Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3209/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3209/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 3730/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3209
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C. Ț.- Judecător
- M. C.- Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina,.. 64B, împotriva sentinței civile nr. 192/17.03.2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. GĂNEASA, cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal;
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța apreciază că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită și, în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, și lasă cauza în pronunțare.
CU R T E A
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 192 de la 17.03.2015, Tribunalul O. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu în ceea ce privește capetele de cerere 1, 2 și 4 și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere 3 și 5 pentru perioada 01.01._11 și a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă pentru această perioadă.
A fost respinsă acțiunea formulată de către S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, .. 64 B, jud. O., reprezentant legal al membrei de sindicat, G. C.- C., CNP._, în contradictoriu cu unitatea de învățământ Școala G. Găneasa, cu sediul în ., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
La termenul din 17.03.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în totalitate pentru capetele de cerere 1, 2 și 4, iar pentru capetele de cerere 3 și 5 pentru perioada 01.01._11, reținând că cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății îl constituie drepturi de natură salarială solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii.
Având în vedere data de 23.12.2014 la care a fost introdusă acțiunea, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la capetele de cerere 1, 2 și 4, precum și cu privire la capetele de cerere 3 și 5, pentru perioada 01.01._11.
Pentru aceste considerente a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel cum a fost invocată și a fost respinsă acțiunea în totalitate cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4, iar în ceea ce privește capetele de cerere 3 și 5, a fost respinsă acțiunea ca prescrisă pentru perioada 01.01._11.
Cu privire la acordarea drepturilor bănești pentru restul perioadei menționate în cerere, 24.12.2011-12 mai 2012, analizând actele și lucrările dosarului cu privire la fondul acțiunii, instanța a reținut următoarele:
Membrul de sindicat reprezentat în speță a îndeplinit funcția de profesor, în cadrul unității de învățământ pârâte, conform adeverinței de la fila 19 dosar și nu a beneficiat de calculul și plata salariului conform Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09, respectiv de calculul și plata salariului conform Legii 221/2008, Legii 330/2009, Legii 284/2010 și Legii 285/2010 pentru intervalul 01.01._11.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2008 personalului din învățământ, s-a prevăzut valoarea coeficientului de multiplicare de 1,000:400,00 lei pentru perioada 01 octombrie- 31 decembrie 2008, coeficient ce a reprezentat valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
După publicarea actului normativ, prin O.U.G. nr. 136/28.10.2008 s-au adus modificări O.G. nr. 15/2008 aprobată prin Legea nr. 221/2008, în sensul reducerii majorărilor salariale.
Acest act normativ, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 1221/12.11.2008 a Curții Constituționale.
Prin O.U.G. nr. 151/10.11.2008 s-au redus majorările salariale, în sensul stabilirii valorii coeficientului de multiplicare de 1,000:299,933 lei.
Prin decizia nr. 842/02.06.2009 a Curții Constituționale, s-a constatat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 151/2008.
Prin decizia nr. 3/04.04.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind următoarele: „Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice, potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009”.
Conform art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, „ În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta, potrivit anexelor la prezenta lege;
În art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 se prevede: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai—decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”, iar potrivit art. 30 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 330/2009, „Noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta, potrivit anexelor la prezenta lege;
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice „ Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Prin decizia nr. 11/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat recursurile în interesul legii declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea nr. 330/3009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ, aflat în funcție la data de 31.12.2009, are dreptul, începând cu 01.01.2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2008 personalului din învățământ aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Din cele de mai sus, s-a constatat că personalul didactic de predare, a beneficiat de drepturi salariale în perioade diferite de încadrare, care au fost calculate incorect, nefiind aplicate dispozițiile Legii nr. 221/2008 și fiind încălcate dispozițiile art. 3 lit. c și art. 30 alin. 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, însă aceste acte normative au aplicabilitate doar până la data de 12 mai 2011, dată la care s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă lege de salarizare pentru personalul din învățământ.
Odată cu . legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, algoritmul de salarizare al personalului didactic de predare și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar s-a schimbat, astfel că nu se mai utilizează coeficienți de multiplicare și valoare de referință, ci indemnizații în raport cu salariul de încadrare cu limite minime și maxime de tranșe de vechime, funcție didactică, grad, treaptă profesională.
Potrivit prevederilor art. 6 din prezenta lege, orice dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor acestui personal se abrogă.
Astfel, pentru perioada 24.12.2011-12 mai 2012 drepturile salariale ale personalului din învățământ sunt reglementate de legea 63/2011, situație în care pretențiile reclamantei așa cum au fost formulate în acțiune sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate mai sus, tribunalul a respins acțiunea formulată de S. Învățământului Preuniversitar O., în numele membrei de sindicat G. C.-C., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Găneasa, pentru perioada 24.12.2011 -12 mai 2012 ca neîntemeiată .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O. pentru membrul de sindicat G. C.-C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat următoarele:
I. Codul civil prevede:
Art. 2512: Invocarea prescripției de partea interesată.
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția.
Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. În consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), a apreciat că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, a solicitat ca instanță să aibă în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil și pe interpretareaper a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt pe deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, s-a apreciat că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
II. În opinia apelantului, termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 – referindu-se, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008, O.U.G. nr. 1/2009, O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispoziții nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). În condițiile în care pretențiile reclamantei vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce este vorba de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată - inclusiv a Curții de Apel C., s-a apreciat că se impunea admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
III. Un alt motiv pentru care apreciază că admiterea excepției dreptului material la acțiune este nelegală îl constituie acela că Tribunalul a ignorat dispozițiile exprese ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii. Textul în cauză prevede: „(2) Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului”.
S-a precizat că tribunalul a ignorat acest text, care instituie întreruperea termenului de prescripție în cazul recunoașterii - explicite sau implicite - de către debitor a drepturilor salariale. Ori, în cauza de față, debitorul (unitatea de învățământ pârâtă) a recunoscut legitimitatea pretențiilor tuturor salariaților din unitate - personal didactic auxiliar și nedidactic - din moment ce (fapt de notorietate) a procedat la plata diferențelor salariale cuvenite salariaților din învățământ, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 221/2008 și salariul efectiv încasat, începând cu data de 01.10.2008 și până la data 13.05.2011.
Mai mult, plata nu a fost realizată la momentul la care era datorată, ci începând cu anul 2012, efect al actelor normative de suspendare a executării hotărârilor judecătorești - primele plăți au fost operate abia în anul 2012, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 230/2011, incidente în materia sentințelor devenite executorii până la data de 31.12.2011:
Art. 1(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Deci, în anul 2012, dar și în anii următori, are loc recunoașterea de către pârâtă a drepturilor cuvenite personalului didactic de predare și didactic auxiliar - prin plata sumelor datorate în baza Legii nr. 221/2008, Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010. Sumele achitate sunt drepturi salariale, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 171 alin. (2) din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că instanța trebuia să respingă excepția și să constate că acțiunea a fost depusă în termen.
În sensul susținerilor sale a invocat și practica Tribunalului G. - Secția I Civilă. Astfel, prin sentința nr. 1969/17.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. a reținut că plata eșalonată a diferențelor salariale în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă o recunoaștere a datoriei, în sensul art. 708 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă: „pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice mod, a datoriei”. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 11/2012 – invocată în cererea de chemare în judecată.
În raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, s-a apreciat că apelul este fondat, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, să se respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune și să se admită cererea astfel cum a fost formulată.
În drept și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm. și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 171 alin. (2) din Codul muncii, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea a apreciat a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel, care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de Noul Cod Civil, este nefondat.
Este adevărat că art.2512 Noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01.10.2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrii de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 12.12.2014, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește susținerea apelantului că termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, Curtea a constatat că este nefondată.
Potrivit art.268 alin.1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea a reținut că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantei de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențelor salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantului că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care a constatat neconstituționalitatea actelor normative care au împiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prevăzute de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27.04.2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii 23.12.2014, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr.civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinite.
Drepturile salariale solicitate au vizat trei perioade cuprinse între 1 oct.2008-23 dec. 2011, față de care termenul de prescripție s-a împlinit în perioada 1 oct.2011 -23 dec. 2014.
OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 31 dec.2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamanta neavând un titlu executoriu.
Pe de altă parte, în situația în care unitatea debitoare a achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
Față de aceste argumente, Curtea a constatat că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc. civ., să se respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina,.. 64B, împotriva sentinței civile nr. 192/17.03.2015, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. GĂNEASA, cu sediul în ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2015.
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. M. |
Red.jud.M.C.
4ex/AS
j.f.O.C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2197/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 32/2015.... → |
|---|
