Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 106/2015. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 106/2015

Codul operatorului de date personale: 4481

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVLĂ NR. 106

Ședința publică din 13.02.2015

PREȘEDINTE: L. M.

Asistenți judiciari: D. B., C. Z.

Grefier: A. E. G.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, în materia litigiilor de muncă, formulată de reclamantul C. G., domiciliat în Valea Cânepii, comuna Unirea, . jud. B., în contradictoriu cu pârâta S.C S.. V..SRL B., cu sediul în B., .. 109 bis . obiect drepturi salariale.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 30.01.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul dispozițiilor art.396 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 13.02.2015.

TRIBUNALUL

Asupra procesului de față:

Prin acțiunea, înregistrată la acest tribunal sub nr._ /06.01.2014, reclamantul C. G. cheamă în judecată pe pârâta Societatea Comercială „S. V.” B. pentru a fi obligată la plata următoarelor drepturi bănești aferente perioadei: 08.12.2011 – 20.09.2012:

- spor de 75% pentru ore suplimentare;

- spor de 25% pentru muncă prestată pe timpul nopții;

- spor de 100% pentru muncă prestată în zilele de sâmbătă și duminică;

- 1% pentru repaus săptămânal.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a fost angajat cu contract de muncă la societatea pârâtă, pe perioada menționată, pe post de agent de pază.

În baza contractului de muncă, angajatorul s-a obligat să-i plătească toate drepturile salariale enumerate.

Reclamantul susține că a prestat muncă în baza contractului de muncă, dar în loc de 170 ore pe lună ( 8 ore pe zi, 40 ore pe săptămână) a prestat 240 ore, din care 120 ore pe timp de noapte, indiferent că era zi lucrătoare sau sărbătoare legală, zi de lucru sau zi nelucrătoare, fără a i se plăti: sporul de noapte, orele suplimentare, munca prestată în zilele sărbători legale sau sporul de 1% pentru repausul săptămânal.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a cerut administrarea probei cu acte, interogatoriul, martori și expertiză contabilă.

Pârâta Societatea Comercială „S. V.” B., prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâta s-a apărat, invocând clauzele contractului individual de muncă și statele de plată cu care susține că face dovada plății tuturor drepturilor salariale care i s-au cuvenit reclamantului.

Și pârâta a cerut administrarea de probe: acte, martori și interogatoriu.

În cauză s-au administrat probe cu: înscrisuri, interogatoriu, s-au audiat martorii: S. G., P. D. și B. R..

Examinând acțiunea pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul reține cele ce vor fi expuse în continuare:

Reclamantul C. G. a fost angajat la Societatea Comercială „S. V.” B. în baza contractului individual de muncă nr.1794 din 8 decembrie 2011 ca agent de pază.

Potrivit clauzelor din contractul de muncă, reclamantul a început activitatea la data de 10 decembrie 2011, cu un salariu lunar de 720 lei, o durată a timpului de muncă de 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână, repartizate astfel: 12 ore/24 ore/ore zi/ore noaptea inegal.

Pentru orele lucrate pe timpul nopții, angajatorul datora reclamantului, în baza aceluiași contract, un spor de 25% și pentru repaus săptămânal 1%.

Reclamantul a încetat raporturile de muncă cu societatea pârâtă la data de 01.10.2012.

Potrivit susținerilor reclamantului, coroborate cu probele propuse de acesta (martori și răspuns la interogatoriu), tribunalul reține că reclamantul lucra două zile de la ora 06:00 la ora 18:00, două zile de la ora 18:00 la ora 06:00 și 24 ore libere, în timp ce angajatorul, pe baza înscrisurilor depuse și a depoziției martorului B. R. a susținut că după două ture de 12 ore, reclamantul beneficia de 48 ore libere. Pentru a dovedi timpul de muncă prestat efectiv, reclamantul a cerut ca angajatorul să depună și procesele verbale de predare – primire a schimbului, procese – verbale care se întocmeau zilnic, la . din tură, dar și condicele de prezență.

Pârâta, prin notele scrise depuse la dosar, a comunicat că aceste înscrisuri nu mai există, întrucât ele au fost distruse în urma unei explozii necontrolate la obiectivul căruia îi asigura paza.

Salariul stabilit la data angajării, de 720 lei lunar a fost modificat prin decizia nr.358/01.02.2012 a angajatorului, emisă în baza H.G. nr.1225/14.12.2011, la 700 lei/lunar.

Din statele de plată depuse la dosar în copie de către societatea pârâtă, rezultă că în perioada 10 decembrie 2011 – 11 octombrie 2012, reclamantul a încasat în fiecare lună sporul pentru orele lucrate pe timp de noapte, sporul de 100% pentru câte două ore suplimentare lucrate în fiecare lună, cu excepția lunilor: decembrie 2011, ianuarie 2012 și octombrie 2012.

Pârâta a susținut că în salariul reclamantului a fost inclus și sporul pentru repausul săptămânal de 1% (7 lei lunar), ceea ce reclamantul nu a confirmat, iar alte probe în cauză nu s-au administrat.

De precizat că deși s-a încuviințat efectuarea unei expertise contabile care să verifice, în baza documentelor contabile ce drepturi bănești i se cuveneau reclamantului și ce drepturi i-au fost plătite de angajator, proba nu a mai fost administrată, întrucât reclamantul nu a plătit onorariul stabilit și cuvenit expertului.

În temeiul art.120 – 123 codul muncii, munca suplimentară este munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal la solicitarea angajatorului, cu respectarea dispozițiilor art.114, 115 codul muncii, după caz. Munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acestora și dacă compensarea nu este posibilă, va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu, ce nu poate fi mai mic de 75% din salariu de bază.

Munca de noapte – conform art.125 codul muncii – este munca prestată între orele 22:00 – 06:00 și este plătită fie printr-un program redus – conform art.126 codul muncii – fie printr-un spor la salariu de 25% din salariu de bază.

Având în vedere situația de fapt și de drept reținută, tribunalul constată că reclamantul nu a făcut dovada altor ore suplimentare efectuate în afara celor evidențiate și plătite de pârâtă, a orelor prestate pe timp de noapte, altele decât cele déjà plătite și nici a faptului că în salariu nu este inclus și sporul de 1%.

Pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, salariații beneficiază, în temeiul art.137 codul muncii, de zile libere în alte zile ale săptămânii sau, atunci când acest lucru nu este posibil fără a afecta desfășurarea normală a activității, salariații vor beneficia de un spor la salariu.

O situație similară este reglementată de legislația în vigoare și cu privire la munca efectuată în zilele de sărbători legale, în sensul că, dacă nu este posibilă compensarea cu alte zile libere, salariatul beneficiază de un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100% din salariu de bază (art.142 codul muncii).

În litigiul de față, reclamantul nu a negat faptul că a încasat sumele atestate de pârâtă prin statele de plată aflate la dosar, dar a susținut în mod constatnt că a prestat mai multe ore suplimentare, pe timp de noapte, în zilele de sărbători legale și că nu a încasat sporul de 1%, fără a dovedi susținerile.

În temeiul art.249 cod de procedură civilă, cel ce face o susținere în fața instanței trebuie să o dovedească.

În aceste condiții, tribunalul va respinge acțiunea ca nefondată.

În temeiul art.19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile judiciare, constând în onorariul avocatului, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public, vor rămâne în sarcina statului.

Aceeași opinie, a fost exprimată și de asistenții judiciari care au făcut parte din completul de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C. G., domiciliat în Valea Cânepii, comuna Unirea, . jud. B., în contradictoriu cu pârâta S.C S.. V..SRL B., cu sediul în B., .. 109 bis .> Cheltuielile cu onorariu de avocat în sumă de 200 lei, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public, rămân în sarcina statului, urmând a fi plătit din fondul M.J. .

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare

Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 Februarie 2015.

Președinte, Cu vot consultativ,Grefier,

L. M. Asistenți judiciariAndra E. G.

Pentru D. B. C. Z.

(aflată în C.O)

Președinte complet

L. M.

Red. M.L

Dact. M.S.

4 EXP/19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 106/2015. Tribunalul BRĂILA