Restituire prestaţii contractuale, fără a se cere şi rezoluţiunea convenţiei. Lipsa unui pact comisoriu. Consecinţe
| Comentarii |
|
Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său. În această situaţie, contractul nu este desfiinţat de drept, partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate. În lipsa unui pact comisoriu expres, câtă vreme contractul sinalagmatic nu a fost desfiinţat prin acordul părţilor contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care şi-a executat integral sau parţial prestaţiile asumate prin această convenţie nu este îndreptăţită să solicite restituirea lor.
Secţia comercială, Decizia nr. 168 din 3 noiembrie 2009
Prin sentința civilă nr. 207/P.I./03.03.2009 pronunțată în dosarul nr. 8665/30/2008 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamanții P.M. și P.S. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL Timișoara, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească reclamanților suma de 30.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de preț, precum și 7.853 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 28/21.02.2008 prin care pârâta, în calitate de antreprenor, s-a obligat să execute pentru reclamanți un apartament situat la mansarda unui bloc la prețul de 35.000 euro, din care reclamanții au achitat, la data încheierii contractului, un avans de 15.000 euro. Pârâta este de acord cu restituirea avansului, dar nu a dublului acestuia, apreciind că nu se face vinovată de nerespectarea termenului contractual, fiind nevoită să majoreze prețul lucrării cu T.V.A.-ul aferent sumei contractate, apărare nereținută de Tribunal, întrucât, potrivit clauzelor contractuale, la art. 16 Dispoziții finale, antreprenorul își rezervă dreptul de a majora prețul lucrării, în cazul deprecierii raportului euro/lei, scumpirea materialelor de construcții, dar nu mai mult de 10% față de prețurile valabile la data semnării. După cum lesne se poate observa, nu s-a prevăzut și situația de aplicare a acestei taxe, deși antreprenorul putea să prevadă pentru viitor o asemenea posibilitate, notificarea adresată reclamanților nevizând majorarea prețului materialelor sau diferența de curs valutar potrivit celor convenite, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 969 C.civ., care consacră principiul forței obligatorii a contractelor (pacta sunt servanda), convențiile legal făcute având putere de lege între părțile contractante. Față de clauza prevăzută în contract la pct. 3, raportat la faptul că lucrarea nu a fost executată și predată la termenul convenit din vina antreprenorului, împrejurarea că între timp acesta a devenit plătitor de T.V.A. neputându-l absolvi de răspundere, cererea de chemare în judecată a fost admisă.
împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel societatea pârâtă, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea societății la plata dublului sumei primită cu titlu de avans, precum și a cheltuielilor de judecată, dată fiind poziția sa procesuală în primă instanță.
Prin decizia nr. 168/03.11.2009 pronunțată în dosarul nr. 8665/30/2008 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a exonerat pârâta SC A. SRL Timișoara de la plata către reclamanții intimați P.M. și P.S. a sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și a sumei de 3.926,5 lei cheltuieli de judecată în primă instanță, menținând-o în rest.
în considerente, instanța de control judiciar a arătat că, deși Tribunalul a reținut corect starea de fapt dedusă judecății, ea a pronunțat o hotărâre parțial netemeinică și nelegală, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale în materie.
Astfel, este de necontestat că între pârâta apelantă SC A. SRL Timișoara și intimații reclamanți P.M. și P.S. la data de 21.02.2008 a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 28/2008, prin care societatea s-a obligat să construiască pentru persoanele fizice, în mansarda imobilului situat în Timișoara, str. L, înscris în C.F. nr. 149243 Timișoara, nr. cadastral 28151/XXI, în baza autorizației eliberată de Primăria Timișoara cu nr. 1207/12.05.2008, un apartament cu o cameră contra prețului de 35.000 euro, la semnarea contractului reclamanții achitându-i un avans de 15.000 euro, pârâta obligându-se să finalizeze lucrarea până la 30.06.2008, în contract fiind stipulată clauza potrivit căreia în situația în care apartamentul nu este finalizat din vina exclusivă a antreprenorului, acesta se obligă să restituie beneficiarilor dublul sumei primită cu titlu de avans.
Art. 942 C.civ. definește contractul ca fiind acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânșii un raport juridic. Efectul imediat al oricărui contract, implicit și al celui de antrepriză, este acela de a da naștere unor drepturi și obligații pentru părțile sale. în conformitate cu art. 969 C.civ. (temei de drept al acțiunii invocat, de altfel, și de către reclamanți), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, acestea fiind ținute să-l respecte întocmai potrivit adagiului latin pacta sunt servanda, cum corect a arătat și judecătorul fondului în considerentele hotărârii apelate.
Doctrina juridică fundamentează acest principiu pe nevoia asigurării și garantării păcii sociale, în acest scop toți oamenii trebuind să fie obligați a-și respecta cuvântul dat. Așa se explică faptul că forța obligatorie a contractului se impune atât părților contractante, cât și judecătorului. între părți, forța obligatorie a contractului constă în următoarele consecințe: părțile sunt ținute să execute întocmai, una față de cealaltă, obligațiile la care s-au îndatorat; contractul nu poate fi revocat prin voința uneia dintre părțile sale; obligațiile contractuale trebuie să fie executate întotdeauna cu bună-credință.
Este fără putință de tăgadă că actul juridic încheiat între pârâta apelantă și reclamanții intimați la data de 21.02.2008 este un contract sinalagmatic, fiecare parte având, în același timp, față de cealaltă, dubla calitate de debitor și de creditor, obligația ce-i revine uneia dintre părți avându-și cauza juridică imediată în obligația corelativă a celeilalte părți. Trăsătura specifică a contractelor sinalagmatice constă în caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor asumate de părțile contractante. Având în vedere această trăsătură specifică, în cazul în care una dintre părțile contractului sinalagmatic refuză executarea prestației promise, cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare a contractului, poate cere executarea silită a acestuia și, după caz, despăgubiri, însă aceasta are dreptul să pretindă și rezoluțiunea convenției, solicitând, eventual, și despăgubiri.
în conformitate cu dispozițiile art. 1020 C.civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. Art. 1021 C.civ. statuează în mod expres că, în acest caz, contractul nu este desființat de drept, partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția când este posibil sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.
Părțile aflate în litigiu nu au prevăzut în convenția încheiată nici un pact comisoriu expres. Or, atâta timp cât contractul de antrepriză nr. 28/21.02.2008 nu a fost desființat prin acordul părților contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care și-a executat integral sau parțial prestațiile asumate prin această convenție nu este îndreptățită să solicite restituirea lor.
Cu toate acestea, având în vedere că societatea chemată în judecată atât prin întâmpinarea depusă în primă instanță, cât și prin cererea de apel a arătat în mod expres că nu se opune restituirii sumei de 15.000 euro pe care a primit-o de la reclamanții intimați cu titlu de avans la data semnării contractului, solicitând instanței de control judiciar modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata dublului sumei primite, precum și a cererii privind cheltuielile de judecată, Curtea constată că sentința Tribunalului se impune a fi schimbată doar sub acest aspect și menținută în rest.
în ceea ce privește critica apelantei referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanți, constând în taxe judiciare și onorariu de avocat, instanța apreciază că aceasta este întemeiată doar în parte, în sensul că pârâta nu poate fi îndatorată decât la suportarea a jumătate din respectiva sumă, poziția procesuală exprimată prin întâmpinare nefiind în măsură să conducă la exonerarea de la plată, întrucât prin invitația la conciliere directă, transmisă de reclamanți în data de 24.09.2008, partea a fost pusă în întârziere, prin răspunsul la notificare nr. 68/10.10.2008 apelanta arătând că „refuză orice discuție și/ sau întâlnire cu familia P., alta în afara instanței”, știut fiind faptul că punerea în întârziere constă, de regulă, într-o notificare ce dă expresie voinței creditorului de a cere executarea obligației pe care debitorul și-a asumat-o, același rol îndeplinindu-l și cererea de chemare în judecată.
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
| ← Desemnare lichidator judiciar provizoriu. Propunerea debitoarei.... | Adunarea generală a asociaţilor. Condiţii de convocare.... → |
|---|
