Proces-verbal de contravenţie. Scutire de timbraj. Condiţii. Taxă de timbru
Comentarii |
|
Considerând aceasta un abuz grav, reclamanta a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie, care a fost admisă de Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr. 16398/22.11.2000 dispunând desfiinţarea proceselor-verbale seria Z nr. 5208608 şi seria Z nr. 5208692 încheiate de agentul constatator Secţia III de Poliţie din Cadrul Poliţiei Municipiului Iaşi, petenta fiind exonerată de plata amenzii de 2 000 000 lei.
S-a înlăturat măsura confiscării bunurilor menţionate în procesele verbale de inventariere încheiate la 13.07.2000, dispunându-se restituirea bunurilor către petentă sau a contravalorii acestora în sumă de 304 440 200 lei şi respectiv 166 617 388 lei.
Tribunalul Iaşi, prin decizia civilă nr. 512/26.02.2001, a admis recursul formulat de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Iaşi, a casat sentinţa civilă nr. 16398 din 22.11.2000 a Judecătoriei Iaşi şi în fond a respins plângerea formulată de petenta S.C. „PANDA PRIMA” (în prezent WALTERS SRL Iaşi), împotriva proceselor verbale de contravenţie seria Z nr. 5208608 şi seria Z nr. 5208692, încheiate la data de 14.07.2000 de Poliţia Municipiului Iaşi.
Menţine amenda contravenţională şi măsura confiscării dispusă prin cele două procese-verbale.
Curtea Supremă de Justiţie pronunţând decizia nr. 947/6.03.2002 a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 512/26.02.2001 a Tribunalului Iaşi, pe acre o casează şi respinge recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 16398/22.11.2000 a Judecătoriei Iaşi.
Raportat la limitele investirii instanţei, Curtea de Apel Iaşi reţine că pretenţiile formulate de reclamante îşi au izvorul în procesele-verbale de contravenţie încheiate la 14.07.2000 de Poliţia Municipiului Iaşi.
Potrivit art. 15 din legea nr. 146/1997 şi art. 20 lit. I din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la sancţionarea contravenţiilor.
Faţă de dispoziţiile imperative ale textelor sus-menţionate, în mod greşit Tribunalul Iaşi a anulat ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante.
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia comercială nr. 32/13.01.2004 a admis recursul, a casat sentinţa nr. 1244/E/27.05.2003 a Tribunalului Iaşi, dispunând trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Iaşi.
Decizia comercială nr. 32/13.01.2004
← Plangere Contraventionala Cereri | Legea nr. 64/1995. Antrenarea răspunderii personale a... → |
---|