chirii majorate
| Comentarii |
|
Intervenţia unor elemente noi, imprevizibile la data încheierii contractelor - în speţă, inflaţia - au făcut ca, cele două convenţii să devină inechitabile pentru locator, astfel încât pretenţia acestuia de majorare a chiriei este întemeiată.
(Secţia comercială, decizia nr. 96/1994)
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. “H.N.” - S.A. împotriva pârâtei S.C. “O” -SA., dispunând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 9.547.260 lei, daune, precum şi la 952.560 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins capetele de cerere referitoare la rezilierea contractelor de închiriere şi evacuarea pârâtei din spaţiile comerciale deţinute.
Instanţa de fond a reţinut că este nejustificat refuzul pârâtei de a achita chiria majorată, în conformitate cu H.G. nr. 85/1991 şi decizia P.M.B., contractele de închiriere fiind cu executare succesivă, astfel încât, în condiţiile liberalizării preţurilor, se impune adaptarea chiriilor la realitatea prezentă.
Referitor la primele două capete de cerere, instanţa a apreciat că nu este dovedită reaua credinţă a pârâtei, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 24 lit. d din Legea nr. 5/1973.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta.
Tribunalul Bucureşti - secţia comercială, prin decizia civilă nr. 312/18.03.1993, a admis recursul şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins în totalitate acţiunea reclamantei, apreciind că legea aplicabilă speţei este Legea nr. 5/1973, act normativ care stabileşte chiria lunară pentru suprafeţe locative cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, precum şi faptul că hotărârile guvernamentale şi deciziile P.M.B. nu pot modifica prevederile legii.
împotriva celor două hotărâri a declarat recurs reclamanta, prevalân-du-se de dispoziţiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că recursul este fondat, litigiul părţilor impunându-se a fi analizat în raport de două texte din Codul civil, şi anume art. 970 şi art. 977.
Art. 970 cod civil prevede că: “convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa”, iar art. 977 Cod civil prevede că: “interpretarea contractelor se face după sensul literal al termenilor”.
Analizând raporturile dintre părţi, în lumina textelor citate şi conform înscrisurilor de la dosar, curtea a reţinut că recurenta reclamantă, în calitatea sa de administrator al statului pentru cele două spaţii în litigiu, a încheiat cu intimata pârâtă două contracte de închiriere.
Contractele respective sunt sinalagmatice, cu titlu oneros, intenţia ambelor părţi fiind obţinerea unor avantaje materiale, a unor câştiguri, în beneficiul lor.
Intervenţia unor elemente noi, imprevizibile la data încheierii contractelor, în speţă, inflaţia, au făcut ca cele două convenţii să devină inechitabile pentru locator, astfel încât acesta a solicitat locatarului plata unei chirii majorate, corespunzătoare tarifelor practicate în prezent.
Refuzul de a achita chiria majorată face dovada relei credinţe, cu care una din părţi, respectiv locatarul, înţelege să execute convenţia.
în consecinţă, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, decizia Tribunalului Bucureşti a fost casată, iar sentinţa a fost schimbată, în parte, în sensul că s-au admis şi capetele de cerere privind rezilierea celor două contracte de închiriere şi evacuarea pârâtei din spaţiile în litigiu.
| ← Contract de ipotecă. Forma. Clauză în contractul de credit. | Contract de închiriere. Penalităţi de întârziere. Legea nr.... → |
|---|
