Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 792/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 792/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 12480/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 792/2014
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar A. P.
Asistent judiciar C. - M. M.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" PT. V. E. și pe pârât L. T. "T. A.", pârât C. L. C., pârât P. -INSTITUȚIA PRIMARULUI C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat instanța constată cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza spre soluționare pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. și de P. Localității C. și pe fondul acțiunii..
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de fată constată următoarele:
La data de 06.08.2013 s-a înregistrat pe rolul aceste instanțe acțiunea formulată de reclamanta S. ÎNVĂȚĂMÎNTULUI ,,S. HARET,, pentru V. E., în calitate de moștenitoare a soțului său V. I., prin care a chemat în judecată pârâții L. T. "T. A.", C. L. C., P. - INSTITUȚIA PRIMARULUI C., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata ajutorului de deces în cuantum de 5 salarii, din bugetul asigurărilor sociale, în conformitate cu dispozițiile pct.15 din anexa nr. II/1.4 la Legea – cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În motivarea acțiunii a arătat că soțul său V. I., fost cadru didactic la L. teoretic "T. A.,a decedat la data 29 mai 2013.
Conform pct 15 din anexa nr.II/1.4 la Legea cadru nr. 330/2009. și art. 36 alin. 5 lit. c din Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, prevede ca ajutor de deces a celor îndreptățiți (urmași), suma de 5 salarii pentru persoana decedată, din bugetul asigurărilor de stat, sumă de care nu a beneficiat și pe care o solicită în acțiunea de față.
În scop probator a depus la dosarul cauzei în copie: certificatul de deces al d-lui V. I., C.I. V. E., certificat de căsătorie,, cerere ajutor deces cadru didactic, certificat de moștenitor, CCM la nivel de ramură învățământ.
În temeiul art. 242 Cod pr civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 21.11. 2013 pârâtul P. Municipiului C. și C. L. al Municipiului C. prin primar a formulat întâmpinare solicitând instanței:
Pe excepție, în temeiul art. 245 Noul Cod de pr civilă, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. al municipiului C. întrucât în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, unitățile administrativ teritoriale, respectiv comunele, orașele și municipiile sunt persoane juridice de drept public și sunt reprezentate în justiție, după caz, de primar, sau de președintele consiliului județean.
A menționat că, unitățile administrativ – teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, autonomia locală se realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative, și primari, ca autorități executive, iar primarul reprezintă unitatea administrativ – teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Totodată, învederează că, în temeiul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, C. L. al Municipiului C. nu are calitate procesuală și pe cale de consecință solicită instanței respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
De asemenea, a invocat lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. al Municipiului C., precum și a Primarului Municipiului C. - Instituția Primarului, întrucât între aceștia și reclamantă nu există nici un fel de raport juridic, care să justifice calitatea de pârâți.
Astfel, precizează că, P. Municipiului C. – instituția Primarului și C. L. C. nu au calitatea de angajator al personalului didactic/nedidactic/auxiliar din învățământul preuniversitar, iar activitatea lor nu este verificată sau controlată sub nici un aspect de către autoritățile publice locale, din acest motiv neexistând vreo culpă a autorităților locale cu privire la neplata unor drepturi legale față de aceasta.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii față de C. L. al Municipiului C. și P. Municipiului C., întrucât acesta în calitate de ordonator principal de credite nu are competențe în a acorda drepturi bănești pentru salariații unei anumite unități de învățământ, care are propria personalitate juridică.
Astfel, învederează instanței că în speță, P. Municipiului C. – Instituția Primarului și C. L. C. nu au calitate procesual pasivă, potrivit dispozițiilor legale, dat fiind inexistența raporturilor juridice de muncă între reclamantă și autoritatea administrativ locală chemată în judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele raportat la art. 245 din Noul Cod de pr civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În temeiul dispozițiilor art. 248, alin. 1 din C.proc.civ. examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive în privința pârâților C. local C. și P.localității C. - Instituția Primarului instanța retine următoarele:
Autorul reclamantei V. E. a fost angajatul unității școlare pârâte, în calitate de personal didactic .
Potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, O.G. 32/2001 și H.G. nr. 538/2001, coroborate, în speță, cu art. 16 din H.G. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele – pilot, între care și județul D. (nominalizat prin H.G. 1942/2004 ), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, sunt realizate de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite.
Având în vedere si faptul că nu există raporturi juridice de muncă între autorul reclamantei și autoritățile administrative locale chemată în judecată, instanța constată că acești pârâți nu au calitate procesual pasivă.
În consecință, instanța va admite excepția invocată și va respinge acțiunea promovată de reclamantă împotriva pârâților Consiliului L. C. și P. localității C. - Instituția Primarului.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanța constață următoarele:
Reclamanta V. E. este soția defunctului V. I., decedat la 29 mai 2013. La data decesului acesta era cadru didactic la L. teoretic "T. A.", jud. D..
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a beneficiat de cele 5 salarii compensatorii conform Legii nr. 128/1997 art. 106 al. 2 din Statulul Personalului Didactic.
Astfel, potrivit pct. 15 anexa II/1.4 Legea nr. 330/2009, respectiv „Sporuri și alte drepturi ale personalului didactic din învățământ. Personalul didactic beneficiază, în caz de deces, de un ajutor acordat celor îndreptățiți în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale de stat.”
Mai mult, dreptul în cauză este reglementat și de Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Învățământ (înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 596/15/12.11.2007), care, la art. 36 alin.(5), prevede următoarele: (5) Personalul din învățământ beneficiază și de următoarele sporuri și ajutoare: (…) c) în caz de deces al unui salariat din învățământ cei îndreptățiți beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate din bugetul asigurărilor sociale.
Pe de altă parte, la baza reglementării din Legea nr. 330/2009 stă considerarea statutului deosebit pe care îl au cadrele didactice și didactice auxiliare, a importanței funcției pe care societatea înțelege să o confere acestora.
Prin urmare, instanța urmează să admită cererea formulată de către reclamantă, în calitate de moștenitoare a soțului și să oblige pârâta unitatea școlară să plătească reclamantei V. E. ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii.
Opinia asistenților judiciari este conform cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. C. și P. C. - Instituția Primarului cu sediul în C., . nr. 7, județul D. și, pe cale de consecință respinge acțiunea față de acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite cererea formulată de S. Învățământului "S. - Haret" D., cu sediul în C., .. 6, județul D. în numele d-nei V. E. CNP_ urmaș al defunctului V. I., față de părâta unitatea școlară L. T. "T. A." cu sediul în C., ., județul D..
Obligă pârâta unitatea școlară L. T. "T. A." să plătească reclamantei V. E. ajutorul de deces în cuantum de 5 salarii.
Executorie. Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2014.
Președinte, Asistenți Judiciari,
R. – Steluța G. C. M. M. A. P.
Grefier,
C. C. P.
Red. RSG/CMM
5 ex./ 25.02.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








