Acţiune în constatare. Sentința nr. 3379/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3379/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 3379/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3379/2015
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar G. A. D.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul R. N. în contradictoriu cu pârâta . NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - AUTORITATE CONSULTATIVĂ, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 18 Iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
La data de 17.06.2014, reclamantul R. N. a formulat actiune în contradictoriu cu pârâta ., solicitând instanței ca, prin hotararea ce se va pronunța, să se constate starea de discriminare în care se află în raport cu colegii ce au lucrat în același loc de muncă- Atelierul Presaj, în aceleași condiții de muncă, obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă că în perioada 01.05._94 a lucrat în condiții de grupa a II a de muncă, în procent de 100 %, conform Ord 50/1990, anexa 2, poziția 38; să se constate că în perioada 01.04._08 a lucrat efectiv și permanent într-un loc de muncă încadrat în condiții deosebite conform programului normal de lucru (100%) în Atelierul Presaj și, în consecință, pârâta să fie obligată să transmită în acest sens Casei Județene de Pensii declarațiile rectificative privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat .
În fapt, reclamantul arată că a lucrat în perioada 03.08._12 în același loc de muncă și în aceleași condiții, având funcția de mașinist pod rulant.
Deși inițial activitatea din atelierul presaj nu a fost încadrată în condiții de grupa a II a, această inechitate a fost înlăturată după primirea avizului nr. 43G/1557/09.06.1999 al MMPS, potrivit căruia activitatea de ștanțare, matrițare și ambutisare la cald și la rece a tablelor cu grosimea de 1 mm se încadrează în grupa a II a de muncă, fiind retroactiv încadrată în pct 38, Anexa 2 din Ord 50/1990. În baza acestui aviz, societatea pârâtă a făcut încadrarea în grupa a II a de muncă doar pentru perioada 03.08._92.
Pentru perioada 01.04._08 locul acestuia de muncă a fost încadrat în ,, condiții deosebite” conform HG 261/2001 și avizul nr. 3/28.09.2001 eliberat de ITM D..
Din adeverința nr. 6381/15.11.2012 reiese că doar perioada 03.08._92 i-a fost recunoscută ca lucrată în condiții de grupa a II a de muncă și nu perioada până la 17.11.1994, până când a desfășurat aceeași activitate și în același loc de muncă. Reclamantul arată că această limitare este lovită de nulitate având în vedere art 38 din Codul muncii si art 3 din Ord nr. 50/ 1990.
Prin adeverința 6381/15.11.2012, pârâta a certificat faptul că în perioada 3.08.1984 – 1.05.1992 a lucrat în grupa a II a de muncă în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990 anexa 2, poz 38 și în perioada 1.04.2001 – 31.12.2008 a lucrat în condiții deosebite, conform HG 261/2001 și HG 246/2007, iar prin adeverința nr BO/2719/11.10.2013, în baza sentințele nr. 4627/03.10.2012 și nr. 5481/2013 pronunțate de Tribunalul D., rămase definitive și irevocabile, s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 17.11._01 se încadrează în condiții de grupa a II a de muncă conf Ord 50/1990, anexa 2, pct 38.
Pârâta refuză astfel să recunoască aceste condiții de grupa a II a de muncă pentru peroada 01.05._94 si, implicit, refuză eliberarea unei adeverinte în acest sens.
În drept, acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispozițiile art 1, art 16, art 20, art 41 alin 2 din Constituție; art 14 din CEDO, art 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, art 2 alin 1, art 3, art 2 alin 4, Hot CEDO D. P. vs Romania, jurisprudența CEDO în cauza B..
Al doilea capăt de cerere este întemeiat în fapt pe recunoașterea parțială de către pârâtă a perioadei în care reclamantul a desfășurat activitate în condiții deosebite în perioada 01.04._04, în Atelierul Presaj, conform HG 261/2001 și Avizului nr. 3/ 2001 emis de ITM D..
În urma sesizării făcute de reclamant, la 20.04.2005, Comisia Paritară a stabilit ca unitatea să regularizeze datele retroactiv și apoi să depună la CJPAS D. aceste date.
Reclamantul a depus dosarul la CJP D. pentru înscrierea la pensie, fiind chemat pentru a i se spune că adeverința nr. 6381/15.11.2012 nu este valabilă, ca de altfel nici mențiunile făcute în carnetul de muncă.
Întrucât pârâta nu a depus declarațiile rectificative conform deciziei Comisiei Paritare, i-a cauzat reclamantului o amanare de 6 luni la înscrierea la pensie.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art 10 HG 261/2001, art 112 din CM, art 28-29 din Legea 263,/2010, art 12 si 13 HG nr 261/2001;art 7, 9, 10, 13 din HG 246/2007, art 112 CM.
În scop probator reclamantul a depus în copie adeverința nr. BO/6381/15.11.2012, nr. BO/2719/11.10.2013;nr. BO/1006/09.04.2012;nr. BO/2878/01.11.2013;nr. BO/5561/22.10.2012;nr. BO/1984/24.07.2013; sentintele definitive nr. 5481/11.09.2013 și nr. 4760/07.06.2013; procesul verbal din data de 25.04.2005 al Comisiei paritare, Avizul nr. 3/ 28.09.2001 alITM D.;, avizul nr. 43G/1557/09.06.1999 al MMPS., carte de identitate.
La data de 21.10.2014, pârâta a formulat întâmpinare, invocând excepția autorității de lucru judecat pentru primul capăt de cerere, iar cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere a invocat excepția tardivității.
Pârâta arată că, în conformitate cu dispozițiile art 432 raportat la art 431 C., există autoritate de lucru judecat, întrucât aceeași cerere a făcut obiectul dosarului nr._, soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 5481/2013 a Tribunalului D.. În executarea acestei hotărâri, societatea a emis adeverința nr. BO/ 2719/11.10.2013.
Tardivitatea are în vedere faptul că reclamantului i s-a înmânat carnetul de muncă la data de 30 .06.2011, astfel că în opinia pârâtei a trecut cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de Decretul nr. 92/1976.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea celui de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat și nefondat, întrucât societatea a efectuat înregistrările prevăzute de art 1, art 11 din DL nr. 92/1976 raportat la HG_ și HG 264/2007. În carnetul de muncă, unitatea angajatoare a făcut mențiuni la pozițiile 113, 119, 129, 141,158, 159, 163, 168. Aceste mențiuni au avut la bază documente centralizatoare anuale și tabele efectuate lunar, în funcție de timpul efectiv lucrat de către angajati. Verificarea perioadelor în care se lucra în condiții deosebite se făcea de o comisie formată din 7 persoane.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205, 431, 432 C., HG nr. 271/2001, HG 246/2007 si CCM la nivel de unitate.
Au fost depuse ca anexe sentința nr. 5481/11.09.2013, sentința nr. 4627/06.07.2012, adeverința nr._.10.2013, carnetul de muncă, contractul colectiv de muncă 2005-2009 la nivel de unitate, liste nominale cu angajatii ce au lucrat în condiții deosebite, conf HG 261/2001, pe anii 2001-2006, adeverința nr. BO/ 6381/15.11.2012, procesul verbal nr. BO/1145/31.05.2011.
În răspunsul la întâmpinare ( filele 119- 121), reclamantul a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât actiunea din primul dosar avea ca temei juridic Ord 50/ 1990, în vreme ce temeiul juridic al primului capăt de cerere din acest dosar îl reprezintă art 16 și 41 din Constituția României și art 14 CEDO privind înlăturarea stării de discriminare . În acest sens, a mentionat o . sentinte judecătoresti prin care colegii săi de atelier au primit grupa a II a de muncă.
Reclamantul arată ca nu putea să se adreseze instanței în baza Decretului nr. 92/1976 la data de 30.06.2011, asa cum sustine pârâta, căci acesta fusese deja abrogat
La data depunerii de către reclamant a dosarului de pensie era în vigoare HG 246/2007 care prevede la art 13 alin 2 că ,, dovedirea stagiilor de cotizare realizate ulterior datei de 01 aprilie 2001 se face pe baza declarațiilor privind evidența nominală a asiguraților și a a obligațiilor de plată către bugetul asigurarilor sociale de stat initiale sau rectificative”
În opinia acestuia, pârâta a contabilizat arbitrar timpul lucrat de către salariați la locurile de muncă în condiții deosebite, întrucât un muncitor era afectat de noxele existente întreg programul de 8 ore. De aceea, reclamantul a reiterat cererea de a se constata starea de discriminare a acestuia fată de alti colegi cărora unitatea le-a recunoscut grupa a II a de muncă pentru perioada 1992-1994 si totodată să se constate că întreaga perioada desfășurată în intervalul 2001-2008 se încadrează în condiții deosebite de muncă conform HG 261/2001 și HG 246/2007.
La data de 11.12.2014 reclamantul depune o . documente la dosarul cauzei precum: contractul individual de muncă nr 5997 si acte adiționale la acesta, lista locurilor de muncă ce beneficiază de sporuri de salarii pentru condiții grele conform CCM și Hot CA, extras CCM unic la nivel national pe anul 2001-2002, adeverința nr._/02.12. 2013,, ord 340/2001.
Societatea pârâta a depus la data de 05.03.2015 note de ședință, prin care sustine că reclamantul a lucrat în mai multe locuri de muncă în cadrul fabricii, unele neîncadrându-se în condiții deosebite. Datorită lipsei de comenzi sau de materie primă, angajații erau detașati si în alte locuri de muncă, ce nu se încadrau în condiții deosebite. Pontajele zilnice fac pe deplin dovada timpului efectiv de activitate de producție sau a perioadelor cu condiții normale de lucru, când presele nu funcționau. Astfel, au existat perioade cu producție maximă - 2004 sau cu minim de producție -2008, când fabrica a fost preluată de Compania F..
În perioada dedusă judecății, 01.04._08, au existat întreruperi temporare de activitate, motiv pentru care salariații erau în șomaj tehnic cu plata de 75% din salariu conform CCM la nivel national 2000-2003. Astfel de luni au fost ianuarie 2008, decembrie 2005, octombrie 2005, aprilie 2003, martie 2003, februarie 2003, ianuarie 2003, decembrie 2002, ianuarie 2002, decembrie 2001, octombrie 2001, august 2001, iunie 2001 si mai 2001.
De asemenea, au fost zile fără producție, în care activitate nu avea legătura cu producția: mai 2008-13 zile, aprilie 2008-3 zile, martie 2008-1 zi, februarie 2008-17 zile, noiembrie 2007-2 zile, octombrie 2007-1 zi, ianuarie 2007-22 zile, iunie 2006-1 zi, mai 2006-2 zile, aprielie 2006 o zi, martie 2006-4 zile, februarie 2006 -2 zile, ianuarie 2006-2 zile, decembrie 2005-4 zile, noiembrie 2005 -8 zile, octombrie 2005 -5 zile, septembrie 2005-6 zile, august 2005 -5 zile, iulie 2005 -o zi, iunie 2005-19 zile, mai 2005 -4 zile, martie 2005 -5 zile, oct. 2002- 2 zile, august 2002-8 zile, martie 2002-21 zile, februarie 2002-21 zile, ian. 2002-17 zile, decembrie 2001-4 zile, noiembrie 2001-5 zile.
La realizarea pontajelor, unitatea a avut în vedere art 13 din HG nr 261/2001, adică perioadele în care un salariat ce lucrează în locuri de muncă cu condiții deosebite a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate de muncă se consideră că a lucrat în condiții deosebite. Exemplu este luna aprilie 2008-8 zile de concediu încadrate în conditii deosebite, iulie 2007-7 zile, aprilie 2006-3 zile, decembrie 2005-3 zile, 2005 august-8 zile de concediu, iulie 2005- 8 zile, mai 2005- 3 zile, etc.
Dacă în ziua anterioară intrării în concediu de odihnă sau medical, activitatea nu a fost încadrată în condiții deosebite, conform HG nr. 261/2001, zilele de concediu nu au fost încadrate în condiții deosebite.
Deși societatea trebuia să acorde condiții deosebite doar după emiterea avizului nr. 3/28.09.2001 al ITM, totusi aceasta a încadrat angajatii în aceste condiții de muncă și pentru perioada aprilie-septembrie 2001.
Unitatea a depus declarații rectificative de câte ori a fost necesar pentru evidența nominală a asiguraților conform pontajelor lunare, de exemplu lunile: mai 2001, noiembrie, decembrie 2001,
Pârâta a precizat că în perioada 01.04._08 reclamantul nu a lucrat doar în Secția Presaj, fiind detașat si în alte sectii sau locuri de muncă neîncadrate în condiții deosebite, iar în perioada 15 ianuarie_07 acesta a fost detașat la sectia MOTOR, cererea sa fiind astfel nefondată.
Ca dovada a sustinerilor sale, pârâta a depus un istoric al producției auto, producția anului 2008, pontaje lunare privitoare la reclamant.
Reclamantul a depus la dosar observații privind notele de sedință ale pârâtei, prin care arată ca atelierul presaj nu și-a încetat activitatea niciodată,iar în perioada 01.02._07 acesta a fost detasat la Atelierul turnătorie, secția Motor, care era unul din locurile de muncă cu condiții deosebite. Acesta a invocat si dispozițiile CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2009, art 140, potrivit căruia personalul detasat intern beneficia de drepturil prevăzute în caz de detasare. În acest sens a depus extras CCM, lista locurilor de muncă unde se acordă sporuri.
La termenul din data de 19.03.2015, reclamantul mentinut temeiul de drept privind discriminarea fiind de acord cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art 27 alin 3 din OG 137/2000.
La 10 aprilie 2015, C. Național pentru Combaterea Discriminării a răspuns printr-o adresă în care a învederat instanței că nu sunt îndeplinite în speță cele patru condiții necesare existenței discriminării.
Prin notele de ședință formulate la 24.04.2015, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că, potrivit fișei de verificare a carnetului de muncă ( depusă la fila 252), reclamantul a luat la cunostință întreg conținutul carnetului de muncă la data de 31.03.2011.
Reclamantul a mai depus o . inscrisuri însoțite de un răspuns la exceptia prescripției invocată de pârâtă si concluzii scrise, însoțite de practică judiciară.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele
Potrivit dispozițiilor art 248 C., instanța va analiza cu prioritate exceptiile invocate:
Parâta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, considerand ca drepturile solicitate de reclamant privind constatarea desfășurării activității în condiții de grupa a II a de muncă pe perioada 01.05._94 au făcut obiectul dosarului_/54/2006 în care Curtea de Apel C. prin decizia nr. 33/10.01.2007 a respins acest petit definitiv și irevocabil .
În dosarul nr._/54/2006 (în format vechi 3965/CM-AS/2006), reclamanantul R. N. a solicitat ca instanța să constate că activitatea desfășurată în perioada 01.05._94 se încadrează în grupa a II a de muncă în temeiul Ord 50/1990, Anexa 2, pct 38.
În acțiunea de față, obiectul cererii este constatarea starii de discriminare privind recunoasterea activității in grupa a II a de muncă, pe aceeasi perioadă și în contradictoriu cu același pârât- ., devenit între timp ..
Potrivit dispozițiilor art 431 C., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Instanța reține că în speță este vorba de altă cauză, având în vedere că cererea este întemeiată pe dispozițiile art 16 din Constituție și dispozițiile OG 137/2000 privind discriminarea, astfel încât nu exista identitate de cauză, nefiind îndeplinte condițiile cumulative ale autorității de lucru judecat, motiv pentru care instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă .
Privitor la exceptia prescripției dreptului material la actiune pentru primul capăt de cerere, instanța urmează a o respinge, întrucât termenul de 3 ani prevăzut de art 27 alin 2 din OG 137/2000 curge în speță nu de la data la care reclamantul a cunoscut faptul că unitatea nu i-a acordat grupa a II a de muncă, ci de la data la care reclamantul a cunoscut situația altor colegi fată de care se consideră discriminat de către angajator. Constatând că adeverintele invocate de reclamant: nr.1984/24.07.2013, nr. 1006/09.04.2013 și nr. 2878/01.11.2013 și sentințele în baza cărora au fost eliberate sunt în interiorul termenului general de prescripție de 3 ani în raport cu data depunerii actiunii -17.06.2014, exceptia invocata este neintemeiată.
Excepția tardivității invocată prin întâmpinare de pârâtă este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât termenul de 30 de zile în care pârâta sustine că trebuia formulată acțiune de reclamantul nemultumit era reglementat de Decretul nr. 92/1976 privind carnetele de muncă. Or, la data la care, conform procesului verbal de predare a carnetului de muncă, acesta ar fi putut cel mai târziu să afle de neacordarea grupei a II a de muncă, acest act normativ fusese abrogat la 01.01.2011 ca urmare a modificărilor aduse Codului Muncii.
Prin notele de sedinta aflate la filele 250-251, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea de constatare a activității desfășurate în conditii deosebite de muncă, permanent, în perioada 01.04._08, având în vedere dispozițiile art 268 alin 2 Codul muncii. Pârâta a susținut că termenul de prescripție curge, într-o primă teză, de la sfârșitul fiecărei luni ulterior datei de 01.04.2001 si, într-o teză subsidiară, de la data de 31.03.2011 când, potrivit fișei de verificare a carnetului de muncă ( fila 252), reclamantul a luat la cunoștință întregul continut al carnetului de muncă.
Prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată rămân supuse legii vechi.
Legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta s-a împlinit după . Codului civil.
Dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2011, astfel ca orice persoana interesată poate invoca excepția prescripției extinctive, în orice moment al judecății.
În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar, adică dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului, formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în condiții deosebite de muncă nu poate avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul Muncii rep.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni, care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268, derogând astfel de la dispozițiile de drept comun privind imprescriptibilitatea actiunii în constatare.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2, care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă, aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului.
În speță, Tribunalul constată că data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesata(reclamantul) a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea in carnetul de muncă a condițiilor deosebite solicitate, respectiv data de 31.03.2011 când i-a fost înmânat carnetul de muncă de către angajator spre verificare, întrucât la acea data reclamantul a luat cunoștință despre înscrierile existente în carnetul de muncă .
Pe de altă parte, trebuie reținut că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Instanța constată că reclamantul nu doar a observat perioadele mentionate în carnetul de muncă în care i s-au acordat condiții deosebite, dar chiar a făcut observații prin care sesiza că în intervalul 2001-2008, perioada lucrată în condiții deosebite este incompletă.
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cel de-al doilea capăt de cerere al reclamantului și va respinge ca prescrisă cererea acestuia de constatare a activității permanente în condiții deosebite în procent de 100 % pentru perioada 01.04._08.
Pe fond :
Referitor la cererea de constatare a existenței discriminării reclamantului în raport cu alti colegi din Atelierul Presaj, care pentru aceeasi perioadă de timp au primit recunoașterea grupei a II a de muncă, instanța reține că reclamantul a depus în susținerea cererii sale o . adeverințe ale unor colegi eliberate în baza unor hotărâri judecătorești.
Astfel, adeverința nr. 1984/24.07.2013 (fila 14), eliberata de unitatea angajatoare pentru d-nul S. I. în baza sentinței nr. 4760/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, atestă faptul că, având funcția de macaragiu, acesta a fost încadrat în grupa a II a de muncă pentru perioada 01.05._01.
Adeverintele nr. 1006/09.04.2013 și 2878/01.11.2013 eliberate d-nului T. C. se referă la perioada 13.03._92 în care acesta a avut funcția de maistru si perioada 01.01._01, în care a avut aceeași funcție de maistru, recunoscută prin hotărâre judecătorească( sentința nr. 5001/2013), ca fiind lucrată în condiții de grupa a II a de muncă.
De asemenea, reclamantul a mai depus hotărâri judecătorești prin care s-a constatat că alți salariați ai aceleiași pârâte au lucrat în condiții de grupa a II a de muncă, însă aceștia aveau alte meserii decât reclamantul.
Potrivit OG nr. 137/2000, pentru ca o faptă să fie calificată ca faptă de discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ 4 condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință ; existența unui criteriu de discriminare; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii ,folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.
C. Național pentru Combatrea Discriminării arată în adresa nr._/07.04.2015 că în speță nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru existența unei discriminări în accepțiunea OG nr. 137/2000 republicată.
Instanța va avea în vedere și decizia nr. 2/19.01.2015 a ÎCCJ privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a art 2 raportat la art 27 din OG 137/2000, prin care instanța supremă observă că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele nefiind tinute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorețti în baza cărora unitatea a eliberat unor salariați adeverințe au aplicabilitate doar în speța respectivă, efectele lor neputând fi extinse în cauze similare cu care instanțele au fost investite. Curtea a observat că reclamanții au beneficiat de proceduri în contradictoriu, în cadrul cărora au avut posibilitatea de a prezenta probe și de a-și formula apărarea în deplină libertate, argumentele lor fiind examinate corespunzător de instanțe.
Înalta Curte a constatat că, atata timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art 2 raportat la art 1 alin 2, lit e, pct i și art 3 din OG nr. 137/2000 republicată.
Art 16 alin 2 din Constituție statuează că nimeni nu este mai presus de lege, astfel că nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. În fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre. Astfel, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajati este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi.
Solicitările din acțiune au la bază o pretinsă discriminare rezultată din aplicarea hotărârilor judecătorești cu privire la situații juridice similare, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecătorești, ori art 3 din OG nr. 137/2000 nu are în vedere acte de discriminare săvârșită de aceasta putere a statului de drept. Eventualele discriminări ce rezultă din actele puterilor in stat pot fi înlăturate doar prin mijloace speciale reglementate în acest sens prin Constituție. Astfel, cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale OG nr. 137/2000, întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, sex, etc, ori instanțele au dat soluții diferite bazându-se pe interpretarea proprie data legilor aplicabile situației juridice respective.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea stării de discriminare prin neacordarea de catre pârâtă pentru reclamant a condițiilor de grupa a II a de muncă, în procent de 100%, pentru perioada 01.05._94.
Potrivit principiului ,, accesorium sequitur principale", instanta va respinge si cererile accesorii privind eliberarea conform art 40 alin 2 din Codul Muncii unei a unei adeverinte prin care să se ateste încadrarea reclamantului în grupa a II a de muncă pentru perioada 01.05._94 și privind obligarea societății pârâte de a transmite catre CJP D. declarații rectificative din care să rezulte că în perioada 01.04._08 activitatea reclamantului s-a desfășurat în procent de 100% în
condiții deosebite de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. N., domiciliat în C., ., nr. 27, ., ., având CNP_, în contradictoriu cu ., cu sediul în C., .-1947) nr. 29, jud D., CUI_, J_ și C. Național pentru Combaterea Discriminării - Autoritate Consultativă, cu sediul în București, Piața Walter M., nr. 1-3,sector. 1
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.07.2015
PREȘEDINTE,
M. G.
Asistent judiciar, C. E. I.
Asistent judiciar, A. G. D.
Grefier, L. R. M.
5 ex/Red.Jud.M.G și C.I/14.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3354/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
