Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Sentința nr. 616/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 616/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 27497/193/2013
Dosar nr._ Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 06 martie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. A. V.
GREFIER –A. D.
cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 616
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul F. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu C. O. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri noi de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a cererii de liberare condiționată și obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, că acesta trebuie să mai execute o parte din pedeapsă și apreciază se impune menținerea termenului pentru reiterarea cereri după data de 22.06.2014.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată având în vedere că petentul a executat fracția prevăzută de lege, a participat la activitățile desfășurate în cadrul penitenciarului și apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune liberarea sa condiționată. În subsidiar, solicită reducerea termenului pentru rediscutare.
Petentul solicită admiterea cererii sau reducerea termenului propus de comisie pentru reexaminarea situației acestuia.
Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio, în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală..
J U D E C A T Ă :
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 decembrie 2013, petentul F. M. aflat în Penitenciarul B., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, contestând procesul verbal al comisiei nr. 5 din 23.10.2013 prin care s-a dispus reexaminarea situației acestuia după data de 22.06.2014.
În cuprinsul cererii petentul arată că regretă faptele comise și apreciază că amânarea propusă de comisie este mult prea mare raportat la situația acestuia, a participat la activități educaționale și de calificare profesională, nu a fost sancționat disciplinar.
Din examinarea procesului-verbal nr. 5 din 23.10.2013 întocmit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului B. rezultă că numitul F. M. execută pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 691/2013 a Judecătoriei V., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal, sentință în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 735/2013.
Executarea pedepsei a început la data de 23.10.2011 și urmează să expire la data de 22.10.2014.
Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1096 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile. Până la data de 23.10.2013 aceasta a executat 732 zile închisoare.
Condamnatul este recidivist suferind anterior 6 condamnări pentru fapte de același gen și a mai beneficiat de patru ori de liberare condiționată și o dată de grațiere în 2002. Execută pedeapsa în regim semideschis. Persoana privată de libertate este la prima analiză în cadrul comisiei de propuneri pentru liberare condiționată.
Deși conform caracterizării depuse la dosar de unitatea de detenție, pe parcursul traseului execuțional, condamnatul a manifestat un comportament corespunzător, în sensul că a respectat regulamentul de ordine interioară și nu a fost sancționat disciplinar, acesta nu a fost recompensat, neevidențiindu-se în nici un fel pe parcursul executării pedepsei.
Față de antecedentele penale, comisia constată că persoana privată de libertate a mai beneficiat de instituția liberări condiționate de 4 ori în anii 1998, 2004, 2005 și 2010 și a beneficiat o dată de grațiere în anul 2002.
Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului B. a considerat că persoana condamnată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal referitor la dovezile temeinice de îndreptare. Prin conduita sa, nu a dovedit că și-a corijat modul de viață, nu și-a schimbat atitudinea față de valorile sociale și normele de drept, având în vedere și antecedentele penale, astfel că impune continuarea executării pedepsei închisorii în regim penitenciar.
Față de cele consemnate în procesul verbal întocmit de comisie, instanța consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 59 Codul penal pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului F. M..
Liberarea condiționată este o măsură de excepție, care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului pe perioada detenției, de natură a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
La aprecierea oportunității punerii sale în libertate se are în vedere și antecedența penală a persoanei condamnate. Se constată în acest sens că petentul nu este la prima încălcare a legii penale, fiind anterior condamnat de 6 ori pentru fapte de același gen, beneficiind de liberare condiționată de 4 ori și de grațiere o dată. Cu toate acestea petentul nu a înțeles să renunțe la activitatea infracțională, scopul pedepsei nefiind atins. În consecință, pentru a beneficia de liberare condiționată condamnatul trebuie să facă dovada unor serioase eforturi depuse de el în timpul detenției în sensul îndreptării sale comportamentale.
În lipsa acestor eforturi ale petentului și față de persistența sa infracțională se consideră că nu sunt date cerințele legii pentru a i se acorda din nou beneficiul liberării condiționate și că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru reeducarea sa.
În consecință, instanța va respinge cererea de liberare condiționată a persoanei private de liberate F. M., fixându-se termen pentru reînnoirea cererii după data de 22.05.2014, în temeiul art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța va obliga petentul să plătească statului suma de 135 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în care s-a inclus onorariul avocatului din oficiu, 100 lei, ce se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea.
Stabilește termen pentru reiterare după data de 22.05.2014.
Obligă petentul F. M., CNP_, fiul lui I. și M., născut la 03.03.1981 în oraș Piatra N., în prezent deținut în Penitenciarul B., să plătească statului suma de 135 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus onorariul avocatului din oficiu, 100 lei, ce se va avansa B.A. B. din fondurile M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2014.
Președinte, Grefier,
Red. M.A.V.
Tehnored. M.A.V.
Ex.4/9.05.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2580/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








