Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2766/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2766/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 6223/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 noiembrie 2014
Sentința civilă nr. 2766
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: G. C.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile – litigiu de muncă formulată de reclamantul M. M. A. domiciliat în Eforie Sud, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta reconvenientă S.C. Bitdefenfer SRL cu sediul în București, ..24, Clădire birouriet.7, sector 2, având ca obiect contestație decizie concediere.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 20 octombrie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amanat pronuntarea succesiv la data de 3 noiembrie 2014 și ulterior la data de 10 noiembrie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 28.06.2013 sub număr de dosar_, reclamantul M. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . anularea deciziei nr. 30/13.05.2013, repunerea in situația anterioară prin reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, obligarea pârâtei la plata celor 24 de zile de concediu neefectuate, la plata diferențelor contribuțiilor sociale pentru salariul efectiv încasat pentru perioada 1 august 2009-iunie 2013, la plata sumei de_ lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat, în esență, că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr.5080/22.08.2007, reclamantul fiind angajat în funcția de SeniorBuyer IT&C - analist cumpărări. Contractul de muncă a încetat prin decizia nr.30/13.05.2013. Decizia de concediere este nelegală, raportat la disp. art.60 din Codul muncii, având în vedere faptul că în perioada 30.05._13 reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. De asemenea la emiterea deciziei nu au fost respectate disp. art.65 din Codul muncii, potrivit cărora desființarea postului să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Or, încetarea raporturilor de muncă nu a avut loc ca urmare a desființării locului de muncă, ci presiunile pentru părăsirea locului de muncă au început după exprimarea unui punct de vedere al reclamantului față de un salariat al societății pârâte. De asemenea angajatorul nu și-a îndeplinit obligația prev. de art.146 alin.4 din Codul muncii, referitoare la plata celor 24 zile concediu de odihnă, deși într-un email din data de 22.05.2013 a recunoscut că reclamantul nu a efectuat aceste zile. În ceea ce privește plata asigurărilor sociale care sunt în sarcina angajatorului, acesta și-a îndeplinit obligația de plată dor pentru o parte din salariul derivat din funcția ocupată de reclamant la societatea pârâtă în baza CIM nr. 5080/2007 nu și pentru cealaltă parte a salariului pe care angajatorul o plătea în baza facturilor emise de ., societatea cu care pârâta are încheiat contractul de prestări servicii nr.97/1.08.2009. Întrucât asupra reclamantului au fost exercitate o . amenințări directe și indirecte pentru a-și da demisia, situație care a condus la declanșarea unor probleme de sănătate mai vechi, reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale.
In drept au fost invocate dispozițiile art.148 și urm. C. și dispozițiile Legii nr.53/2003 privind Codul muncii.
In dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (filele 84-95 vol.I) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, solicitând obligarea reclamantului la restituirea tuturor bunurilor pe care și le-a însușit în mod nejustificat de la pârâtă și încetarea oricăror activități și acțiuni în nunele ori pe seama B. SRL.
În drept, au fost invocate disp. art.254 și art.266-268 din Legea nr.53/2003, art.998-999, art.1073 și art.1075 din vechiul Cod civil. art. 115 C.pr.civ.
In probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba testimonială.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat (filele 136-139 vol.II), reclamantul a reiterat susținerile din acțiunea introductivă. De asemenea prin întâmpinarea (filele 143-148 vol.II) la cererea reconvențională, reclamantul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că a convocat societatea la sediul cabinetului de avocatură pentru a face predarea unor bunuri însă pârâta nu a dat curs invitației sale. În ceea ce privește celelalte bunuri, reprezentând piese de mobilier, acestea se află la sediul pârâtei, reclamantul fiind în imposibilitate de a le lua la momentul concedierii.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul acestora și proba testimonială, fiind audiați martorii B. C. și Șușco C. P. (filele 55-57). În ceea ce privește martorii N. D. și D. M., la termenul de judecată din data de 12.05.2014, instanța a constatat imposibilitatea audierii acestora.
Analizând cererea de chemare în judecată formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Între părțile litigante din prezenta cauză au intervenit raporturi de muncă, conform contractului individual de muncă nr. 5080/22.08.2007 (filele 72-77 vol.IV), în temeiul căruia reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă în funcția de analist cumpărări (Senior Buyer, IT&C) în cadrul Departamentului Achiziții și Logistică (fișa postului filele128-129 vol.I). Prin acte adiționale succesive (filele 77-83), au fost modificate locul de muncă și salariul.
Prin Decizia nr. 30/13.05.2013 (filele 139-140 vol.I), raporturile de muncă între părți au încetat în temeiul art.55 lit. c coroborat cu art. 65 alin. 1 Codul muncii, începând cu data de 31.05.2013. În motivarea deciziei s-a invocat decizia administratorului societății nr.7/24.04.2013 prin care s-a hotărât restructurarea departamentului Infrastructură IT și a departamentului Achiziții și Logistică și implicit desființarea postului Senior Buyer, IT&C – analist cumpărări din cadrul departamentului Achiziții și Logistică ocupat de reclamant.
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant și raportat la disp. art. 76 din Codul muncii, care reglementează conținutul obligatoriu al deciziei de concediere, se constata ca decizia nr. 30/13.05.2013 îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
Decizia de concediere întemeiată pe prevederile art. 65 se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivele care determină concedierea și durata preavizului, elementul prevăzut la art. 76 lit. d, respectiv lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, nefiind aplicabil în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii, potrivit deciziei nr.6/2011 a Secțiilor Unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție, precum situația reclamantului.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, precum și neacordarea preavizului, constituie, potrivit art. 76 alin.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, întrucât echivalează cu nerespectarea la concediere a procedurii prevăzute de lege, condiția respectării procedurii obligatorii fiind prevăzută ad validitatem.
Examinând decizia de concediere se constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de lege. Astfel, motivul concedierii îl constituie desființarea locului de muncă ocupat de reclamant, având drept scop eficientizarea activităților serviciilor conexe de suport în acord cu noile cerințe organizatorice determinate de direcțiile de evoluție și dezvoltare și de modificările spațiului de lucru al companiei și implicit de cerințele echipelor tehnice de producție, urmărind astfel reducerea costurilor și îmbunătățirea profitabilității, suficient pentru a satisface cerințele impuse de art. 76 Codul muncii, nefiind necesară detalierea cauzelor care au determinat reducerea activității ori a legăturii de cauzalitate dintre reducerea activității și necesitatea desființării postului ocupat de reclamantă. De asemenea se constată că prin notificarea nr. 1780/25.04.2013 (fila 133 vol.I), comunicată reclamantului la aceeași dată, aspect recunoscut de către acesta prin răspunsurile la întrebările nr.5 și 6 din interogatoriu (fila 181 vol.II), s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare în temeiul art. 75 alin.1 din Codul Muncii, începând cu data primirii notificării.
Împrejurarea că înștiințarea referitoare la concediere și la termenul de preaviz s-a realizat printr-o informare emisă anterior deciziei de concediere nu este de natură să atragă invalidarea acesteia din urmă, câtă vreme reclamantul a beneficiat de întreaga protecție a drepturilor garantate de lege, într-un context în care respectarea efectivă a preavizului primează asupra elementelor de formă ale deciziei. De altfel, în toate cazurile, preavizul este anterior concedierii, astfel că aducerea la cunoștința salariatului înaintea concedierii efective se încadrează în logica firească a demersurilor pe care le presupune încetarea raporturilor de muncă din inițiativa angajatorului.
Critica reclamantului în sensul că nu au fost respectate disp. art.60 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora nu poate fi dispusă concedierea salariaților pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, este neîntemeiată în condițiile în care decizia contestată a fost emisă la data de 13.05.2013, iar concediul medical a fost acordat începând cu data de 30.05.2013 (fila 47 vol.I), în perioada de preaviz, deci ulterior emiterii deciziei în discuție. Întrucât incapacitatea de muncă s-a ivit în perioada de preaviz, termenul de preaviz a fost suspendat corespunzător, conform art.75 alin.1 lit. c în ref. la art.50 lit. lit. b și art.49 alin.6 din Codul muncii. Astfel, în mod corect, pârâta a dispus (fila 190 vol.I) începând cu data de 26.06.2013 încetarea contractului individual de muncă, durata incapacității temporare de muncă a salariatului expirând la data de 21.06.2013 (fila 50 vol.I).
Prin urmare, sub aspectul formei, decizia de concediere este legală.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, instanța reține că, potrivit art. 65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Conditia de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice, transformări tehnologice, nevoia de eficientizare a activității, etc.; este serioasă când are la bază rațiuni temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea. Cauza este serioasă atunci când motivele care justifică măsura concedierii, fără legătură cu persoana salariatului, au o anumită gravitate care să impună într-adevăr reducerea locului de muncă.
Pentru a se reține cauza reală și serioasă, nu este necesară dovedirea de către angajator a unor dificultăți economice, ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea. Revine așadar instanței de judecată rolul de a aprecia în fiecare caz concret, in funcție de probatoriile administrate de părți, îndeplinirea condițiilor generic impuse de lege.
În speță, s-a făcut dovada că desființarea locului de muncă este efectivă, acest aspect rezultând din analiza coroborată a organigramelor depuse la dosar (filele 132,222 vol.I), postul ocupat de reclamant-senior buyer fiind suprimat din structura angajatorului.
De asemenea se constată că desființarea locului de muncă are o cauză reală și serioasă. Astfel, prin decizia administratorului societății nr. 7/24.04.2013, din cauza diminuării activității operaționale și execuționale, s-a hotărât reorganizarea Departamentului Achiziții și Logistică și desființarea postului deținut de reclamant. Conform procesului verbal al ședinței internal supervisory board nr.4/12.04.2013 (filele 217-221 vol.I), s-au impus unele măsuri de schimbare a strategiei de producție și a celei de vânzare, fiind necesare optimizări majore ale cheltuielilor productive atât în relațiile de vânzări directe către clienții mari cât și în activitățile auxiliare serviciilor administrative de achiziții sau infrastructuri informatice, schemele de reducere de personal vizând posturile și personalul din departamentele Infrastructură IT și Achiziții și Logistică. Rezultatele financiare negative realizate în exercițiul financiar din anul 2012 rezultă cu certitudine din situația financiară a societății (filele 193-211 vol.I), aceasta figurând în anul 2012 cu un profit net de 4975 lei, față de_ lei, înregistrat în anul 2011.
În condițiile în care există certitudinea unei scăderi a activității, chiar și într-un anumit segment al structurii organizatorice, reorganizarea acestei activități, în scopul eficientizării sale, inclusiv prin redimensionarea numărului de salariați, constituie atributul exclusiv al angajatorului și nu presupune în mod neapărat existența unor dificultăți economico-financiare majore, oportunitățile de dezvoltare a societății putând fi decise doar de conducerea acesteia.
Cum s-a arătat mai sus, modul în care pârâta a înțeles să își organizeze activitatea, raportat la scopul său și la resursele financiare, reprezintă o chestiune de oportunitate și nu poate și cenzurată de instanță. Chiar și în aceste condiții s-a făcut dovada faptului că activitatea pârâtei a fost redusă (prin obținerea unui profit semnificativ mai mic decât cel obținut în anul anterior).
Totodată, dispozițiile art. 76 Codul muncii nu impun în mod expres, sub sancțiunea nulității deciziei, obligația unității de a identifica motivul pentru care un anumit post a fost selectat spre a fi desființat, ci doar justificarea măsurii concedierii în sine. D. în cazul concedierilor colective, art. 76 alin. 1 lit. c din Codul muncii prevede ca un element obligatoriu al deciziei, indicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități la concediere, însă textul nu este incident în cazul de față, fiind vorba despre o concediere individuală.
În consecință, unitatea nu are obligația legală a detalia în cuprinsul deciziei de concediere motivul pentru care, în cadrul procesului de reorganizare a activității, a optat pentru desființarea unei anumite categorii de posturi, cu atât mai mult cu cât aceste atribut este unul care excede competențelor de verificare ale instanței, fiind circumscris sferei competențelor exclusive ale unității. În cadrul motivelor care au determinat concedierea, potrivit art. 76 alin.1 lit. a Codul muncii, este suficientă referirea la situația economică dificilă a unității, fără detalierea în concret a indicatorilor economico-financiari prin prisma cărora s-a reținut această situație și fără justificarea opțiunii de desființare a unui anumit post, în detrimentul altora.
Susținerea reclamantului potrivit căreia încetarea raporturilor de muncă nu a avut loc urmare a desființării locului de muncă ci a fost premeditată din cauza unor disensiuni cu alți salariați ai societății este neîntemeiată, instanța reținând în acest sens nu numai declarațiile martorilor B. C. și Șușco C. P. (filele 55-57 vol.II), potrivit cărora nu au existat disensiuni între reclamant și numiții G. I. și A. N., dar și răspunsurile nr.15 și 16 la interogatoriul reclamantului (fila 182 vol.II) prin care acesta a menționat că, de regulă, superiorul său aproba învoirile cerute și colabora des și constructiv cu angajatul A. N..
În ceea ce privește mesaje electronice atașate de reclamant la dosarul cauzei, acestea nu îndeplinesc condițiile legale pentru a demonstra valoarea lor probatorie.
Astfel, art.266 NCPC prevede că înscrisul pe suport informatic este admis ca probă în aceleași condiții ca înscrisul pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Potrivit art.267 NCPC, înscrisurile făcute în formă electronică sunt supuse dispozițiilor legii speciale, respectiv Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică.
Or, în absența mijloacelor de autentificare cuprinse de Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, un email nu poate prezenta nici un fel de forță probantă. În acest sens, art.268 alin.2 NCPC prevede că atunci când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.
Art. 5 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronica, asimilează înscrisului sub semnătură privată, în privința condițiilor și efectelor, acel înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat, atașat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, în măsura în care această semnătură îndeplinește două condiții: este bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și este generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Având în vedere că reclamantul nu probează că respectivele mesaje poartă o semnătură electronică, bazată pe un certificat calificat și că îndeplinesc în mod cumulativ condițiile art. 4 pct.4 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, nefiind dublat de niciun alt înscris valabil semnat de conducerea companiei, instanța constată lipsa oricărei valori probatorii a copiei corespondenței electronice prezentată de reclamant.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că măsura concedierii dispusă prin decizia nr. 30/13.05.2013 se încadrează în condițiile impuse de art. 65 alin.1 Codul muncii, fiind din această perspectivă legală și temeinică. De asemenea, față de aceleași considerente, va respinge acțiunea având ca obiect acordarea de daune morale, nefăcându-se dovada existenței faptei prejudiciabile a angajatorului ori a prejudiciului moral.
Referitor la cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata contravalorii celor 24 zile de concediu odihnă neefectuate, instanța constată că acestea au fost achitate integral (fila 191 vol.I).
În ceea ce privește plata asigurărilor sociale, chiar în cererea introductivă reclamantul recunoaște că pârâta și-a îndeplinit această obligație, în baza contractului individual de muncă nr.5080/22.07.2007. Eventuala neachitare însă a contribuțiilor sociale pentru reclamant în baza contractului de prestări servicii nr. 97/01.08.203 încheiat între pârâta și ., al cărei administrator este reclamantul, nu este imputabilă pârâtei, ci acesteia din urmă.
În ceea ce privește cererea reconvențională instanța apreciază întemeiată în parte solicitarea privind obligarea reclamantului la predarea către pârâtă a unor bunuri (filele 118, 119 vol.I), respectiv doar a celui în posesia căruia reclamantul a recunoscut că este (fila 144 vol.II) și anume Laptop Lenovo ThinkPad T410. Pentru celelate bunuri solicitate de către pârâtă, instanța reține că nu s-a făcut dovada predării acestora către reclamant, și mai mult decât atât, martorul Șușco C. P. a arătat faptul că atât el cât și subordonații săi nu l-au văzut pe reclamant ieșind din societate cu bunuri de capacitate mare (mobilier de birou, scaune jaluzele).
Nejustificată este și solicitarea pârâtei referitoare la obligarea reclamantului la încetarea oricăror activități și acțiuni în numele ori pe seama B. SRL deoarece societatea nu a făcut dovada faptului invocat în cererea reconvențională, în sensul că ar fi intervenit la unul dintre furnizorii de telefonie mobilă în calitate de pretins reprezentant. Or, potrivit disp. art.249 NCPC, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. M., domiciliat în Eforie Sud, ., județ C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ..24, Clădire birouriet.7, sector 2, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea reconvențională.
Obligă reclamantul la restituirea către pârâtă a laptopului Lenovo ThinkPad T410.
Respinge celelalte cereri alte pârâtei, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. G. C. Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/12.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
