Obligaţie de a face. Decizia nr. 2990/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2990/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4452/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2990
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., în numele membrului de sindicat R. N., împotriva sentinței numărul 1091 din data de 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 2, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 2, județul M., având ca obiect obligație de a face calcularea salariului de bază, sporului de vechime în muncă, plata dif. de drepturi salariale pe ultimii 3 ani.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat R. N.,, prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă invocând dispozițiile art. 411 pct. 1 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat R. N., prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr. 1091 din data de 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. – CUI_, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M. în numele membrei de sindicat R. N. - CNP_ în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 2 Dr.Tr.S. - CUI_, cont bancar nr. RO47TREZ__ deschis la Trezoreria Dr.Tr.S., cu sediul în Dr.Tr.S., .. 2, județul M..
Pentru a pronunța această sentință, analizând acțiunea în raport de actele dosarului și de dispozițiile de drept material incidente în materie, Tribunalul a constatat și a reținut următoarele:
Reclamanta membră de sindicat R. N. este angajata pârâtei Grădinița cu program prelungit nr. 2 Dr.Tr.S., ocupând o funcție nedidactică - muncitor, așa cum rezultă din adeverința nr. 119/26.05.2014
Prin acțiunea dedusă judecății formulată în numele membrei de sindicat de USLI M. în baza art.28 alin.2 din Legea dialogului social nr.62/2011, se solicită să fie obligată pârâta la calcularea salariului de bază potrivit încadrării, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și a sporului de vechime în muncă, ca procent din salariul de bază, calculat conform solicitării anterioare, precum și plata actualizată a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile încasate și cele cuvenite, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Analizând solicitările reclamantei membră de sindicat, Tribunalul a reținut că prin HG 1193/2010 s-a stabilit că începând cu data de 01 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună.
Prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01 ianuarie 2012 la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore .
De asemenea, prin HG nr.23/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, iar începând cu data de 01 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013.
Prin HG nr.871/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu data de 01 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore.
În toate actele normative menționate anterior s-a prevăzut că pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În raport de prevederile hotărârilor de guvern succesive referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată s-a constatat că reclamanta membră de sindicat solicită ca salariul de bază să-i fie calculat în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și corespunzător să-i fie calculat și sporul de vechime în muncă, în raport de acest salariu, ca procent din salariul de bază.
Față de aceste solicitări, instanța a constatat că hotărârile de guvern menționate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară. Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
Salariul de bază se stabilește în conformitate cu prevederile legale în materia salarizării personalului bugetar, prevederi pe care pârâta le-a respectat, potrivit relațiilor comunicate cu adresa nr. 103/16.03.2015.
Din această adresă rezultă că în perioada 20.06._11 salariul de încadrare a fost de 687 lei, spor de vechime de 25% - 172 lei, salariul de bază 741 lei; în perioada 01.01._12 salariul de încadrare a fost de 744 lei, spor de vechime de 25% - 186 lei, salariul de bază 868 lei; în perioada 01.12._14 salariul de încadrare 744 lei, spor de vechime de 25% -186 lei, salariul de bază 933 lei. S-a menționat că sporul de vechime este inclus în salariul de bază.
Față de salariul de bază calculat de unitatea școlară instanța a reținut că începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege. Astfel potrivit notei din anexa II/1 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul neuropsihic, sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, salariul de merit, creșterea cu 5% a salariilor de bază, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Prin urmare, potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în salariul de bază.
Ulterior, prin OUG 19/2012, OUG 84/2012 și OUG nr. 103/2013 nu au fost prevăzute schimbări referitoare la modul de calcul al salariului personalului nedidactic pe anii 2012, 2013, 2014.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus sporul de vechime.
Față de aceste dispoziții legale în materia salarizării personalului bugetar, a rezultat că salariul de bază pentru personalul din sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, în salariul de bază fiind inclus și sporul de vechime.
În cauză, reclamanta membră de sindicat contestă această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze în procent separat, prin adăugare la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, însă în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime.
Potrivit art.160 alin.3 Codul muncii „ sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege”, iar în cauză angajatorul, în modul de calcul al salariului reclamantei membră de sindicat, a respectat dispozițiile legale atât în ceea ce privește salariul de bază, cât și sporul de vechime.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat, a declarat reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat R. N..
Criticile sunt în esență următoarele: sentința pronunțata de Tribunalul M. este nelegala si netemeinica. In mod greșit instanța de fond a apreciat ca valoarea de referința pentru stabilirea salariilor din sistemul bugetar este de 600 lei pentru anul 2012 si nu de 700 lei asa cum este stabilit prin HG 1225/2011. Ori, in toate actele normative prin care salariul minim a fost modificat din 2011 pana in prezent, la art. 2 se prevede in mod expres ca ," pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi inferior nivelului salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata". Este evident ca in cauza nu sunt incidente disp. art. 4 alin.l din L. 283/2011 intrucat s-ar incalca disp. art. 2 din HG 1225/2011 care prevede in mod expres ca nu pot fi stabilite salarii la un nivel inferior celui stabilit la art. 1, respectiv de 700 lei.
Prin urmare, parata nu a respectat legislația in vigoare, intrucat art. 160 din Codul muncii prevede ca " salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile si alte adaosuri", iar actele normative incidente sau raportat nu la salariul ca intreg ci la salariul de baza ca si componenta a salariului integral. Deci, salariul de baza este salariul de încadrare, salariu care trebuie sa fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie. Ori, in componenta acestuia nu poate fi inclus si sporul de vechime intrucat s-ar incalca dispozițiile art. 160 din C.muncii, care prevăd acest spor ca o component distincta a salariului.
Mai arată că, daca se compară salariile minime pe economie si salariile de încadrare ale membrului de sindicat se observa fara putința de tăgada ca parata nu a respectat legislația in vigoare care stabilea cuantumul salariului minim pe economie, aceasta încadrând membrul de sindicat pe un salariu mult inferior celui stabilit de legiuitor.
Potrivit art. 38 din L.53/2003 republicata " salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege". Ori, conform art. 40 alin.2 lit. c din C.muncii " angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de munca si din contractual individual de munca ". Astfel, art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/ 27.12.2011) prevede: „începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012,…", iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1"
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/23.01.2013:
„(1) începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în
plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie
pe lună în anul 2013
(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 ", iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: „Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
Susține că, Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 703/ 15.11.2013) prevede:
„Art. 1. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1."
Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond in sensul admiterii acțiunii introductive.
Solicită, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct. 1 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
În drept invocă dispozițiile art. 194 coroborat cu cele ale art. 148 alin. (1) teza a II-a din Noul Cod de procedura civilă, cu modificările și completările ulterioare, al art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și al art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Intimata pârâtă GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 2 nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Reclamanta face parte din categoria personalului din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice, astfel că drepturile salariale s-au stabilit prin lege: OG 10/2008, Legea 330/2009, Legea 284/2010 - Anexa I Cap. II Secțiunea 4 lit. d pct. b „Alte funcții comune din sectorul bugetar”, dar si prin legile anuale de salarizare începând cu Legea 285/2010, OUG 80/2010 aprobată prin legea 283/2011, OUG 84/2012, OUG 19/2012 privind recuperarea ultimelor diminuări salariale operate prin legea 118/2010 și OUG 103/2013. - instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale, iar ]n anul 2015 prin OUG 83/2014..
După . Legii 330/2009, prin art. 30 din lege s-au introdus în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și indemnizațiile de conducere.
Art. 5 alin.3 din OUG nr. 1/2010 a reluat această normă legală, prevăzând că începând cu data de 01.01.2010 salariile de bază cuprind sporul de vechime în munca si alte sporuri si indemnizații.
Dispozițiile legale aplicabile pentru anul 2010 au fost reluate și prin art. 1 alin.5 din Legea nr. 285/2010, care a stabilit salariile din sectorul bugetar în anul 2011, fiind prevăzut expres că în salariul de bază sunt cuprinse sporurile și indemnizațiile, care, potrivit Legii 330/2009, făceau parte din salariul de bază. Între sporurile pe cale legile de salarizare le-au inclus în salariul de bază este și sporul de vechime în muncă.
Art. 9 din Legea nr. 285/2010 prevedea că sistemul de salarizare cuprinde salariul de bază de încadrare, sporurile, premiile și alte stimulente, iar potrivit art. 7 din lege, valoarea salariului de bază se stabilește prin lege, modalitatea de stabilire fiind cea prevăzută la art. 10, adică prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință.
Potrivit legii, salariul brut este compus din salariul de încadrare, (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sporul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale.
De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamantă prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 pct. II OUG 80/2010, art. 1 OUG 84/2012 cu trimitere la art. 1 din OUG 19/2012 si art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013.
Așadar, după cum se susține și prin acțiune, salariul de bază pentru sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, cu mențiunea că potrivit legii în salariul de bază se include și sporul de vechime.
Din modul în care au fost redactate acțiunea și motivele de apel rezultă că reclamanta contestă de fapt această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze separat, prin adăugarea la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ori în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime. Reclamanta nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantei rezultă că acesteia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile codului muncii, ale art. 11 din Legea 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, dar și a celorlalte legi anuale de salarizare din 2011, 2012 si 2013, 2014, 2015 în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic auxiliar cuantumul salariului de bază s-a stabilit inițial, la aplicarea legii 330/2009, utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care s-a adaugat sporul de vechime, aplicându-se ulterior dispozițiile legii cadru 284/2010 și legile anuale de salarizare, dar fără utilizarea coeficienților de ierarhizare si a valorii de referință, inclusiv disp. legii 285/2010 și ale OUG 19/2012, privind recuperarea in 2011 si 2012 diminuărilor salariale operate prin legea 118/2010..
De asemenea, din înscrisurile anexate la dosarul de fond rezultă că reclamanta nu a încasat drepturi salariale sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de acte normative pentru anul 2011, 2012, 2013, 2014, astfel că nu poate fi reținută în sarcina angajatorului pârât încălcarea dispozițiilor art. 164 codul muncii și cele ale art. 2 din HG 1193/2010, art. 2 din HG nr. 1225/2011, art.1 din HG 23/2013, art.2 din HG 871/2013 potrivit cărora în sistemul bugetar salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată pe economie.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de pârâți și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul reclamantei va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., în numele membrului de sindicat R. N., împotriva sentinței numărul 1091 din data de 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR 2, cu sediul în Dr.Tr.S., .. 2, județul M., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2015.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud.: T.R.
15.07.15
Tehn.S.C. 4 EX.
Jud.fond: M.I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 298/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








