Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 998/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 998/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 1604/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 998/2013

Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. C. M.

Judecător C. B.

Judecător S. P.

Grefier C. L.

S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare București și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași, împotriva sentinței civile nr. 1077 din 01.04.2013 a Tribunalului Iași, intimată fiind P. M. Clarisa având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. G. B., care depune la dosar împuternicirea avocațială a av. C. G. pentru intimata P. M. L. și delegație de substituire a acestuia, lipsă fiind reprezentanții recurenților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata P. M. Clarisa, în sensul restituirii citației cu mențiunea „destinatar necunoscut”, însă se acoperă lipsa procedurii de citare prin prezența apărătorului ales.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare. Este primul termen de judecată. Intimata a fost citat cu duplicatul motivelor de recurs, nu a formulat întâmpinare. Se solicită judecata în lipsă.

La dosarul cauzei a fost atașat referatul întocmit urmare verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD cu privire la adresele cu care figurează intimata P. M. Clarisa.

De asemenea, din referatul grefierului rezultă că, în conformitate cu art. 98 pct.6 și art. 99 pct.1 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, s-a încheiat procesul verbal nr. 16 din 25.06.2013, prin care s-a procedat la înlocuirea d-nei judecător P. G., președintele completului de judecată Conflicte de muncă și Asigurări Sociale – R1 din data de 26.06.2013, care este în imposibilitate de a se prezenta la serviciu, cu judecătorul stabilit prin planificarea de permanență, respectiv P. S..

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Curtea constată că este primul termen de judecată. În cauză sunt formulate 2 recursuri, ambele fiind declarate în termen și motivate.

Av. G. B. pentru intimată depune la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând copii ale interviului organizat de recurenți în vederea ocupării posturilor vacante, precum și copia fișei ce cuprinde posturile vacante scoase la concurs.

Curtea, având în vedere că înscrisurile depuse la dosar de apărătorul intimatei provin de la recurenți, constată că nu se impune comunicarea lor.

Av. G. B. pentru intimată precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile dezbaterilor și nici de depus alte înscrisuri la dosar.

Nemaifiind de depus înscrisuri noi la dosar și nici de formulat cereri prealabile în cauză, curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Av. G. B. pentru intimată, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Depune la dosar concluzii scrise.

Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași cu nr._, disjunsă din dosarul nr._, reclamanta P. M. Clarisa a chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași, solicitând să fie obligate la plata sumei de_ lei reprezentând compensațiile de care trebuia să beneficieze, ca urmare a concedierii colective, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 3 din CCM la nivel de ANIF RA pe anii 2009-2010, echivalentul a 7 salarii de bază de persoană.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariată la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. – Sucursala teritorială M. de Nord, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, până la data de 28.12.2011.

În urma aplicării prevederile O.U.G. 82/2011 – privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. s-a desființat, având drept consecință desființarea tuturor locurilor de muncă și concedierea colectivă a salariaților.

Ca urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G. 82/2011, s-a demarat procedura de concediere colectivă a tuturor salariaților, în conformitate cu prevederile art. 65-68 din Legea 53/2003 Codul Muncii, republicată și ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de A.N.I.F. R.A. pentru anul 2009 – 2010, cap. II art. 11, pct. 2, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens a primit preavizul de 20 de zile începând cu data de 29.11.2011, iar la expirarea acestuia i s-a desfăcut contractul individual de muncă prin decizie de concediere colectivă, în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii.

În decizia de concediere, se prevede în mod expres la art. 2 ca la data concedierii beneficiază de compensația echivalentă cu 7 salariați de baza prevăzută de art. 12 pct. 3 cap. II din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ANIF RA pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare, contract valabil până la data de 31.12.2011.

Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiuni. În motivarea poziției lor procesuale, pârâtele au arătat că art. 1 alin. 4 din OUG nr. 82/2011 a prevăzut un număr maxim de posturi, 1500, iar art. 14 din același act normativ a stipulat că personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare în limita celor 1500 posturi.

În perioada preavizului, reclamanta s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant conform organigramei Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Iași și a obținut punctajul necesar pentru ocuparea funcțiilor în cadrul Filialei Iași al nou înființatei instituții.

Urmare promovării concursului de selecție a personalului, organizat de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Iași, reclamanta a fost angajată începând cu data de 29.12.2011 la această unitate, deci nu a operat în fapt concedierea, nu a beneficiat de protecția oferită de ajutorul de șomaj și nu poate beneficia de salarii compensatorii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1077 din 1.04.2013, Tribunalul Iași admite acțiunea formulata de reclamanta P. M. Clarisa in contradictoriu cu paratele Agenția Naționala de Îmbunătățiri Funciare si Agenția Naționala de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași.

Obliga pârâtele sa plătească reclamantei compensația prevăzuta de art.12 alin.3 din Contractul colectiv de munca echivalentă cu 7 salarii de bază.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În OUG 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, la art. 1 alin. 1 se prevede că se înființează Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, denumită în continuare Agenție, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și subvenții a acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.

În vederea aplicării dispozițiilor OUG 82/2011, Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. – Sucursala M. de Nord a emis decizia nr. 74/28.12.2011 prin care a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantei P. M., în temeiul art. 65-68 din Codul Muncii, începând cu data de 29.12.2011.

Se prevede în decizie că la data concedierii salariata P. M. beneficiază de toate drepturile conferite de legislația în vigoare, precum și de compensația echivalentă a 7 salarii de bază, prevăzută de art. 12 alin. 3 din Cap. II la Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare, la nivel de ANIF RA pentru anul 2009-2010, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 29.12.2011, reclamanta a încheiat cu pârâta Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași contractul individual de muncă nr. 6, urmare a promovării concursului de selecție a personalului organizat de pârâte.

Potrivit disp. art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF RA pentru anii 2009-2010, înregistrat la DMPS București la nr. 3797/01.09.2009 (prelungit până la 31.12.2011 prin actul adițional nr. 5 înregistrat la nr. 33/02.03.2011), la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere va primi o compensație echivalentă, astfel: vechime în sector mai puțin de 3 ani – 3 salarii de bază; pentru vechime în sector peste 3 ani - 7 salarii de bază.

Potrivit disp. art. 133 alin 1 lit. a) din Legea 62/2011 a dialogului social, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, iar potrivit disp. art. 236 alin 3 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

De altfel, prin decizia 66 din 28.12.2011 s-a prevăzut expres dreptul reclamantei de a beneficia de compensația prevăzută de art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel ANIF RA.

Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și prevederile art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel ANIF RA, reclamanta, ca urmare a încetării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în temeiul art. 65-68, art. 75 alin. 1, art. 76 și 77 din Codul Muncii, era îndreptățită să beneficieze de această compensație. Reclamanta a fost concediată de la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare și, ca urmare a promovării unui concurs, astfel cum susțin chiar pârâtele, a fost angajată în cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași, nefiind preluată în condițiile art. 14 alin. 1 din OUG nr. 82/2011.

Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

În speță, pârâtele nu au făcut dovada achitării către reclamantă a compensației prevăzută de art. 12 alin. 3 din contractul colectiv de muncă echivalentă cu 7 salarii de bază. Susținerile pârâtelor potrivit cărora nu poate beneficia de această compensație deoarece nu a beneficiat de ajutor de șomaj sunt neîntemeiate întrucât contractul colectiv de muncă nu prevede o astfel de condiționare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare București și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursurilor, se susține de către ambele recurente, după prezentarea situației de fapt, că hotărârea a fost dată după o apreciere greșită a actelor și cu aplicarea greșită a legii, întrucât, față de reclamant, nu a operat în fapt concedierea, nu a beneficiat de protecția oferită de ajutorul de șomaj, fiind angajat de la data de 29.12.2011 la Agenție. Nefiind afectat de măsura concedierii, nu poate beneficia de salarii compensatorii.

Reclamantul a fost preluat la entitatea nou înființată, care a preluat patrimoniul Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare, conform prevederilor OUG 82/29.09.2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, care la art. 14, stipulează expres: ,,Personalul angajat în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, care se desființează, se preia de către Agenție, în limita posturilor prevăzute la art. 1”.

Se mai arată că atribuțiile și denumirile posturilor la Agenție sunt firesc diferite de cele ale Administrației, fiind cele ale unei instituții publice, însă acest lucru nu are relevanță, deoarece preluarea s-a realizat, conform OUG 82/2011, atât pentru patrimoniu, cât și pentru personal.

Prin urmare, concret, nu s-a produs efectul specific al concedierii, și anume pierderea locului de muncă, prevăzut în deciziile de concediere, aceștia continuându-și practic activitatea în cadrul instituției succesoare a Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare.

D. urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, în drept fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civilă.

Intimata a formulat concluzii și a depus înscrisuri, în copie.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurente, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Recurenta pârâtă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a fost înființată în baza dispozițiilor OUG nr. 82/2011, prin reorganizarea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA. În vederea aplicării acestui act normativ, a avut loc concedierea colectivă a tuturor salariaților Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA, în număr de 3.457, printre care și intimata reclamantă.

Astfel, încetarea contractului de muncă al intimatei, prin concedierea sa în temeiul dispozițiilor art. 65 – 68 din Codul muncii, a avut loc prin decizia nr. 74 din 28.12.2011, la art. 2 din decizie prevăzându-se dreptul salariatei la compensația echivalentă cu 7 salarii de bază, prevăzută de art. 12 alin. 3 Cap. II din CCM la nivel de ANIF RA pentru anii 2009 – 2010.

Potrivit art. 12 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ANIF- RA, prelungit până la 31.12.2011, ,,la concedierea colectivă, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalentă cu 3 salarii de bază pentru mai puțin de 3 ani vechime în sector sau 7 salarii de bază pentru vechime mai mare de 3 ani în sector.”

Concedierea dispusă prin decizia nr. 74 din 28.12.2011 nu a fost revocată de angajator și nici nu a fost anulată, de către o instanță de judecată, în cadrul controlului și sancționării concedierilor nelegale. Prin urmare, atât în fapt, cât și în drept, a „operat” concedierea intimatei din inițiativa angajatorului Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare R.A. – Sucursala M. de Nord.

Așadar, contrar susținerilor recurentelor, s-a produs efectul concedierii, reprezentat de încetarea contractului individual de muncă al intimatei ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de aceasta în cadrul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare R.A. – Sucursala M. de Nord.

Împrejurările invocate de recurente, respectiv prezentarea intimatei la concursul anunțat pentru ocuparea unui loc de muncă la agenția nou înființată, promovarea acestui concurs și dobândirea calității de salariat al noii entități înființate prin OUG nr. 82/2011, cu care a și încheiat un contract individual de muncăîncepând cu 29.12.2012 ( dată identică cu cea a concedierii), nu înlătură dreptul intimatei la compensația de care beneficia la data concedierii.

Chiar dacă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a preluat patrimoniul Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA ( fără a avea loc un transfer de întreprindere, care ar fi atras aplicarea prevederilor Legii nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora), în cazul salariaților Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA, „preluarea” lor de către noua entitate înființată, în limita posturilor prevăzute, așa cum se menționează în art. 14 din OUG nr. 82/2011, a însemnat, în fapt și în drept, încetarea contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaților Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA din inițiativa angajatorului și încheierea unui număr mai mic de contracte individuale de muncă de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, în urma unui concurs la care puteau participa salariații Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare RA.

De asemenea, nu există nici o legătură între dreptul intimatei la compensația de care beneficia la data concedierii sale din inițiativa angajatorului, pe de o parte, și, pe de altă parte, ajutorul de șomaj de care nu a beneficiat ulterior concedierii de la Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare RA și angajării sale la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare.

În consecință, față de considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile declarate de pârâte și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare București și Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare Iași împotriva sentinței civile nr. 1077 / 01.04.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 26.06 2013.

Președinte,

N. C. M.

Judecător,

C. B.

Judecător,

S. P.

Grefier,

C. L.

Red./Tehnored. B.C.

2 ex-. 11.07.2013

Tribunalul Iași: T. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 998/2013. Curtea de Apel IAŞI