Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 168/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 6183/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 168
Ședința publică din 29 ianuarie 2015
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. F., domiciliat în C., ., ..A, ., județ C. în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, . 1, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 15.01.2015, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 29.01.2015, dată la care s-a pronunțat sentința
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la data de 21-08-2014 cu nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul D. F. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta S.C. “TELECOMUNICAȚII C.”S.A., ca prin hotărâre judecătorească să fie declarată nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013 prin care s-a dispus reducerea salarială cu un coeficient de la 3,35 (respectiv 2.010 lei) la 2,61 (respectiv 1.566 lei), cu cheltuieli de judecată.
In motivarea actiunii, reclamantul a susținut că diminuarea salarială a survenit schimbării încadrării funcției din tehnician TC în tehnician telecomunicații începând cu data de 01.07.2013.
Încadrarea a fost în opinia reclamantului pur teoretică în condițiile în care aceasta consideră că atribuțiile i-au rămas la fel conform fișei postului.
De asemenea, consideră abuzivă această măsură și discriminatorie în aceeași măsură în condițiile în care nu a avut abateri disciplinare și nu a provocat pagube societății.
Reclamantul a considerat că raționamentul societății de a face economii la bugetul societății a fost realizat numai cu privire la un număr restrâns de salariați și cu precădere la cei care sunt membrii de sindicat la sindicatul neagreat de conducerea societății, așa cum este și situația lui.
Reclamantul a mai menționat că anterior modificării drepturilor salariale a mai fost șicanat de conducerea societăți, încercând astfel să îl determine să adere la sindicatul agreat de conducere.
În urma demarării unor acțiuni în justiție pentru recuperarea unor drepturi bănești prevăzute în contractele colective de muncă și neacordate de societatea pârâtă s-a declanșat riposta conducerii societății pârâte, care a trecut la amenințări și diminuări salariale, în cazul său, materializate prin emiterea actului adițional a cărei anulare se cere.
A susținut că presiunile și tensiunea creată la locul de muncă de societatea pârâtă au avut repercusiuni neplăcute atât asupra stării de sănătate, cât și asupra situației familiale.
A mai menționat că, deși teoretic, i-au fost diminuate atribuțiile, în realitate prestează aceeași muncă, având aceleași atribuții.
Referitor la negocierea salarială, reclamantul a menționat că a încercat să soluționeze amiabil cu conducerea societății acest conflict, dar nu a obținut decât promisiuni neonorate. Cu privire la semnarea actului adițional la contractul individual de muncă a cărei anulare o solicită, reclamantul precizează ca prin violență a fost pus să semneze adiționalul a cărui nulitate o solicită.
În dovedirea susținerilor sale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu și martori . În drept, își întemeiază prezenta cerere în judecată pe dispozițiile din art. 1214,1216 și urm Cod Civil. Prin întâmpinare, societatea pârâtă S.C. “TELECOMUNICAȚII C.”S.A. solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. Pârâta a susținut că la data de 06.06.2013 a fost încheiat la nivelul unității Contractul Colectiv de Muncă 2013-2014, prin care s-a reorganizat, cu acordul sindicatului reprezentativ, activitatea societății prin reorganizarea distribuirii angajaților în funcții și a plajelor de coeficienții acordați, datorită dificultăților financiare.
Referitor la susținerile reclamantului, pârâta a susținut că la negocierea salarială a acesteia, nu a fost înregistrată vreo obiecție sau refuzul de a semna actul adițional contestat. Negocierile salariale s-au purtat între reclamant și directorul sucursalei, a fost semnat actul adițional contestat, în opinia societății reclamantul exprimându-și în mod valabil consimțământul atât prin venirea la serviciu, cât și prin îndeplinirea cu conștiinciozitate a atribuțiilor de serviciu.
S-a mai precizat că reducerea costurilor a stat la baza diminuărilor salariale rezultate și acceptate de salariați și de sindicatul reprezentativ și că în nici un caz nu a fost vorba de presiuni asupra salariaților.
Referitor la viciile de consimțământ invocate de reclamant – dol și violență, societatea pârâtă apreciază că nu are posibilitatea de a proba un fapt negativ, ci este obligația reclamantului de a-și proba susținerile.
Referitor la proba cu martori solicitată de reclamant, pârâta a considerat că nu este utilă cauzei în condițiile în care negocierea a fost individuală, iar martorii nu au fost prezenți la negociere.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:Reclamantul D. F. a solicitat sa se declare nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013, prin care s-a dispus reducerea salarială cu un coeficient de la 3,35 (respectiv 2.010 lei) la 2,61 (respectiv 1.566 lei).
Instanta retine ca prin contractul individual de munca nr. 2AT/5/643/33, reclamantul D. F. a fost angajat la S.C. “TELECOMUNICAȚII C.”S.A., pe durata nedeterminata, incepand cu data de 01-12-2002, in functia de sef district I.
Prin actul aditional nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013, reclamantul a fost angajat in functia de tehnician telecomunicatii principal, incepand cu data de 01-07-2013, salariul de baza lunar stabilit prin negociere, corespunzator coeficientului de salarizare 2,61, este de 1.566 lei.
Se constata, analizand actul aditional nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013 (fila 40 dosar), ca acesta poarta semnatura reclamantului.
În raport de probele administrate în cauză respectiv înscrisuri și interogatoriu, instanța a apreciat analizând actul adițional contestat că la capitolul salarizare reclamantul a fost încadrat prin negociere in coeficientul de salarizare 2,61 salariul de bază fiind de 1566 lei.
Instanța a reținut că reclamantul a semnat actul adițional contestat în urma unei negocieri, existand la dosarul cauzei si un alt act aditional, respectiv cel din 21-06-2013.
Se mai remarca faptul ca la semnarea actului aditional nr. SRTc/8/1/199 – 41/27-06-2014, reclamantul a precizat ca nu este de acord cu salariul oferit, obiectiune care nu a fost formulata la semnarea actului aditional nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013.
Din cuprinsul actului aditional nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013 rezulta ca acesta are la baza contractul colectiv de munca inregistrat cu nr. 235/06-06-2013, potrivit caruia in cazul in care clauzele actului aditional respecta CCM, dar salariatul nu este de acord cu acestea, ele raman valabile si se aplica atat timp cat salariatul accepta sa presteze serviciul.
In speta, reclamantul a prestat activitate in continuare in cadrul S.C. “TELECOMUNICAȚII C.”S.A., rezultand ca, implicit, este de acord cu actul aditional nr. SRT.c/8/1/187-42/01.07.2013, pe care l-a si semnat.
Conform art. 41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților”, ceea ce presupune ca acesta nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți.
În spiritul acestor norme legislative, instanța raportat la faptul că la încheierea actului adițional reclamantul a negociat, a semnat și a continuat activitatea, constată că nu sunt probate susținerile referitoare la violență ca viciu de consimțământ. Instanța a apreciat ca neprobate susținerile reclamantului referitoare la șicanele conducerii, care nu ar fi agreat apartenența sa sindicală. Mai mult, se constata ca demersul judiciar al reclamantului in vederea declararii nulitatii actului aditional a fost initiat la data de 21-08-2014, dupa un an de la semnarea acestuia, in conditiile in care actiunea trebuia sa fie introdusa imediat momentului incetarii violentei.
În acest context, instanța a apreciat că susținerile reclamantului sunt neprobate și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata actiunea formulata de reclamantul D. F., domiciliat în C., ., ..A, ., județ C. in contradictoriu cu parata S.C. “TELECOMUNICAȚII C.”S.A, cu sediul în București, . 1.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 29-01-2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. L. N.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./27.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








