Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2809/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2809/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 8944/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2809
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător O. C. G.
Grefier M. V. A.
**********************
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul L. I., CNP_, domiciliat în V., localitatea F., Jud.Gorj, împotriva sentinței civile nr. 672 din 20.03.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,C. MARFĂ” SA (SNTFM C. MARFĂ SA) cu sediul în București .. 38 sector 1 și SUCURSALA C. MARFĂ BANAT OLTENIA cu sediul în C., . A, Jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns aplanatul reclamant L. I., reprezentat de avocat D. C., lipsind intimatele pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,C. MARFĂ” SA (SNTFM C. MARFĂ SA) și SUCURSALA C. MARFĂ BANAT OLTENIA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Avocat D. C., a învederat instanței că nu mai are cererii de formulat și excepții de invocat.
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Noul cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Noul cod de procedură civilă și art. 482 Noul cod de procedură civilă, a acordat cuvântul pe fond.
Avocat D. C. pentru aplanatul reclamant L. I., a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 672 din 20.03.2014 a respins excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii privind medierea.
A respins cererea formulată de reclamantul L. I., în contradictoriu cu pârâtele S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,C. MARFĂ” SA (SNTFM C. MARFĂ SA) și SUCURSALA C. MARFĂ BANAT OLTENIA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Examinând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, de obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate, Tribunalul în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii de informare cu privire la mediere, excepție invocată de pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ,,C. Marfă,, SA (SNTFM C. Marfă SA) și Sucursala C. Marfă Banat Oltenia, instanța a respins-o, întrucât informarea cu privire la beneficiile medierii nu este obligatorie în prezenta cauză, față de obiectul acțiunii, ce reprezintă drepturi salariale rezultate din contractele colective de muncă.
În acest sens s-a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr.192/2006: „Dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege”, iar art. 2 alin. (12) din același act normativ prevede că: „Instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f)”.
De asemenea, art. 601 alin. (1) lit. f din Legea nr.192/2002 stabilește că ,,In litigiile ce pot face obiect al medierii, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada instanței de judecată că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii: în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă”.
Pentru delimitarea domeniului de aplicare al litigiilor de munca in care exista obligația informării cu privire la beneficiile medierii, sunt de reținut prevederilor din art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006, conform cărora: ,,nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si alte drepturi de care părțile nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege,,. Art.2 alin.5 din aceeași lege prevede ca părțile pot recurge la mediere când este vorba de drepturi de care ele pot sa dispună.
De asemenea, art.73 alin.2 din Legea nr.192/2006 prevede ca ,,dispozițiile prezentei legi se aplica si in medierea conflictelor de drepturi de care părțile pot dispune din cadrul conflictelor de munca”.
Conform dispozițiilor art.38 din Codul muncii, ,,salariații nu pot renunță la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturi recunoscute de lege salariaților sau limitarea lor este lovita de nulitate”.
Noțiunea de drepturi recunoscute de lege la care face referire art.38 din Codul muncii se refera la drepturile statornicite expres si exclusiv prin lege, cat si cele, care, in temeiul legii, au fost stabilite prin negociere.
În speță, drepturile invocate de reclamant sunt întemeiate pe prevederile contractelor colective de muncă, astfel că prezentul litigiu nu se încadrează in sfera cauzelor pentru care este necesara procedura informării reclamantului cu privire la beneficiile medierii.
Așadar, legiuitorul admite posibilitatea soluționării conflictelor individuale de munca pe calea medierii. Desigur, numai acele conflicte limitate de cerințele art. 38 din Codul muncii.
Reclamantul L. I. este angajat al Sucursalei C. Banat Oltenia.
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat să fie obligate pârâtele la plata diferențelor de salariu pe perioada 01.01._12, diferențe rezultate dintre salariul de încadrare calculat la un salariu de baza minim brut de 600 lei dedus prin aplicarea formulei de calcul si a coeficienților de ierarhizare si drepturile salariale de care ar fi trebuit sa beneficiez calculate la salariul de încadrare avut, pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute si sporurile aferente, in conformitate cu legislația muncii si având in vedere sentințele judecătorești pronunțate de Tribunalul Gorj pentru perioada 2009-2010, obligarea paratelor la actualizarea cu indicele de inflație din momentul in care angajatorul datora drepturile salariale și dobânda legala.
A susținut reclamantul că pentru anii 2011-2012 a fost încheiat contractul colectiv de munca intre SNTFM C. MARFA SA si organizațiile sindicale reprezentative, au fost acordate tuturor salariaților drepturi salariale, prime si alte sporuri, însă angajatorul a calculat drepturile salariale ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit prin CCM la nivel de unitate, calculând drepturile salariale doar pentru clasa 1 cu valoarea de 700 lei. Începând cu clasa 2 pana la clasa 46, salariile brute sunt calculate la un salariu minim brut de 600 lei.
La rândul lor, pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ,,C. Marfă,, SA (SNTFM C. MARFĂ SA) și Sucursala C. Marfă Banat Oltenia s-au apărat, arătând că drepturile bănești solicitate pentru anul 2011-2012 in baza Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi sunt neîntemeiate, având in vedere ca aceste contract nu si-a mai prelungit valabilitatea în 2011-2012, fiind denunțat la 17.11.2010, așa cum rezulta din adresa Ministerului Muncii nr. 141/DDS/l0.03.2011.
De asemenea, au învederat că reclamantul a primit toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective aplicabile si din contractele individuale de munca, C. MARFA SA acordând fiecărui salariat un salariu de baza minim brut de peste 749 lei, superior salariului de baza minim brut pe țara garantat în plata pentru perioada 2011 - 2012.
Instanța a observat că la nivel de ramură, contractul colectiv de muncă a fost denunțat la 17.11.2010, așa cum rezulta din adresa Ministerului Muncii nr. 141/DDS/l0.03.2011, astfel ca pentru perioada 2011-2012 acest contract nu mai este valabil. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde pentru perioada 2011-2012 drepturi bănești izvorâte din acest contract.
Pe de altă parte, pentru perioada 2011-2012, a fost încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate, iar reclamantul susține că prevederile acestuia nu au fost aplicate în ceea ce privește salarizarea.
Potrivit art. 106 din acest contract, părțile au convenit ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze mai multe prevederi, printre care și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare (alineatul 8). De asemenea, în anexa 1 este prezentată grila de salarizare, însă se menționează că părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și coeficienților de ierarhizare existenți în Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010.
Prevederi similare se regăsesc și în art. 98 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2012-2014, înregistrat sub nr._/20.04.2012 la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.
În plus salariul de bază brut al reclamantului este de 1353 lei, așa cum rezultă din contractul individual de muncă și corespunde clasei 28 de salarizare, așa cum părțile au convenit prin grila de salarizare din anexa 1 la contractul colectiv de muncă.
Este adevărat că potrivit art. 148 din Legea nr. 62/201 executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
În cazul de față, nu este însă vorba despre neexecutarea obligațiilor asumate de către angajator, din moment ce de comun acord părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate au convenit că vor negocia la următoarele discuții privind un nou contract colectiv de muncă salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și coeficienților de ierarhizare existenți în Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010.
Dispozițiile art. 38 din Codul muncii invocate de reclamant nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății. Astfel, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care s-ar urmări un astfel de scop fiind lovită de nulitate absolută.
În cazul de față, nu este vorba de vreo renunțare la vreun drept conferit prin lege, întrucât pe de o parte, contractul colectiv de muncă nu este act normativ, iar pe de altă parte salariul reclamantului este superior nivelului salariului minim garantat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul L. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reținând că pentru perioada 2011 - 2012, pentru care se solicită drepturile salariale suplimentare, contractul colectiv la nivel de ramură fusese denunțat și că nu mai erau în vigoare prevederile contractuale care să reglementeze în concret, acordarea drepturilor salariate ce constituie obiectul pretențiilor în cauza de față.
Insă, din moment ce reglementarea drepturilor salariale reprezentate de acordarea unor coeficienți de salarizare sporiți, aplicabili salariului brut și claselor de salarizare, a fost înscrisă în Contractul colectiv de muncă aferent anilor 2009 – 2010, iar condițiile de muncă, activitatea prestată în unitate a fost aceeași în perioada 2011 - 2012, apelantul L. I. este îndreptățit la plata acestor drepturi bănești, corelative muncii prestate efectiv.
Susține acest lucru, cu atât mai mult cu cât ulterior prin contractul colectiv de munca au fost înscrise aceste drepturi și modalitatea de calcul.
Solicită admiterea apelului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Raționamentul expus de reclamant în cererea de chemare în judecată a pornit de la premisa greșită că în perioada dedusă judecății salariul său ar fi trebuit calculat prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu suma de 700 de lei, sumă apreciată de reclamant ca fiind un „prag minim”, care ar fi fost stabilit prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Instanța de fond a reținut corect că în perioada 2011-2012 contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, care avusese aplicabilitate în anul 2010 nu s-a mai aplicat, întrucât a fost denunțat la data de 17.11.2010. De aceea, trimiterea reclamantului la sentințele judecătorești pronunțate pentru perioada 2009-2010 nu este fondată.
În ceea ce privește clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada în litigiu, instanța de fond de fond a constatat corect că drepturile salariale ale reclamantului au fost calculate corect, respectându-se nivelurile salariale negociate potrivit grilelor de salarizare negociate colectiv.
Nu este fondată critica expusă de apelant în cererea de apel prin care susține că este îndreptățit la plata drepturilor bănești solicitate, din moment ce reglementarea drepturilor salariale cu coeficienți de salarizare sporiți a fost înscrisă în contractul colectiv de muncă aferent anilor 2009-2010, iar condițiile de muncă, respectiv activitatea prestată a fost aceeași și în anii 2011-2012.
Nu prezintă nicio relevanță faptul că s-au păstrat condițiile de muncă sau că activitatea reclamantului a fost aceeași, câtă vreme salariul s-a stabilit prin respectarea grilelor de salarizare negociate în vigoare în perioada 2011-2012.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că apelul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul L. I., CNP_, domiciliat în V., localitatea F., Jud.Gorj, împotriva sentinței civile nr. 672 din 20.03.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,C. MARFĂ” SA (SNTFM C. MARFĂ SA) cu sediul în București .. 38 sector 1 și SUCURSALA C. MARFĂ BANAT OLTENIA cu sediul în C., . A, Jud. Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.L.Bunea16.07.2014
Jud.fond L.T.
Teh.red. A.G./2 ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
