Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 322/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 7519/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 322/CM
Ședința publică din 26 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea apelului civil declarat de apelantul reclamant S. V., domiciliat în . București nr. 2C, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2098 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. G. F. ROMÂN S.A., cu sediul în București, .. 114, sector 1.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 26 mai 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Cu nr._ din 08.08.2014 s-a înregistrat la Tribunalul C. acțiunea formulată de reclamantul S. V. în contradictoriu cu pârâta . SA BUCURESTI, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor: 18.000 lei, reprezentând drepturi salariale, respectiv diferența dintre salariile cuvenite în perioada 15.06.2011 – 20.05.2013, reactualizate și suma efectiv plătită de 55.384 lei; 50.676,36 lei, cu titlu de penalități de întârziere a drepturilor salariale, respectiv de la data de 21.05.2013 (data când suma totală a devenit lichidă și exigibilă) și până la data de 19-07-2013 (data virării efective a banilor) calculate la cuantumul de 1,5 % pentru fiecare zi de întârziere; 82.000 lei, reprezentând dobânzi si penalități de întârziere, pe care este obligat să le plătească pentru creditul contractat anterior desfacerii contractului individual de muncă și ale cărui rate nu le-a mai putut achita; 100.000 lei daune morale si cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei până la data de 15.06.2011, ca sef de tren, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 5064/2011 a Tribunalului Constanta modificată prin decizia civila nr. 202/CM/2013 a Curții de Apel C. a fost anulată dispoziția de desfacere a contractului individual de munca, înlocuind-o cu sancțiunea reducerii salariului cu 10% pentru 3 luni si reintegrarea reclamantului. Pârâta a fost obligată și la despăgubiri.
După mai multe demersuri, la data de 20.05.2013 a fost emisă de către parata decizia nr. G8/2452/20-05-2013 prin care a fost anulată decizia nr. G8/2586/15-06-2011, a fost înlocuită sancțiunea disciplinară aplicată cu reducerea salariului cu 10% pentru 3 luni, a fost reintegrat in funcția deținută anterior și i s-au calculat salariile cuvenite perioadei 15.06.2011 – 20.06.2013, respectiv suma de 55.384 lei. Suma i-a fost achitată la data de 19-07-2013.
Apreciază reclamantul ca nu i-au fost achitate despăgubirile conform art. 80 alin. 1 CM, pârâta a amânat nejustificat plata acestora, deși desfacerea disciplinara era abuzivă.
A susținut reclamantul că lipsa serviciului, neajunsurile materiale, lipsa unei vieți normale si decente, desconsiderarea socială, izolarea, lipsa banilor pentru achitarea ratelor bancare justifica admiterea cererii pentru daune morale.
In drept, reclamantul invoca art. 80 alin. 1 CM si art. 1349 C. civ.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a folosit proba cu înscrisuri, proba cu expertiză contabilă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât prin decizia civila nr. 202/CM/19-03-2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanta a fost anulată măsura concedierii și obligată pârâta la plata de despăgubiri conform art. 80 alin. 1 CM, începând cu data concedierii și până la reintegrare. Pe fondul acțiunii, se solicita respingerea acesteia ca nefondata.
Pârâta depus înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2098/18.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., s-a respins excepția de lucru judecat; s-a admis acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.151 lei, reprezentând despăgubiri și suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale; s-au respins celelalte cereri ca nefondate și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecata de 1.604,80 lei, reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat:
In dosarul nr._/118/2011, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. G8/2586/15-06-2011, reintegrarea în funcția deținută anterior, plata drepturilor salariale la care ar fi fost îndreptățit, plata cheltuielilor de judecată.
In prezenta cauza, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor: 18.000 lei, reprezentând drepturi salariale, respectiv diferența dintre salariile cuvenite in perioada 15.06.2011 – 20.05.2013, reactualizate si suma efectiv plătită de 55.384 lei; 50.676,36 lei, cu titlu de penalități de întârziere a drepturilor salariale, respectiv de la data de 21-05-2013 (data când suma totală a devenit lichidă si exigibilă) și până la data de 19-07-2013 (data virării efective a banilor) calculate la cuantumul de 1,5 % pentru fiecare zi de întârziere; 82.000 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, pe care este obligat să le plătească pentru creditul contractat anterior desfacerii contractului individual de munca si ale cărui rate nu le-a mai putut achita; 100.000 lei daune morale si cheltuieli de judecată.
După cum se poate observa nu exista identitate de obiect în prezenta speță si dosarul anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 431 alin. 1 NCPC, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat.
In ce privește fondul cauzei:
Prin decizia civila nr. 202/CM/19-03-2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanta în dosarul nr._/118/2011 s-a dispus anularea deciziei nr. G8/2586/15-06-2011 sub aspectul sancțiunii disciplinare aplicate, care a fost înlocuită cu sancțiunea reducerii salariului cu 10% pentru 3 luni, s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii si a fost obligată parata să plătească către S. V. despăgubiri conform art. 80 alin. 1 CM, începând de la data concedierii până la data reintegrării.
Ceea ce contesta reclamantul în prezenta cauză este cuantumul despăgubirilor acordate de angajator si nerespectarea dispozițiilor art. 80 alin. 1 CM.
Conform art. 80 alin. 1 CM, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța a dispus anularea ei și a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Instanța a reținut ca prin decizia nr. G8/2452/20-05-2013, . SA BUCURESTI a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, începând cu data de 20.05.2013, a stabilit că despăgubirile datorate sunt in cuantum de 72.027 lei brut, la care se adaugă si un număr de 413 tichete de masa pentru fiecare zi lucrătoare.
S-a constatat că perioada pentru care pârâta datora despăgubiri calculate conform art. 80 alin. 1 CM este 15.06.2011 – 20.05.2013.
Sub aspectul cuantumului, parata a susținut ca a achitat despăgubirile la care a fost obligată, respectiv cuantumul de 55.384 lei, după cum rezulta din înscrisurile aflate la fila 19 si 21 dosar. Din conținutul ordinului de plata nr. 1055 (fila 21 dosar) rezultă ca despăgubirile au fost achitate la data de 19-07-2013, cuantumul înscris fiind de 51.838 lei.
Ceea ce se retine este faptul ca angajatorul avea obligația sa achite despăgubiri pentru perioada 15.06.2011 – 20.05.2013, însă acestea trebuiau indexate, majorate și reactualizate pana la data de 19-07-2013, când au fost plătite efectiv.
In cauza a fost administrată proba cu expertiza contabila din care rezultă ca stabilirea de către pârâta a sumei achitata cu titlu de despăgubiri nu a fost una corectă si că actualizarea salariului net pentru perioada 15.06.2011 – 20.05.2013 este de 1.664 lei (diferență fața de ceea ce s-a achitat), iar actualizarea sumei globale pentru perioada 20.05.2013 – 19.07.2013 este de 1.487 lei (diferența față de ceea ce s-a achitat), suma acestora fiind de 3.151 lei.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere de 1,5 % în suma de 50.676,36 lei și suma de 82.000 lei, reprezentând dobânzi si penalități de întârziere pentru întârzierea plății ratelor contractuale, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate, obligațiile bănești ale pârâtei fiind cele stabilite prin decizia civila nr. 202/CM/19-03-2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, cu trimitere expresă la art. 80 alin. 1 CM. Analizând textul invocat în decizia civila nr. 202/CM/19-03-2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanta și pretențiile reclamantului, instanța a apreciat că acestea exced dispozitivului deciziei civile nr. 202/CM/19-03-2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, urmând a fi respinse.
In ceea ce privește, daunele morale, instanța are în vedere dispozițiile art. 253 alin. 1 CM, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Instanța a constatat că reclamantul a depus o . înștiințări de la unități de credit, la care acesta a înregistrat întârzieri ca urmare a lipsei veniturilor, în perioada ulterioara concedierii. S-a constatat că lipsa unui loc de muncă (ca urmare a unei concedieri nelegale) corelată cu lipsa veniturilor a fost însoțită de imposibilitatea reclamantului de a-și onora obligațiile contractate în perioada în care avea calitatea de salariat, fapt ce constituie pentru instanță un motiv suficient pentru a-i acorda acestuia despăgubiri sub forma daunelor morale. Sub aspectul cuantumului, instanța a apreciat că suma de 100.000 lei solicitată de reclamant este prea mare, urmând a obliga pârâta la plata sumei de 20.000 lei, atât pentru prejudiciul suferit, cât și pentru întârzierea cu care pârâta i-a achitat drepturile.
Pentru aceste motive, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.151 lei, reprezentând despăgubiri; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale. Au fost respinse celelalte cereri ca nefondate și în temeiul art. 453 NCPC, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de 1.604,80 lei, reprezentând onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele: nu se poate accepta motivația instanței de fond în sensul că nu pot fi acordate penalitățile de întârziere de 1,5 % (total = 50,676,36 lei) și suma de 82,000 lei, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata ratelor contractuale în termen, deoarece acestea exced dispozitivului; deși aceste gen de despăgubiri solicitate exced dispozitivului hotărârii menționate, angajatorul, în conformitate cu disp. ari 269 Codul Muncii, este obligat „ în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit un prejudiciu, material sau moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu, sau în legătură cu serviciul„ (ÎCCJ Secția civilă și de proprietate intelectuală – decizia nr. 3189/20.04.2005); angajarea răspunderii delictuale a angajatorului este condiționată de îndeplinirea condițiilor prev. de art 1349 N.CCiv, referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția angajatorului și ca prejudiciul să se fi produs în legătură cu serviciul; din acest punct de vedere, nu există în dispozitivul deciziei civile nr.202/CM/2013 a Curții de Apel C. obligații impuse angajatorului, însă, apreciază că, aceasta nu reprezintă o condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale a intimatei; de altfel, nici chiar instanța de fond nu a fost consecventă acestui argument, pe care l-a invocat ca temei al respingerii cererilor sale, de obligare a intimatei la acoperirea prejudiciilor materiale suferite, argument pe care nu l-a mai comentat, atunci când a admis obligarea intimatei la plata despăgubirilor morale; or, ambele categorii de despăgubiri - materiale și morale - sunt menite că acopere prejudiciile efective suferite, ca urmare a desfacerii abuzive a contractului de muncă și au ca temei răspunderea delictuală a intimatei; ținând seama de aceste considerente și de argumentele invocate în concluziile scrise, solicită admiterea apelului, obligarea intimatei la plata despăgubirilor materiale, așa cum au fost determinate prin raportul de expertiză; s-a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 100.000 lei daune morale, iar instanța de fond a admis cererea în parte, respectiv numai pentru 20.000 lei, ceea ce este exagerat de puțin; este adevărat că la cuantificarea prejudiciului moral nu pot fi folosite criterii legale de determinare, ci instanța are în vedere consecințele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familiala, profesională și socială; cum determinarea cuantumului acestui prejudiciu nu se poate realiza prin probe, rămâne ca instanța să echivaleze oarecum toate consecințele negative arătate mai sus într-o sumă globală, apreciată rezonabil, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului; or, din acest punct de vedere, reclamantul, după desfacerea disciplinară a contractului de muncă, a suferit - pe plan profesional - o situație stânjenitoare față de colegii săi, care i-a accentuat starea de stres - pe plan familial - destrămarea familiei, decesul mamei sale și faptul că, fiul său minor, rămas în întreținerea sa, a suferit neajunsuri materiale, care l-au pus într-o situație de inferioritate față de colegii săi, conducându-l la autoizolare, refuz de comunicare și depresie; în plan social, este foarte greu de închipuit cum se simte o persoana, care, până la un punct, era considerată un cetățean onest, comunicativ, generos, iar după acel punct, ajunge să-și procure alimentele pe datorie, este ocolit de rude și prieteni, ca nu cumva să le ceară bani împrumut, nu își găsește un alt serviciu, căci angajatorii nu angajează persoane, cărora li s-a desfăcut contractul de muncă disciplinar; toate aceste suferințe zilnice, repetându-se pe o durată de peste 2 ani, sunt de natură a afecta starea psihică a unei persoane, accelerând procesul de stres și cronicizând suferința sa, motiv pentru care apreciază că, suma acordată cu titlu de daune morale de către instanța de fond este mult prea mică, motiv pentru care, prin admiterea apelului, solicită să se dispună majorarea, instanța a acordat, cu titlu de cheltuieli de judecată, numai o parte din cuantumul onorariului de expert, înlăturând fără motivație celelalte cheltuieli de judecată suportate, inclusiv onorariile de avocat. Solicită admiterea apelului și sub acest aspect și obligarea intimatei la plata tuturor categoriilor de cheltuieli de judecată.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că, în cazul concedierii nelegale, salariatul are dreptul, potrivit art.80 al.1 din Codul Muncii, la o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu era concediat.
Aceasta nu exclude însă și acordarea altor despăgubiri în temeiul art.253 din Codul Muncii.
De exemplu, în baza acestor prevederi legale, angajatorul poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a concedierii nelegale, astfel cum a și procedat prima instanță.
Concedierea nelegală constituie o exercitare abuzivă a dreptului angajatorului de a înceta unilateral contractul individual de muncă intrând în sfera executării contractului individual de muncă.
În același temei, pentru identitate de rațiune, angajatorul poate fi obligat către angajatul concediat nelegal, la plata unor despăgubiri pentru un prejudiciu material determinat de concediere, altul decât lipsirea de drepturile salariale la care ar fi fost îndreptățit dacă nu era concediat.
În cauză, reclamantul pretinde despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii în plata ratelor scadente pentru credite contractate.
Dar, pentru a fi angajată răspunderea angajatorului trebuie să existe o legătură cauzală certă între prejudiciul suferit și fapta ilicită constând în concedierea nelegală.
Astfel, întârzierea în plata ratelor scadente nu poate fi considerată a fi o consecință care în mod necesar să aibă drept cauză concedierea nelegală.
Încetarea raporturilor de muncă constituie un risc care există în orice situație raportat la posibilitatea rambursării unui credit contractat. Pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit că a fost împiedicat să desfășoare o altă activitate remunerată din cauza concedierii nelegale. De aceea nu se poate considera cu caracter general că prejudiciul a fost determinat de o cauză unică și certă, respectiv concedierea nelegală.
Pe de altă parte, după ce decizia de concediere a fost anulată, și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, precum și plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, reclamantul a fost în posesia unui „bun” în sensul art.1 din primul Protocol la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, presupunând un venit cert și reluarea raporturilor de muncă, astfel încât se poate considera că prejudiciul determinat de rambursarea cu întârziere a creditului a fost o consecință directă a neexecutării hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de Apel C..
Din acest motiv, pârâta este responsabilă pentru prejudiciul generat până la punerea în executare a hotărârii.
Astfel, la data pronunțării deciziei nr.202/19.05.2013 erau în vigoare dispozițiile art.261 din Codul Muncii care impuneau, sub sancțiune penală, executarea în maxim 15 zile a hotărârilor definitive prin care se stabilea obligația de plată a drepturilor salariale.
În raportul de expertiză depus în cauză au fost calculate despăgubiri și pentru perioada 28.03-28.07.2013, respectiv suma de 403,43 euro astfel încât va fi avut în vedere acest cuantum dovedit prin această probă în conformitate cu art.330 și 336 Cod.pr.civ..
În ceea ce privește plata unor penalități de 1,5% pentru drepturile salariale ce ar fi fost cuvenite reclamantului dacă nu ar fi fost concediat, se are în vedere că aceste despăgubiri intră sub incidența art. 80 al.1 din Codul Muncii care stabilește deja faptul că aceste despăgubiri se raportează la drepturile salariale reactualizate, astfel încât nu pot fi aplicate alte forme de majorare sau penalizare în afara celor prevăzute în mod expres și limitativ de textul legal incident.
În referire la despăgubirile pentru prejudiciul moral, se reține că evaluarea acestora implică întotdeauna o doză de aproximare, nefiind posibilă în mod obiectiv o cuantificare a acestora.
Raportat la situația de fapt și probele administrate, Curtea apreciază corectă cuantificarea acestor despăgubiri de prima instanță.
Astfel, este real că sancționarea disciplinară pentru neîndeplinirea obligațiilor profesionale și concedierea pot crea un prejudiciu moral, astfel cum susține apelantul și a reținut și prima instanță.
Dar, în cauză, trebuie reținut că prin decizia civilă nr.202/19.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel a fost anulată decizia de sancționare disciplinară doar sub aspectul sancțiunii aplicate, fiind înlocuită sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu cea a reducerii salariului.
Așadar, a fost reținută existența abaterii disciplinare dar s-a considerat că sancțiunea nu a fost corect individualizată.
În aceste condiții, prejudiciul moral suferit de reclamant nu poate fi considerat consecința exclusivă a faptelor pârâtei ci numai în limita a ceea ce se poate imputa acesteia, respectiv greșita individualizare a sancțiunii.
Consecințele sancționării disciplinare sunt imputabile însă și reclamantului care a săvârșit abaterea disciplinară.
Ca urmare, nu pot fi admise integral pretențiile sale pentru daune morale.
În conformitate cu art.453 al.2 Cod.pr.civ., în mod corect Tribunalul a acordat cheltuieli de judecată numai în parte, având în vedere că acțiunea a fost admisă doar în parte.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul dar se va schimba sentința apelată numai în parte, în sensul celor arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant S. V., domiciliat în . București nr. 2C, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2098 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. G. F. ROMÂN S.A., cu sediul în București, .. 114, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta către reclamant și la plata sumei 403,43 euro, la cursul de schimb în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 28.03-28.07.2013.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.S.A.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./26.06.2015/5 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 105/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 165/2015.... → |
|---|
