Asigurări sociale. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 933/36/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 23/AS/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător R. A.
Judecător M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestator C. C. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . împotriva deciziei civile nr.594/AS din data de 14 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că judecarea cauzei se află la al doilea termen de judecată, fiind amânată epntru comunicarea motivelor contestației în anulare..
La data de 4 februarie s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în acord cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că există la dosar suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea data de 05.09.2012 sub nr._, contestatorul C. C. a formulat contestație împotriva notificării emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, privind sumele plătite necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale și a solicitat anularea acesteia.
În motivare, a arătat că beneficiază de pensie de limită de vârstă și îndemnizație acordată în baza Legii nr. 189/2000.
Consideră că notificarea emisă de C.J.P. Tulcea nu reprezintă un act administrativ fiscal, întrucât nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 lit. b) și j) din O.G. nr. 92/2003 și de asemenea, nu reprezintă titlul de creanță.
De asemenea, termenul de prescripție pentru drepturi bănești din pensii plătite în plus este de 3 ani.
Prin sentința civilă nr.6066/08.10.2012 Tribunalul Tulcea a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată și a respins contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C. C.. În motivarea recursului a arătat următoarele:
În primul rând nelegalitatea hotărârii pronunțate reiese din faptul că, în mod greșit prima instanță reține că „Notificarea” emisă de intimata – pârâtă este un act administrativ.
Ori, o notificare, nu reprezintă un „titlu de creanță”, în accepțiunea Codului Fiscal.
Pe de altă parte, „Titlul de creanță”, conform art. 110 alin.(3) din OG nr.92/2003 „este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite conform legii.
Un alt motiv pentru care această „Notificare” nu reprezintă un act administrativ fiscal, îl reprezintă dispozițiile art.43 alin.(2) lit.b) și j) din OG nr.92/2003 care prevede sub sancțiunea nulității, elementele pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal (și anume numărul, data la care el a fost emis și mențiunile privind audierea contribuabilului).
În aceste condiții, având în vedere că, nu poate fi vorba de un act administrativ fiscal, în mod greșit prima instanță a respins și excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, recurentul contestator realizează și alte venituri decât cele din pensia și din indemnizația prevăzută de Legea nr.189/2000, aspect care reiese și din conținutul Adeverinței nr.2273/11.06.2012 (privind datele necesare determinării stagiului de cotizare), venituri suplimentare pentru care s-a și plătit cotizația de asigurări sociale de sănătate (de către angajatori, potrivit dispozițiilor art.7 alin.(1) din Legea nr.263/2010).
Pe de altă parte, dispozițiile art. 231 alin.(1) lit.c) din Legea nr.95/2006 care prevăd că „beneficiază de asigurare fără plata contribuției, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite…prin Legea nr.189/2000…dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de această lege, precum și cele provenite din pensii”, au suferit această modificare a textului, prin OUG nr.107/2010 – care a intrat în vigoare din data de 01.01.2011.
Așadar, OUG nr. 107/2010 are aplicabilitate doar de la data de 01 ianuarie 2011, neputându-se solicita plata „contribuției pentru asigurările sociale de sănătate”, pentru veniturile din pensie + indemnizație pe Legea nr.189/2000 – obținute anterior datei de 01.01.2011.
Pentru toate aceste considerente, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și anulării ca netemeinică și nelegală a „Notificării” emise de intimata – pârâtă.
Prin decizia civilă nr.594/AS/14.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:
- Excepția prescrierii dreptului la acțiune este în realitate prezentata de contestator și motivata chiar și de către instanța de fond ca exceptie a prescrierii dreptului pârâtei de a emite titlul de creanta și nicidecum nu se pune în discutie termenul în care contestatorul putea ataca acest titlu în instanța- acesta neavand un interes sa invoce o astfel de exceptie.
În referire la termenul în care C. Județeană de Pensii putea reține suma pretinsa ca fiind datorată Curtea constată ca în cauza este vorba de un termen de 5 ani astfel cum est eprevazut de art. 91 alin. 1 din Codul de procedură fiscala și nu de 3 ani asa cum pretinde contestatorul deoarece ne aflam în prezenta unui titlu de creanta ce vizeaza contributii la bugetul de stat.
- În referire la calitatea de titlu executoriu a notificarii contestata:
Potrivit art. 110 alin.3 din Codul de procedura fiscala
“ (1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscale.
(2) Colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi:
a) decizia de impunere;
b) declarația fiscală;
c) decizia referitoare la obligații de plată accesorii;
d) declarația vamală;
e) decizia prin care se stabilesc și se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele și alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligațiile privind plata amenzilor contravenționale;
g) decizia de atragere a răspunderii solidare emisă potrivit art. 28;
h) ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.”
Întrucât legiuitorul nu limiteaza numarul acestor titluri de creanta ci le enumera cu titlu exmpificativ, nici pârâta nu este tinuta sa emita un anumit titlu de creanta fiind suficienta și “ notificarea” debitorului atata vreme cât în continutul acesteia “ se stabilește și se individualizează creanța fiscală”.
- Pe fondul contestatiei, Curtea constată ca solutia instantei de fond este legala și temeinica deoarece în perioada 01.08._10 contestatorul nu era scutit de plata contributiei la bugetul asigurarilor sociela de salatate iar neplata acestor contributii reprezinta în realitate sume primite necuvenit pe care pârâta era obligata sa le retina.
Potrivit art. 213 alin.1 litera c) din legea nr. 95/2006 republicata:
“Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contribuției: “persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 - 1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi;”
Contestatorul beneficiaza de prevederile Legii nr. 189/2000 conform hotărârii nr. 1014/01.11.2002 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 dar a beneficiat în acelasi timp și de pensie pentru muncă depusa și limita de varsta conform deciziei nr._/22.11.2002
Chiar dacă textul art. 213 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin OUG nr. 107 din 6 decembrie 2010, reclamantul tot trebuia sa plateasca aceste contributii deoarece inainte de a fi pensionat, aceasta incasa venituri salariale potrivit adeverintei nr. 2273/2012 iar art. 213 din Legea nr. 95/2006 în forma initiala prevedea scutirea de plata contributiei la bugetul asigurarilor de salatate “ dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi, precum și cele provenite din pensii” ori reclamantul incasa venituri nu din pensie ci din calitatea sa de angajat iar pentru acest evenituri nu a fost platita aceasta contributie.
Împotriva acestei soluții recurentul a formulat contestație în anulare. În motivarea acesteia a arătat următoarele: dezlegarea dată recursului este determinată de o eroare materială; reiterează susținerile privind lipsa caracterului de act administrativ fiscal atribuit din eroare „notificării” prin care s-a stabilit debitul fără ca aceasta să conțină un număr, dată sau semnătura conducătorului instituției; deși a invocat în fața instanței excepția de nelegalitate a actului emis tocmai în sensul că notificarea nu poate avea acest caracter, instanța, fără o motivare, rețină că acest act constituie titlu de creanță; în cazul în care ar fi vorba de un act administrativ acesta ar fi lovit de nulitate în conformitate cu art. 46 din OG nr.92/2003 întrucât notificarea nu cuprinde o . elemente; cu toate acestea instanța nu reține nulitatea notificării; instanța de recurs a omis să analizeze motive de recurs; astfel, deși a reținut adeverința prin care se probează reținerea și vărsarea contribuțiilor de asigurări corespunzător veniturilor realizate, omite să cerceteze cele invocate în cererea de recurs referitor la dispozițiile art. 213 al.1 lit.c) din Legea nr. 95/2006 astfel cum au fost modificate prin OUG nr.93/2008 prin care restricțiile impuse de art. 213 au fost practic înlăturate; instanța a omis să cerceteze cauza pe fond, fără vina sa.
În drept s-au invocat prevederile art. 318 al.1 Cod.pr.civ..
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.
Nu au fost administrate probe.
Analizând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatorului și a prevederilor legale aplicabile Curtea constată că este nefondată contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Din motivarea contestației în anulare rezultă că se invocă în temeiul art. 318 al.1 Cod.pr.civ. atât o greșeală materială a instanței de recurs cât și omisiunea de a cerceta un motiv de recurs.
Potrivit art.318(1) Cod.pr.civ. prevede că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În cauză, din motivarea contestației în anulare rezultă că în opinia contestatorului greșeala materială a instanței de recurs ar viza modul în care Curtea a analizat probatoriul și modul de interpretare și aplicare a prevederilor unor legi, în special cu consecințe asupra stabilirii naturii juridice a unui înscris și cu privire la verificarea existenței unor cauze de nulitate ale acestuia.
Or, susținerile contestatorului privind omisiunea de a lua în considerare anumite probe, greșita apreciere a situației de fapt sau greșita aplicare a unor reguli de drept sau norme juridice concrete, nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială iar o pretinsă eroare de judecată nu poate fi îndreptată pe această cale întrucât contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac prin care se urmărește desființarea unei hotărâri irevocabile nu pentru că fondul pricinii nu a fost corect soluționat, ci pentru că instanța de recurs a comis erori materiale. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare și neputând fi valorificate pe această cale eventuale greșeli de judecată respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale întrucât a da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a pronunțat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți ar echivala cu o nouă cale ordinară de atac ceea ce este ilegal.
Aceasta ar constitui și o încălcare a principiului securității raporturilor juridice desprins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa din prevederile Convenției, ca fiind unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului. Acest principiu a cărui încălcare echivalează cu încălcarea art.6§1 din Convenție, impune ca o soluție definitivă a oricărui litigiu pronunțată de o instanță judecătorească să nu mai fie repusă în discuție.
De altfel, în motivarea contestației în anulare, contestatorul exprimă în realitate nemulțumiri cu privire la soluția pronunțată în recurs urmărind o nouă judecare a recursului, o nouă apreciere a probatoriului prin prisma prevederilor legale aplicabile, ceea ce este inadmisibil, aceste nemulțumiri neputând fi încadrate nici în noțiunea de greșeală materială.
De asemenea, potrivit art.318(1) Cod.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Raportat la cuprinsul cererii de recurs formulate în cauză, se constată că în considerentele deciziei prin care a fost soluționat recursul, astfel cum au fost expuse anterior, au fost analizate toate motivele de recurs invocate.
În acest sens trebuie avut în vedere că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33). Așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
Din motivarea contestației în anulare rezultă că pretinsa omisiune de a cerceta anumite motiv de recurs se referă în realitate la o pretinsă omisiune de a lua în considerare anumite aspecte considerate importante de către contestator.
În cauză, din cele expuse anterior, rezultă că în considerentele deciziei contestate instanța de recurs a analizat în mod efectiv susținerile recurentului reclamant respectiv natura și efectele actului contestat precum și existența debitului prin prisma prevederilor art.213 din Legea nr. 95/2006, având în vedere inclusiv modificările aduse de OUG nr. 107/2010.
Potrivit art. 3041 Cod.pr.civ. Curtea a analizat cauza sub toate aspectele, nu doar din perspectiva motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 304.
Ca urmare nu se poate reține că în recurs s-a omis analiza vreunui motiv de recurs.
Față de aceste considerente, se va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestator C. C. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . împotriva deciziei civile nr.594/AS din data de 14 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, J. Z. | Judecător, R. A. | Judecător, M. B. |
Grefier, A. B. |
Redactat jud. A. R. 07.03.2014
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 160/2014. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 230/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
