Reorganizare judiciară şi faliment. Acte încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor. Acţiune în anulare
| Comentarii |
|
Prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, se referă la acte încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii şi au în vedere, cu atât mai mult, şi actele de aceeaşi natură încheiate ulterior deschiderii procedurii, întrucât înstrăinările bunurilor debitoarei nu pot fi apreciate decât că sunt efectuate în scopul sustragerii acestora de la aplicarea procedurii, cu consecinţa fraudării creditorilor.
(Decizia nr. 1555 din 18 noiembrie 2002 - Secţia a Vl-a comercială)
Prin cererea formulată la termenul din 15.02.2002 în cadrul procedurii falimentului, prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, privind pe debitoarea S.C. "F." S.R.L. şi constituind obiectul Dosarului nr. 7631/2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vll-a comercială, debitoarea menţionată, prin lichidatorul judiciar S.C. "L." S.R.L., în calitate de reclamantă, a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. "S." S.R.L., solicitând, în temeiul art. 42, art. 45 alin. (1) lit. c) şi art. 48 alin. (1) din legea menţionată, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 23.05.2001 între reclamantă, în calitate de vânzător, şi pârâtă, în calitate de cumpărător, având ca obiect autoturismul Dacia 1310 CL, precum şi să fie obligată pârâta la restituirea bunului său, iar în cazul în care acesta nu mai există, la restituirea contravalorii lui la data efectuării transferului.
Prin încheierea din 15.02.2002 pronunţată în Dosarul nr. 7631/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vll-a comercială, prin judecător-sindic, a dispus disjungerea judecăţii privind cererea de chemare în judecată arătată şi, în acest din urmă scop, s-a constituit, la aceeaşi instanţă, Dosarul nr. 366/2002.
Prin cererea înregistrată la 12.03.2002, debitoarea-reclamantă şi-a completat şi modificat acţiunea, solicitând şi instituirea unui sechestru judiciar asupra autoturismului în litigiu, precum şi anularea contractului de vânzare-cumpărare, în loc de constatarea nulităţii acestuia, cum se solicitase iniţial.
Printr-o cerere ulterioară, debitoarea-reclamantă a renunţat, în temeiul art. 246 din Codul de procedură civilă, la judecata capătului de cerere privind instituirea unui sechestru judiciar.
Prin Sentinţa civilă nr. 951, pronunţată la 31.05.2002 în Dosarul nr. 366/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială, prin judecător-sindic, a admis acţiunea reclamantei, a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi la 23.05.2001, având ca obiect autoturismul menţionat anterior, a dispus repunerea pârâtelor în situaţia anterioară, obligând pârâta să restituie reclamantei autoturismul sau, dacă acesta nu mai există, să restituie contravaloarea lui la data efectuării transferului şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecata cererii privind sechestrul judiciar.
Pentru a pronunţa această sentinţă civilă tribunalul a reţinut, în principal, că, la 23.05.2001, reclamanta a emis Factura fiscală nr. 7605309 pentru suma de 14.800.000 lei, iar, la 3.03.2001, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare s-a soluţionat. Ulterior, la 13.04.2001, prin Sentinţa civilă nr. 2960, pronunţată în Dosarul nr. 7631/2000, s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, împotriva debitoarei. La data încheierii contractului, atât reclamanta, cât şi pârâta îl aveau ca asociat pe numitul F.A.
Potrivit art. 44 din legea menţionată, actele încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii şi, cu atât mai mult, după momentul deschiderii procedurii, sunt anulabile, scopul urmărit fiind, în speţă, în mod vădit acela de a sustrage bunul înstrăinat de la urmărirea creditorilor, în prejudiciul acestora.
împotriva acestei sentinţe civile, pârâta S.C. "S." S.R.L. a declarat recurs.
Prin motivele de recurs formulate s-a arătat, în esenţă, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta fiind dată fără o argumentaţie clară şi complexă, fără a face referire la problemele ridicate de părţi la judecata în primă instanţă sau la temeiul de drept aplicabil. Motivarea sentinţei este doar aparentă, în termeni generali, precum şi insuficientă.
S-a mai arătat, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, că sentinţa tribunalului,este lipsită de temei legal deoarece, din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată şi, totodată, a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Sub aspectul netemeiniciei sentinţei recurenta a susţinut, în raport cu art. 47 din Legea nr. 64/1995, republicată, că în mod eronat tribunalul a reţinut realizarea vânzării după începerea procedurii de reorganizare şi faliment. Contractul s-a semnat la 23.05.2001 (când s-a emis factura fiscală), iar procedura falimentului s-a deschis la 7.12.2001, iar nu la 13.04.2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nu s-a diminuat patrimoniul debitoarei, în dauna creditorilor, înstrăinarea bunului făcându-se în scopul redresării activităţii societăţii. în perioada încheierii contractului debitoarea desfăşura o activitate normală, cu sincope datorate sistemului de decontare, fără a avea o stare economică financiară "bolnavă", având în schimb proprii debitori. Lichidatorul judiciar a consimţit să nu-şi continue activitatea în sensul recuperării creanţelor debitoarei, ci a preferat demersuri în sensul anulării unor contracte. Faptul că numitul F.A. este asociat la ambele societăţi contractante nu duce la concluzia unei tranzacţii cu caracter preferenţial sau fraudulos şi nu impune anularea contractului.
Din sentinţă reiese clar data la care reclamantei-debitoare i-a fost ridicat dreptul de a-şi conduce activitatea, dată care nu coincide cu cea menţionată în cererea de chemare în judecată şi, chiar dacă ar fi coincis, indica data declanşării falimentului la 13.04.2001. Prin urmare, atâta vreme cât contractul s-a încheiat între două societăţi cu capacitate juridică în acest sens şi cu respectarea tuturor condiţiilor legale, nu este cazul anulării actului respectiv, deoarece, potrivit art. 78 din Legea nr. 64/1995, republicată, numai de la data începerii procedurii debitorul este desesizat de bunurile sale, iar în speţă procedura a început la 7.12.2001.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, aprecierea recurentei în sensul că sentinţa atacată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină este nejustificată. Astfel, cum rezultă în mod evident din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, tribunalul a menţionat în mod corespunzător, clar şi obiectiv motivele determinante în pronunţarea soluţiei, cele pentru care s-au înlăturat apărări ale pârâtei, precum şi temeiul juridic. Complexitatea nu este o caracteristică obligatorie a motivării, iar art. 304 pct. 7 din codul de procedură civilă nu are în vedere ca motiv de casare şi insuficienţa motivării.
în ceea ce priveşte motivul de recurs invocat în raport cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, trebuie remarcat, în primul rând, că dispoziţiile legale menţionate au în vedere intervenirea ori a unuia ori a celuilalt dintre cele două motive de modificare la care se referă, iar nu posibilitatea intervenirii acestora în mod cumulativ. Sunt nefondate şi susţinerile recurentei în ceea ce priveşte invocarea netemeiniciei sentinţei atacate. Astfel, Factura nr. 7605309 s-a emis de debitoare la 3.03.2001, iar nu la 23.05.2001 sau la 13.03.2001, cum se indică în recurs, în mod eronat. Oricum, în cauză nu s-a cerut anularea şi a acestui înscris, ci a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 23.05.2001, acesta având ca obiect vânzarea-cumpărarea autoturismului. Prevederile art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 64/1995, republicată, pe care se întemeiază capătul de cerere privind anularea contractului, se referă la acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii şi are în vedere, cu atât mai mult, şi actele de aceeaşi factură încheiate ulterior deschiderii procedurii.
în ceea ce priveşte "deschiderea procedurii", aceasta se referă la actul de procedură reglementat prin art. 31 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru trecerea la procedura reorganizării sau a falimentului legiuitorul folosind altă terminologie. Or, în cauză, deschiderea procedurii s-a dispus prin încheierea din 13.04.2001, anterior contractului a cărui anulare s-a solicitat, neavând relevantădata de 7.12.2001 când s-a făcut aplicarea art. 79 din legea menţionată în sensul trecerii, în cadrul procedurii în cauză, la faliment.
Prin urmare, având în vedere consecinţele juridice ale deschiderii procedurii, nu se poate reţine că încheierea contractului s-ar fi efectuat în cursul desfăşurării normale a activităţii debitoarei, nefiind deci aplicabil art. 47 din legea menţionată. De asemenea, după deschiderea procedurii, redresarea societăţii se poate încerca numai în condiţiile procedurii reglementate de legea specială în materie (pe baza unui plan), iar înstrăinările de genul celei în discuţie nu pot fi apreciate decât a fi efectuate în scopul sustragerii bunului de la aplicarea procedurii legale, cu consecinţa fraudării creditorilor, plata creanţelor acestora fiind scopul procedurii în materie.
Eventuala existenţă a unor debitori proprii ai societăţii reclamante sau iniţierea de către lichidator a acţiunilor în anulare prevăzute de art. 44 şi următoarele din legea menţionată, în lipsa demersurilor privind recuperarea creanţelor reclamantei, nu au relevanţă în raport cu obiectul acţiunii în anulare, ci doar cu procedura din dosarul principal. Calitatea numitului F.A. de acţionar la ambele societăţi contractante nu este, în sine, dovada suficientă a intenţiei sustragerii bunului de la urmărire, dar dovada în acest sens este completată de faptul că încheierea contractului s-a realizat după deschiderea procedurii care, potrivit art. 78 din Legea nr. 64/1995, republicată, ridică debitorului dreptul de a-şi administra bunurile, de a dispune de ele, în speţă fiind numit administrator judiciar, şi în subsidiar, de faptul că motivul invocat de recurentă pentru necunoaşterea situaţiei debitoarei - în sensul că asociatul ar fi fost în străinătate, iar nu în ţară -nu a fost decât susţinut, iar nu şi probat în concret.
Considerentele arătate sunt în măsură să releve netemeinicia şi a celorlalte susţineri ale recurentei formulate în motivarea recursului. Prin concluziile puse în cauză, recurenta a mai susţinut şi că, potrivit art. 39 şi art. 40 din Legea nr. 64/1995, republicată, acţiunea în anulare trebuia autorizată de judecătorul-sindic. Or, potrivit art. 44 din Legea nr. 64/1995, republicată, lichidatorul poate introduce o astfel de acţiune fără autorizarea judecătorului-sindic, o astfel de autorizare fiind necesară doar în ceea ce priveşte comitetul creditorilor, în condiţiile art. 46 pct. 2 din legea menţionată.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul formulat ca nefondat, menţinând sentinţa civilă recurată, ca fiind temeinică şi legală.
| ← Reorganizare judiciară şi faliment. Acte încheiate de debitor... | Reorganizare judiciară şi faliment. Achitarea debitului după... → |
|---|
