Recurs. Motivare. Termen. Nulitate

Potrivit art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2."

Astfel, dacă recurentul nu-şi motivează recursul în termenul legal - şi nici nu este vorba de motive publice - nu va mai putea să-l motiveze, deoarece recursul este nul.

(Decizia nr. 376 din 13 martie 2002 - Secţia a V-a comercială)

Prin cererea înregistrată sub nr. 6651/2001 pe rolul Tribunalului Bucureşti -Secţia comercială, reclamanta S.C. "F." S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. "A." S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloare chirie restantă şi chirie pentru locaţia tacită a bunului închiriat, precum şi penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 7593 din 15.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut din procesul-verbal de conciliere că pârâta a recunoscut că datorează suma reprezentând diferenţă chirie neachitată.

împotriva Sentinţei civile nr. 7593 din 15.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, a declarat recurs S.C. "A." S.R.L.

în şedinţa publică din 13.03.2002, Curtea a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie ce a fost admisă pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 301 din codul de procedură civilă prevăd că "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar dispoziţiile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevăd că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2".

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentei i s-a comunicat Sentinţa civilă nr. 7593 din 15.10.2001 la data de 14.01.2002, a declarat recurs la data de 28.01.2002 (în termen legal), iar motivele de recurs au fost depuse la data de 8.03.2002, deci după expirarea termenului legal prevăzut de art. 303 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere considerentele arătate, Curtea a constatat nul recursul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs. Motivare. Termen. Nulitate