SOMAŢIE DE PLATĂ. CONDIŢII DE ADMISIBILITATE
| Comentarii |
|
Caracterul cert şi exigibil al creanţei este discutabil dacă debitorul contestă creanţa şi susţine că a efectuat plăţi parţiale, astfel că pentru elucidarea cauzei sunt necesare probe ce nu pot fi administrate pe calea procedurii sumare reglementate de O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 926 din 29 mai 2003
Prin ordonanţa nr. 4586 din 7 octombrie 2002, pronunţată în dosar nr. 8814/2002 al Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de creditoarea S.C. Palrom Impex S.R.L. Cluj-Napoca împotriva debitoarei S.C. Eurostar S.R.L. Cluj-Napoca, care a
fost somată ca în termen de 15 zile să achite suma de 278.693.274 lei cu titlu de diferenţă preţ şi penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în temeiul raporturilor contractuale între părţi concretizate în facturi acceptate de debitoare aceasta datorează
0 diferenţă de preţ neachitată, precum şi penalităţi de întârziere cuprinse în convenţia părţilor încheiată la 27 septembrie 1999. Fiind îndeplinite cerinţele art. 1 şi 5 din O.G. nr. 5/2001 cererea creditoarei a fost admisă.
Soluţia a fost menţinută prin sentinţa civilă nr. 1186 din 26 martie 2003 pronunţată în dosar nr. 1333/2003 al Tribunalului Cluj, prin care s-a respins cererea în anulare formulată de debitoarea S.C. Eurostar S.R.L. Cluj-Napoca.
Tribunalul a reţinut că ordinele de plată depuse la dosar nu fac dovada faptului că au fost achitate facturile în litigiu, întrucât acestea conţin doar menţiunea că suma achitată reprezintă contravaloare marfă.
împotriva acestei soluţii a formulat recurs debitoarea S.C. Eurostar S.R.L. Cluj criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi pronuntată de tribunal prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art.
1 din O.G. nr. 5/2001.
în mod concret se invocă faptul că, creanţei îi lipseşte caracterul cert, lichid şi exigibil şi pe cale de consecinţă nu poate fi aplicată procedura somaţiei de plată.
Recurenta precizează că facturile la plata cărora a solicitat creditoarea să fie obligată au fost în realitate achitate în anul 1999, deci mult anterior iniţierii procedurilor judiciare. în această situaţie, nu este datorată nici plata penalităţilor de întârziere pentru care de altfel nici nu există un mod de calcul detaliat. Copiilor ordinelor de plată atestă faptul că datoria a fost achitată încă în anul 1999, iar faptul că acestea conţin doar menţiunea că reprezintă contravaloare marfă nu poate conduce la concluzia - adoptată de tribunal - că acestea nu fac dovada plăţii, întrucât revenea creditoarei sarcina probei.
De asemenea, convenţia invocată de creditoare ca temei al pretenţiilor formulate, cu privire la penalităţi nu poate constitui un titlu deoarece acest script nu poartă ştampila societăţii, iar semnăturile părţilor sunt ilizibile.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză, art. 1 din O.G. nr. 5/2001, Curtea constată că acesta este întemeiat, admiţându-l conform art. 312 alin. (1) C.pr.civ.
Astfel, este întemeiată critica recurentei conform căreia, creanţei îi lipseşte caracterul cert, lichid şi exigibil, deoarece prin ordinele de plată depuse la dosar s-a făcut dovada faptului că în cursul anului 1999, debitoarea a achitat cu titlu de contravaloare marfă, diferite sume de bani creditoarei.
Prin urmare, dat fiind faptul că se contesta creanţa solicitată de creditoare, că nu există un calcul al penalităţilor, că s-au făcut o serie de plăţi parţiale, rezultă că nu sunt întrunite cerinţele art. 1 din O.G. nr. 5/2001 pentru a fi soluţionată cererea în condiţiile reglementate de acest text. Relaţiile contractuale dintre părţi, s-au derulat pe o perioadă mai îndelungată de timp, s-au făcut o serie de plăţi, astfel că pentru elucidarea cauzei sunt necesare probe ce nu pot fi administrate pe calea procedurii sumare reglementate de acest act normativ.
Pe cale de consecinţă, reţinând că tribunalul a apreciat greşit textul legal anterior menţionat, iar recursul este întemeiat, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii în anulare formulată de debitoare împotriva ordonanţei ce conţine somaţia de plată şi anulării acesteia.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ, intimata va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 22.245.000 lei cheltuieli de judecată către recurentă în toate instanţele. (Judecător Marioara Isailă)
Notă. în acelaşi sens, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 577 din 3 aprilie 2003.
| ← ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. SUSPENDAREA VÂNZĂRII ACŢIUNILOR... | PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ. NEAPLICAREA DISPOZIŢIILOR LEGII... → |
|---|
