Acţiune în constatare. Sentința nr. 3045/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3045/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 3045/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3045/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. C. S.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant D. N., în contradictoriu cu pârâta . ,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat A. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu un martor pentru a dovedi condițiile în care și-a desfășurat activitatea
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, respinge proba cu martori solicitată de reclamant având în vedere că din oficiu, instanța invocă prescripția dreptului material la acțiune în raport de art. 268 alin.(2) C. muncii și în raport de faptul că reclamantul a avut posibilitatea să observe că nu i s-a acordat grupa de muncă de la data la care i-a fost desfăcut contractul de muncă, dată la care instanța apreciază ca fiind data de la care începe să curgă termenul de 3 ani privind prescripția dreptului material la acțiune și acordă cuvântul pe excepția invocată din oficiu.
Reclamantul, prin avocat, depune practică judiciară și solicită respingerea excepției, deoarece acțiunea în constatare este imprescriptibilă extinctiv.
În raport de faptul că s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocată din oficiu și, în consecință, apreciază că nu este necesară audierea martorului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015, reclamantul D. N. a chemat în judecată pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 30.10.1973 – 20.06.1975 și 25.10.1976 – 28.08.1995 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 % (8 ore pe zi), conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 și Anexa 2, art. 49, art. 69, art. 79, art. 160, cu obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
În motivare arată că în perioadele deduse judecății a fost angajatul unității pârâte în funcția de bobinator, fabrica Transformatoare, atelierul bobinaj trafo mari.
Susține că a lucrat cu materiale electroizolante, toxice, fulgi de azbest, benzile izolante pe bază de mică, bandă de sticlă impregnate în rășină, cositor, tricloretilenă, pastă decapantă, rășini, acetonă, alcool etilic tehnic, solvenți organici sau cu soluții alcaline, sodă caustică, fosfat trisodic, conductori de cupru, izolați cu fibre de sticlă impregnate cu rășini poliesterice si lacuri de impregnare, conductori de aluminiu izolați cu hârtie de transformator, ulei de transformator, bandă de fretare (poliglas).
Mai arată ca urmare a utilizării acestor materiale, în aer rezulta praf de mică și sticlă, fum de la lipire, gaze și vapori de la lacuri, rășini și vopsele. De asemenea, era zgomot continuu, vibrații, unde electromagnetice, radiații, frig, umezeală etc.
În atelier erau noxe atât de la activitatea proprie, cât și din activitatea desfășurată în atelierele învecinate care nu erau separate de atelierul reclamantului, neexistând uși izolante, acestea comunicând între ele. Din cauza acestor noxe, mai mulți colegi ai săi s-au îmbolnăvit.
Reclamantul spune că întreaga activitate s-a desfășurat în același loc de muncă, în aceleași condiții grele pe toată perioada contractului de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru (8 ore/zi din 8).
Descriind activitatea pe care o desfășura, reclamantul spune că aceasta consta în: execuția bobinelor pentru transformatoare, degresare chimică în vederea acoperirii și lipirii, acoperirea conexiunilor și capetelor de bare și lipirea cu aliaje pe bază de plumb sau cupru – argint, izolarea bobinelor din bare de cupru cu benzi de mică, sticlă și hârtie, care erau introduse anterior în alcool etilic, apoi impregnate cu diverși solvenți toxici; după aceste operații spune că aplica pe bobine un anumit lac de bachelită toxic și înainte de bobinare, aplica cu pensula pe cilindrii o rășină specială (toxică).
De asemenea, manipula aceste materiale toxice și cancerigene, ridica greutăți, bobine pe care le făcea pe mașina de bobinat și pe care le manipula manual, ridicând greutăți de până la 100 kg.
Susține că urmare a tuturor factorilor enumerați mai sus s-a ales cu sănătatea distrusă îmbolnăvindu-se de diverse afecțiuni.
Totodată, învederează că printre operațiile pe care le executa folosind materialele sus menționate se regăsesc cele de pregătire cilindri pentru bobinare; bobinare transformatoare cu conductori din cupru impregnați cu email și fibră de sticlă; introducere de pene distanțatoare între găleți și consolidare bobinaj; lipire și sudare bobine, impregnare transformatoare uscate.
Lucra în condiții extreme de temperatură, vara fiind foarte cald, iar iarna foarte frig; nu există ventilație, iar noxele erau purtate în întreaga incintă.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martori, nominalizându-l în acest sens pe S. P..
Își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Instr. 1040/1967 pct. 24 și Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, art. 49, art. 69, art. 79 și art. 160, precum și pct. 3 din același ordin.
În scop probatoriu, depune, în copie, carte de identitate, carnet de muncă, adresa nr. 721/12.04.2001 emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Situația bolilor profesionale pe ultimii 15 ani emisă de Direcția de Sănătate Publică, Anexa nr. 7 T, Anexa nr. 6 la CCM 2005 – 2006, Fișa locurilor de muncă cu pericol deosebit, Buletine de determinare de toxicologie sanitară în mediul de muncă, practică judiciară.
Pârâta . a formulat întâmpinare (filele 39 - 41) prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul a fost angajatul unității pârâte în meseria bobinator, la Secția Pregătiri – Bobinaj, Divizia Transformatoare – TR.
Pe fond, apreciază că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție trebuiau să îndeplinească urmatoarele condiții: să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin) sau să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art. 3 din Ordin), precum și să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășura activitatea persoanele respective (art. 6 din Ordin).
În concluzie, arată că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
E. a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art. 4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului nr. 92/1976.
Dovadă a urmării procedurii stau anexele din CCM E. cu locurile de muncă pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare Divizie (Fabrica) în parte.
Pe cale de consecință, atâta timp cât reclamanta nu a desfășurat activitatea în meseria într-un loc de muncă din tabelul respectiv, apreciază ca aceasta a lucrat în condiții normale de muncă.
Consideră că, în situația admiterii probei cu martori, declarațiile acestora nu sunt relevante, neputând să răstoarne probele cu înscrisuri depuse de părți care dovedesc contrariul, iar extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similititudine între activitatea desfășurată de reclamant și cea prevăzută la unele puncte din anexe invocate ori pentru că s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, consideră că reprezintă de fapt o adîugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțe și trebuie respinsă cererea.
De altfel, neaplicându-se grupa de muncă la acest loc de muncă și pentru aceste activități prestate de reclamantă, pârâta . a virat la Casa de pensii contribuția CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, pentru a putea beneficia de grupa respectivă.
În prezent, având în vedere că au trecut peste 12 ani de la abrogarea Ordinului nr. 50/1990, unitatea pârâtă nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de contribuții, deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție.
Își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C.P.Civ.
Solicită proba cu înscrisuri.
Depune, în copie, Anexa nr. 7 T la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 1996.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu de la data de 17.06.2015 a fost admisă cererea de abținere formulată de asistentul judiciar M. D., obligația de înlocuire revenindu-i asistentului judiciar M. C. S., conform planificării de permanență din data de 17.06.2015, conform art. 97 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești.
A fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar și a fos respinsă proba cu martori solicitată de reclamant instanța apreciind că nu este utilă din moment ce se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul D. N., pe perioada dedusă judecății, a avut calitatea de salariat al unității pârâte, acesta desfășurând activitatea de bobinator, fabrica Transformatoare, atelierul bobinaj trafo mari, raporturile de muncă fiind concretizate într-un contract individual de muncă încheiat între reclamant și pârât, astfel cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.
În vederea soluționării excepției prescripției trebuie să se determine natura juridică a acțiunii având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii,republicat.
Tribunalul constată că, în speță, acțiunea formulată de către reclamant se încadrează în dispozițiile prev. de art. 268 al. 2 din Codul muncii, în conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispoziția legală sus-menționată este clară și lipsită de echivoc - "în toate situațiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție în cazul cererilor formulate în vederea soluționării unui conflict de muncă, ce se încadrează în alin. 2 al art. 268 din Codul muncii, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.
Având în vedere dispozițiile speciale referitoare la termenele în care pot fi formulate cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, prevăzute de art. 268 din Codul muncii, nu se poate aprecia că acțiunea introductivă ar fi imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.
Prescripția dreptului la acțiune în prezenta cauză este o prescripție care a început să curgă înainte de . noului cod civil și ca urmare este supusă reglementărilor ce erau în vigoare la data când a început să curgă, respectiv decretului 167/1958 care la art. 18 prevedea că "Instanța judecătoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu sa cerceteze, daca dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris".
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1/2014 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe în care se arată că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, așadar nici acțiunea în constatarea condițiilor de la locul de muncă nu este imprescriptibilă, ci, conform art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, se prescrie în 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Data de la care a început să curgă termenul de prescripție, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate.
Din mențiunile efectuate în carnetul de muncă, instanța constată că, pe parcursul derulării întregii activități profesionale, reclamantul a îndeplinit diverse funcții la mai multe unități angajatoare, raporturile de muncă încheindu-se prin transfer în interes de serviciu sau desfacerea contractului individual de muncă.
Astfel de la unitatea pârâtă i-a încetat contractul de muncă la 28.08.1995, de la următorul angajator i-a încetat contractul de muncă la 11.07.1996, apoi la 01.01.2000, la 31.07.2003, la 30.04.2007 și de la ultimul angajator la 27.06.2008.
Potrivit art. 4 alin.2 din decretul 92/1976 "La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi", astfel că la încetarea raporturilor de muncă cu un angajator reclamantul intra în posesia carnetului de muncă și avea posibilitatea să ia cunoștință de faptul că nu i s-a acordat grupa de muncă, nu s-au făcut mențiunile corespunzătoare.
De asemenea din carnetul de muncă rezultă că în mai multe perioade a beneficiat de ajutor de șomaj, în baza Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, prima mențiune în acest sens fiind din data de 31.01.2000, apoi la 31.07.2003.
Or, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 1/1991, printre documentele necesare pentru acordarea indemnizației de șomaj în cazul persoanelor provenite din muncă, se regăsește și depunerea carnetului de muncă în original și copie, sau în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverința eliberată de angajatori și vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum și data și motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu la ultimul angajator.
Și în raport de acest aspect, instanța constată că în repetate rânduri reclamantul a intrat în posesia carnetului de muncă și a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minimă diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Ca urmare cel târziu la ultima dată la care reclamantului i-a încetat contactul de muncă, 27.06.2008 acesta a cunoscut că nu a beneficiat de grupă de la pârâtă și de la acea dată trebuia să formuleze acțiune la instanță.
În prezenta cauză acțiunea a fost formulată la 19.02.2015, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, va respinge acțiunea formulată ca fiind prescrisă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință respinge cererea formulată de reclamantul D. N., cnp_, cu domiciliul in C., .. 20, ., . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in C., .. 80, județul D., ca fiind prescrisă.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 17 iunie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. M. S. C. I. C. O.
Red. jud. C.D.
4 EX./01.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4850/2015.... → |
|---|
