Prescripţia dreptului la acţiune
| Comentarii |
|
- Decretul nr. 167/1958: art. 1 alin. 1, art. 7, art. 16, art. 17 alin. 2.
Cererea privind rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare are un obiect patrimonial în înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aşa încât este prescriptibilă în termenul general de prescripţie de 3 ani.
(Tribunalul Suceava, sentinţa nr. 309 din 23 februarie 2009)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 iunie 2008, reclamanta SC M.C. SRL S. a chemat în judecată pe pârâţii Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti şi Ocolul Silvic T., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 92.018,0427 lei cu titlul de avans pentru materialul lemnos din partida 604 m.a. din U.P.I.D.; la plata sumei de 55.510,95 lei reprezentând garanţia achitată de societate la I.C.A.S. Bucureşti în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 48/801/2003; obligarea pârâtelor la plata unei dobânzi legale în materie comercială aplicată celor două sume de bani arătate mai sus, precum şi cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 8 ianuarie 2003 societatea a încheiat cu I.C.A.S. Bucureşti un contract de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 48, prin care părţile au convenit asupra următoarelor aspecte:
Reclamanta a cumpărat prin licitaţia din data de 18 decembrie 2002 un volum de masă lemnoasă pe picior de 9.434 m, din care s-a exploatat doar 7.215 m deoarece la data de 2 octombrie 2003, prin procesul-verbal întocmit de reprezentantul Ocolului Silvic T., s-a sistat transportul de material lemnos al societăţii. Această diferenţă de 2.219 m3 neexploatată şi evaluată la suma de 233.687,8188 lei a fost achitată Ocolului Silvic T. înainte de oprirea transportului.
Din momentul sistării transportului, activitatea societăţii reclamante a încetat, astfel justificându-se neexploatarea diferenţei de 2.219 m3 material lemnos. Deşi suma de 233.687,8188 lei a fost încasată de la societate de către cea de-a doua pârâtă, nici până în prezent nu i-a fost restituită cu toate că a solicitat acest lucru în mai multe rânduri.
Pârâtul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei.
în motivare a arătat că data naşterii dreptului reclamantei la acţiune este data încheierii procesului-verbal, respectiv 2 octombrie 2003, iar potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie a cărui termen este de 3 ani de la data naşterii dreptului, în speţă, 2 octombrie 2003.
în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 2 octombrie 2006, garanţia depusă în conformitate cu prevederile contractului, lege pentru părţile semnatare, putea fi cerută a fi restituită înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei deoarece nu este culpa instituţiei că nu a fost exploatată de către cumpărătoare masa lemnoasă contractată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, instanţa va constata următoarele:
La data de 8 ianuarie 2003, între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 48, prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziţia reclamantei partida 604 u.a. 59A din U.P.I.D. din cadrul Ocolului silvic experimental T. pentru exploatarea volumului de 9.434 mc masă lemnoasă. în art. 15 din contract părţile au prevăzut obligaţia cumpărătorului de a preda parchetul exploatat vânzătorului la data prevăzută în autorizaţia de exploatare. Din autorizaţia de exploatare nr. 354 din 28 februarie 2003 rezultă că reclamanta avea obligaţia de a preda parchetul pârâtului la data de 1 august 2003. Rezultă că termenul pentru care a fost încheiat contractul a expirat la data de 1 august 2003. Chiar reclamanta precizează în
cuprinsul cererii introductive faptul că pârâta a sistat transportul de material lemnos la data de 2 octombrie 2003, încheind în acest sens un proces-verbal.
în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, „dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”, iar dispoziţiile art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ stabilesc că „termenul prescripţiei este de 3 ani.” Dispoziţiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 stabilesc data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, respectiv data când se naşte dreptul la acţiune.
Reclamanta a solicitat, prin cererea precizatoare rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr. 48 din 8 ianuarie 2003, pe care din nou a precizat-o la termenul din data de 23 februarie 2009 ca fiind rezilierea acestui contract.
în conformitate cu dispoziţiile Deciziei nr. 32/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, cererile privind rezoluţiunea ori rezilierea unui act juridic sunt evaluabile în bani, deci au un obiect patrimonial, aşa încât dreptul material la acţiune este supus prescripţiei extinctive, iar termenul este cel general de 3 ani.
Cât priveşte data de la care începe să curgă termenul, instanţa constată că atâta timp cât termenul stabilit de părţi pentru exploatarea întregii mase lemnoase de către reclamantă a expirat la data de 1 august 2003, dreptul la acţiune în rezilierea contractului pentru neexecutarea obligaţiei asumate a început să curgă la această dată. Chiar dacă instanţa ar aprecia, aşa cum susţine reclamanta în cererea precizatoare, că părţile au convenit prelungirea termenului de exploatare (deşi acest lucru nu rezultă din niciun înscris din dosar), dreptul reclamantei la acţiune s-a născut la data când pârâtul a refuzat să-şi mai execute obligaţia asumată, respectiv la data de 2 octombrie 2003.
Instanţa nu va putea reţine susţinerile reclamantei că cursul prescripţiei extinctive a fost întrerupt prin sentinţele depuse la dosar, întrucât, prin sentinţa nr. 211 din 30 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 958/COM.C.F./2005 al Tribunalului Suceava -Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis o acţiune formulată de către pârâtă în temeiul contractului ce se solicită a fi reziliat, iar prin sentinţa nr. 2224 din 14 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost admisă cererea în anulare a sentinţei precedente şi s-a respins acţiunea formulată pe calea somaţiei de plată a pârâtei. în fine, prin sentinţa civilă nr. 147 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pronunţată în dosarul nr. 475/2004 s-a dispus o măsură provizorie pe calea ordonanţei preşedinţiale, respectiv să se ridice interdicţia de a transporta materialul lemnos exploatat.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, prescripţia se întrerupe:
a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripţia nu este întreruptă dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”
Aşa cum am arătat, primele două sentinţe invocate de către reclamantă nici nu au privit o acţiune formulată de către aceasta şi oricum, prin sentinţa nr. 2224/2006 a Tribunalului, aceasta a fost respinsă. Pe de altă parte, sentinţa civilă nr. 147 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc nu a privit cererea reclamantei de reziliere a contractului ori vreo altă pretenţie izvorâtă din contractul de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă, ci s-a solicitat a se lua măsura vremelnică de ridicare a interdicţiei transportării materialului lemnos deja exploatat. De altfel, chiar în situaţia în care s-ar considera că această hotărâre a întrerupt cursul prescripţiei extinctive, se observă că aceasta a fost pronunţată la data de 6 februarie 2004, dată la care era şi executorie, aşa încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, de la această dată ar curge un nou termen de prescripţie şi care ar fi expirat şi el la data de 6 februarie 2007, cu mult înainte de depunerea cererii introductive pe rolul instanţei.
în considerarea celor arătate, Tribunalul va admite excepţia invocată de pârât şi va respinge acţiunea ca fiind prescrisă.
| ← Natura juridică a răspunderii fostului administrator al... | Procedura concilierii directe prevăzută de art. 720^1 C. pr. civ. → |
|---|
